Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Printre cântece de privighetori

Printre cântece de privighetori

Submitted by on 25 July 2013articol citit de 1,480 ori | No Comment

Luna lui Cuptor ne trimite la cea mai groasă umbră, la cea mai apropiată gârlă sau la izvorul din imediata vecinătate, să ne răcorim niţel, noi şi bobul de rouă. Prin lunci şi plaiuri, la această vreme, sunt în desfăşurare ritualuri legate de cositul fânului. Sătenii lasă pentru zorii lui septembrie, iarba mai crudă şi gustoasă, otava, cum îi spun cei mai mulţi nutreţului recoltat după a doua trecere a coasei prin pânzele mai pline de răveneală de pe feţele mai joase ale luncilor.

Doar în zăvoi mai putem fugi de căldura cotropitoare

Doar în zăvoi mai putem fugi de căldura cotropitoare

Să te faci, în aceste zile cu suliţi de foc peste zări, prin fâneţele din Tismana, Celei, Lunca Orlei, Valea Mare şi Câmpia Padeşului! Să păşeşti prin ierburile parfumate cu tresăriri de ruşcuţă, cimbrişor, trifoi şi sânziene, printre vietăţi din lumea gâzelor, aflate în pauzele concertelor! Să redescoperi albinele culegând de zor polenul florilor, furnicuţele pierdute printre tulpini înalte cu săculeţii plini pentru cămările muşuroiului! Să te regăseşti lângă vadurile subţiate de soare ale Tismanei, Orlei şi Motrului, râuri ce îşi adună apele din valuri păduroase de Carpaţi şi curg apoi peste praguri de cremene să ude cât mai pot cu sufletul lor zăvoaiele ivite în preajma malurilor, răstoacelor şi smârcurilor verzi!

E vremea cositului

Cad în urma coasei poloagele din Şuşara. Paşii siguri ai lui Dragomir pătrund prin desişul fâneţei. Se-aude şuierul coasei prin frunziş de ierburi. Din când în când, bătrânul întoarce coasa în roata soarelui. Gresia alunecă pe tăişul scânteietor şi trimite-n largul pădurii ecouri de tiling-talanguri, lăsând peste lizieră o partitură din cântecul inedit al verii. Spre amiază, Nana Dragomir se retrage la umbra nucului singuratic din hobaică şi-şi bate coasa. Ticăitul rece al loviturilor de ciocan răzbate-n pridvorul pădurii.
Dorica răsare şi în acest an tot din boarea câmpiei, cu prânzul în panerul de pe cap. Întinde masa tot pe ştergarul alb, ţesut în casă. Cosaşul nu gustă din merinde până nu dă peste cap o ceşcuţă din ţuica de prună păstrată în fucia din beci tocmai pentru vremea cositului. Genţiana îi aduce bunicului apă rece de la ştiubeiul lui Baloşin. Şi aici, ţuţuroaiele sunt mai subţiri ca altădată. Şi scocurile scobite în lemn de salcie sunt mai puţine. Vălaiele din lemn de plută unde se opresc la adăpat vitele în chindie au rămas tot acolo, dar bovinele sunt mult mai puţine ca altădată. Iată de ce, în Câmpia Soarelui rămân multe fâşii de fâneaţă necosită. Multe case au rămas aici fără animale pentru că s-au stins cei ce le îngrijeau. Toate acestea sunt neobservate de fetiţa zburdalnică. Genţiana aduce repede urciorul cu apă rece din izvorul ştiubeiului, să-i stingă setea bunicului, după atâta trudă pe răzoarele de coasă.
A doua zi, cureaua cosită se umple cu toată familia. De la nepoţi la bunici, toţi la strânsul fânului. Polog cu polog se-adună în căpiţe, apoi în porşor. Vin carele cu boi la încărcat, tot mai rare aceste care! Se leagă fânul între loitre cu prăjina şi se transportă în şure sau în ţarcuri cu clăi. Mai multe-s acum căruţele în câmpurile cosite, cu perechi de cai puternici în hamurile poverilor. În curând, animalele de curte vor scăpa de aceste obositoare corvezi ale timpului. Proţapul căruţelor a fost deja înhămat la caii putere ai tractoraşelor. Mateiaş, din Padeş, a renunţat la coasa străbunilor şi brăzdează în lung şi-n lat fâneţele satului, cu motocositoarea-i iscusită, lăsându-i pe cosaşii tradiţionali în povestirile locurilor şi-n imagini de cronici.
Spre seară, pe drumeagul ce şerpuieşte în colb şi pietriş pe lângă marginea pădurii, se aud scârţâind năplaţii carelor ce se întorc împovărate spre ţarcuri. Prin aerul uscat al drumului se aud îndemnuri scurte către plăvanii din jug. Ca nişte caravane năduşite, carele se pierd pe uliţele satului.
În adânc de amurg, Dragomir îşi coborî în traistă sculele. Departe, peste Culmea Cernei, soarele clipea discret. O pală de nor trecu peste fruntea bătrânului. Cosaşul se retrase tăcut printre cântece de privighetori. Spre vadurile Motrului concertau răcăneii. Pe fereastră se furişau adieri cu miros de fân cosit. Mâine, Genţiana va povesti celor din casă visul ei, visul unei nopţi de vară …

Comments are closed.