Profesorii vor avea salarii mai mari

Loading

Cadrele didactice ar putea beneficia de bani mai mulți la salarii din vara anului 2017
Cadrele didactice ar putea beneficia de bani mai mulți la salarii din vara anului 2017

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că noua lege a salarizării va fi finalizată până în vară. Mai mult, ministrul Muncii a precizat că va lucra pe legea deja făcută de Rovana Plumb, ci nu pe legea tehnocraţilor.
După ce a fost abandonată mai bine de un an, legea salarizării unice a bugetarilor revine în actualitate în 2017. Ignorând eșecul technocrat, guvernanții vor reveni la proiectul de pe vremea guvernului Ponta.
Proiectul privind legea salarizării a Rovanei Plumb sublinia faptul că veniturile românilor creşteau cu procente cuprinse între 20 şi 70%, în cazul celor cu venituri mici.
De exemplu, un profesor universitar urma să câştige între 4.170 şi 9.578 lei, în timp ce un rector, puţin peste 12.000 lei. Bani mai mulţi primeau şi inspectorii şcolari, aceştia câştigând în jur de 7.200 de lei. Iar salariul unui profesor, cu studii superioare, grad I era cuprins între 2.948 şi 6.167 lei.
Salariile profesorilor, potrivit proiectului privind legea salarizării al Rovanei Plumb erau următoarele:
Profesor universitar: 4.170 lei – 9.578 lei
Rector: 12.059 lei
Inspector şcolar: 7.272 lei
Profesor, studii superioare, grad I: 2948 – 6167 lei