Munţii Piatra Cloşani se arată depărtărilor ca două pălării cuminţi uitate de mii de ani aici, între ramurile de ape ale Motrului.De vrei să-i cunoşti, este bine să-ţi potriveşti anotimpul şi să alegi cu chibzuinţă urcuşul spre vârfuri. Poţi să încerci paşii căţărându-te pe costişă, printre uluci şi cornete până-n şaua din Măgură, să te vezi deasupra satului. Ori vei merge pe Motrişor, să ajungi la Izvorăle şi de acolo, pe panta mai domoală a versanţilor, mereu mai sus, pe pieptul muntelui, spre vârfuri.
Semeţia şi forma distinctă a acestor munţi pot fi admirate de la mare depărtare, când răsăritul revarsă lumină peste faţa pământului. De pe plai de Parâng, ori din Bujorăscu, pe oglinda zării ţi se desenează priveliştea acestor munţi cu spinări de cămilă. Imaginea lor atrage privirea trecătorului prin postarea din peisaj, prin vietăţile şi curiozităţile găzduite în acest areal deosebit de divers şi bogat.
Drumeț în Munții Padeșului
Drumeţul pătrunde într-un spaţiu plin de mistere şi unicităţi specifice rezervaţiilor. Pe cărărui cu izvoare, bătătorind poteci labirintice umblate doar de copitele oilor şi caprelor sătenilor, ori de paşii sălbăticiunilor, de aventurile vânătorilor după urşi şi ciute, te vei agăţa încet-încet de tâmpla muntelui bogat în floră rară şi-n atâtea alte minuni ale naturii. Întâlneşti aici arbuşti protejaţi ca mojdreanul, alunul turcesc, scumpia, ierburi tămăduitoare precum scumpia, ţintaurul, aglicea. Poţi să explorezi aceste meleaguri tot anul, mai puţin peste iarnă, dar în modul cel mai fericit la îngemănarea lunilor mai şi iunie, ori august cu septembrie. În aceste perioade poţi culege din generozitatea naturii adevăratele ei comori. Eşti pe drumul sălaşelor, acele conace la care se-ntorc ţăranii primăvară de primăvară, să-şi rânduiască rosturile ţarinii. Treci mai întâi pe lângă conacul lui Toi din Motru Sec, cel mai cunoscut vărnicer din zonă. Urmezi conacele lui Cojocaru, Ivaşcu, Spăimuş şi Sandu, pe Valea Izvorăle, în sus, până la desişul arboretului din Preluci şi de acolo, prin pădurice, până în rariştea cu brazi şi pin din faţa golului alpin.
Vei trăi clipe de rară încântare în mirajul acestui relief. Păşeşti printre flori de piatră, lapiezuri şi galerii ciudate, flori ale regnului vegetal, multe dintre ele ocrotite de lege, te strecori peste ogaşe repezi, peste brâne, praguri şi săritori sculptate de apă în duritatea pietrei. Străbaţi locuri prin care cu milioane de ani în urmă, valurile aprige ale Mării Tethys şlefuiau secundă cu secundă şisturile şi calcarele jurasice, să lase împrejurimilor văi spectaculoase, doline, uvale, avene, ponoare, sohodoale şi peşteri. În pântecele de calcare ale versantului estic vei întâlni Peştera Cloşani, una dintre cele mai frumoase din România. Dar muntele îşi are fascinaţia lui. Privirea îţi este aţintită spre creastă. Treci de ultimele pâlcuri de brazi, peste câteva tufişuri de jnepeni scunzi, asaltezi pieptiş panta şănţuită de şiroiri să te înstăpâneşti pe prima claie de piatră a muntelui-pălărie. Eşti pe Piatra Mare, la 1 421 metri altitudine. La o singură pâlpâire de rază, spre apus, răsare o altă claie. Este vârful Piatra Mică. Are numai 1 163 metri peste luciul mării!
Ochii dornici de întâlniri mirabile şi imagini inedite caută în vastitatea panoramei repere şi frumuseţi noi. Vârfurile cu ţinută policromă, cu îmbinări armonioase între culorile sure ale stâncilor, verdele şi maroniul ierburilor, cu albastrul azurului, veghează ca nişte turnuri singuratice deschiderea reliefului. Sub ele se lasă pereţii stâncoşi, hăurile şi genunile, prăpăstiile şi ruperile hilare de stânci, peste care doar vulturii, ulii şi şoimii găsesc loc prietenos. Jos, la o aruncătură de ochi, se ramifică văile răsunătoare ale Tărnicioarei, Dobrotei, Merişorului, Gorganului, Caprei, Ogaşului Fântânii. Peste valuri de păduri şi vârfuri priporoase, se deschide panorama Munţilor Godeanu cu vârful Gugu. Mai spre sud, Munţii Oslea, cu vârful de legendă Piatra Iorgovanului. Mai aproape sunt Munţii Cernei, Munţii Mehedinţiului, cu Piatra lui Stan, identificaţi prin silueta abrupturilor calcaroase. Se văd ca pe hartă toţi munţii, presăraţi cu staule, averi şi sălaşe întemeiate prin luminişurile şi poienile dintre întinderile codrilor şi linia şerpuită a văilor.
Spre nord, la pintenul lor, se distinge ochiul de lumină al lacului de la Valea Mare. În zilele senine, aici se îmbăiază soarele când trece spre chindie. La răsărit se întinde Valea Motrului, ca un fir argintiu răsucit în treacăt de peisaj. Salba de sate coboară irezistibil odată cu drumul râului spre lumea cea mare, lăsând lângă munte toată faima şi rarităţile Plaiului Cloşanilor. În fundalul limpede al depărtărilor largi de noiembrie se văd siluete din cetatea municipiului Târgu-Jiu. Undeva, spre borul pălăriei, se aud ecouri din cântecele Motrului. Suntem pe linia imaginară a Paralelei de 45 de grade latitudine nordică. Jos, pe vale, satul se pregăteşte de iarnă. La Cloşani, pădurea cade pe case. În sobe arde focul. În sufletul copilei se urzeşte o frumoasă poveste de viaţă. Adriana îşi scrie gândurile. Să lăsăm liberă mlădierea cuvântului!
