Reporterul plecat la drum a identificat primele semne ale primăverii. Îl însoțim și noi în periplul său săptămânal de la Târgu-Jiu și până la Tismana. Suntem asigurați că vine primăvara!
Zile la rând soarele s-a dat ascuns după perdeaua groasă a norilor lăsând ploile să-şi facă de cap prin ţinuturile noastre. Februarie vrea să se petreacă în nepătrunderi de timp fără peisajul imaculat al zăpezilor. A ales culorile terne, fără de strălucire, de vreme umedă şi posacă. A chemat la el vântul sur, să alunge ninsorile spre tăpşanul colinelor şi munţilor, lăsând la vale şiroirile pline de lacrimile iernii şi ploile reci, repezi şi mărunte. Plouă şi burniţează necontenit peste satele noastre, pământu-i îmbibat cu apă, se pare că vrea să-şi încarce rezervoarele pentru seceta ce va fi în vară. S-au umflat gârlele, pârâiaşele şi râurile. Freamătă în vaduri Tismana şi Motrul. Luncile din Celei şi Pocruia dorm sub ape, lacuri se întind acum între haturi şi liziere de arini. Sângerişul s-a revărsat iar peste livezile cu sălcii dintre Vânăta şi Godineşti. Şi Orlea a ieşit din albie, cum îi este obiceiul la fiecare capăt de primăvară.
Semne de primăvară
Se răresc arborii în Dumbrava Tismanei. Se taie pădurea. Trunchiuri uriaşe de stejar şi fag zac la glezna codrului măreţ de altădată. E răvăşit şi rănit lăstărişul. Utilajele zornăie printre copaci înalţi, încă neprăbuşiţi. Nu ştim cât de legitimă este pornirea tăietorilor, dar ştim cât de deasă a fost umbra pădurii! Cât de mult au căutat-o ciutele şi cerbii! Câtă vreme i-a trebuit să crească până să sprijine cerul! Cât au dorit-o păsările, să le înteţească glasul şi să le înalţe în ecouri cântecul. Cât le-au dorit izvoarele, să le răcorească unda! Cât le-au dorit oamenii, să le susţină viaţa!
Aerul răcoros şi umed stăpâneşte pădurile, imaşurile, văile, luminişurile şi fiecare colţişor din natura acestor locuri. Plouă mărunt şi des peste depărtări. Valuri de nori au învelit creştetul munţilor. Abia zărim pădurile şi cornetele albe din Tihomir, Sliva şi Cozia. Acolo este iarnă tihnită şi bogată. Păturile de nămeţi se vor zări pe versanţi până la sfârşit de mai. Munţii îşi refac acum puterile, îşi înzdrăvenesc vălul de ape din cremene, să izvorască iarăşi izvoarele stinse, în strălucirea luminii şi-n sănătatea vieţii vietăţilor, întru întremarea şi revărsarea verdelui peste glie.
Rafalele stropilor reci ne taie faţa, vântul rece şi neprietenos ne aminteşte de începutul de primăvară. Suntem la Sohodol, pe Valea Podului. Taica Zoican şi-a scos turma de oi la pătuiagul din Dealul Delurenilor, să mai tohocească ce mai este din nutreţ. Le-a întors de la ţarc, să caute mugurii, apoi colţul ierbii. Aşa ştie baciul, sunt trei zile de la Dragobete, oile nu trebuie să mai mănânce aşa mult fân, se desprimăvărează, şi ele şi oamenii încep a umbla. Lucrul care se începe în această zi, merge cu spor şi aduce averea în casă. Neica Zoican îşi doreşte bogăţie-n turmă. E mulţumit de pornirea bună. Are miei mai mulţi şi mai frumoşi decât anul trecut. Abia aşteaptă să vină căldura, să se înstăpânească verdele prin crâng şi prin poiene, să-şi urce iar oile la stâna din Păltinei.
E duminică. Mirabela este acasă, anul acesta termină liceul şi vrea să intre la medicină. A venit la tataia, să se relaxeze niţel aici, în aerul binefăcător al munţilor. Păşeşte cu grijă printre ghioceii înrouraţi de stropii de ploaie. Până deunăzi grădina din faţa casei a fost plină de albul zăpezii, în curând albul petalelor de ghiocel va împânzi pământul umed şi saturat de apă. A şiroit nămetele de pe şură în butoiul aşezat de bunicul sub streaşină. Cu apa din zăpada topită s-au spălat Mirabela şi Gheorghiţă în dimineaţa de Dragobete, să fie mai frumoşi! Marina este mândră de nepoţii ei, sunt cuminţi şi învaţă carte. Le-a legat şi ţuţaica de creaca cireşului, să se dea în dăinăuş, să fie sănătoşi şi sprinteni toată vara. Deşi copiii sunt mari, aşa este obiceiul în această zi. Nu ştie dacă Mirabela s-a lăsat sărutată de prietenul ei. Ar fi fost bine, zice bunica, sărutul curat este semn de dragoste şi împlinire, de sănătate şi întovărăşire în viaţă. Sărutul alungă singurătatea şi deznădejdea!
E frig şi urât afară. Norii s-au coborât pe culme. Sunt jos, ca niciodată, nu se văd nici casele din Ruşchiul. Din ramuri se aud triluri de ştirică. Păsările şi-au dezlegat ciocul. Încep cântecele primăverii!
