Prinși cu mâța-n sacul… recensământului

Loading

A trecut și recensământul, ca multe alte pacoste peste capul românilor. Iar cei care n-au avut norocul de a-i găsi acasă recenzorii, n-au fost căutați, sau cei care n-au declarat, inițial, CNP-ul, că s-a spus că n-ar fi nevoie, s-au năpustit la coadă, ca tot românul, de frica amenzilor. Acum, după ce vor răsufla ușurați că au scăpat de amendă, mulți români vor suporta consecințele răspunsurilor date, mai ales dacă acestea sunt false, sau nu seamănă cu alte declarații date la diverse instituții, pentru a beneficia de diverse drepturi. De exemplu, dacă o femeie a declarat că-și crește singură copiii și a beneficiat de alocație monoparentală se află în culpă, dacă la recensământ a recunoscut că locuiește în concubinaj cu un bărbat. Nu se știe dacă va veni cineva să compare declarațiile, dar dacă se va întâmpla asta, respectiva se face vinovată de fals în declarații, faptă penală ce se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, sau cu amendă. O altă declarație care poate scoate la iveală nereguli este locul de muncă al celui care declară, dacă acesta lucrează la negru, aici urmând a avea de suferit angajatorul, dacă aceste informații vor fi  verificate. Și n-ar fi de mirare să se facă verificări, mai ales că cei de la statistică se ocupă, de anul trecut cu tot felul de lucruri care n-ar părea să țină de ei. De exemplu, ca o paranteză, mai nou administratorii firmelor trebuie să completeze un formular din care, dacă au sediul firmei acasă, să reiasă dacă plătesc facturile de întreținere pe firmă sau pe persoană fizică.
Dar să revenim la recensământ, pentru că tot cei de la statistică se ocupă de el. De exemplu, e întrebat capul familiei câte camere are locuința, cum e încălzită și dacă e izolată termic. Asta în condițiile în care se face recensământul POPULAȚIEI, deci nu al locuințelor. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe formulare și a apărut informația că familiile care au centrală termică proprie vor plăti din 2013 taxă pentru poluare. S-a mers, chiar, până acolo încât s-au înregistrat și animalele din gospodării, în două județe, iar dacă cei care stau la bloc se vor trezi că vor plăti pentru o persoană în plus dacă au pisică, să nu se mire. Deși o pisică bea mai puțină apă, se spală cu limba și mai rar o spală stăpânii, iar de spălat haine nici vorbă, pentru că, de regulă, pisicile umblă în fundul gol. Și cei care stau la curte pot avea surprize, dacă au mințit când au declarat un număr mai mic de animale, ca să poată lua ajutorul social, poate chiar pe mână cu cei de la serviciul social din cadrul primăriei, iar acum vine recenzorul și vede că în curtea omului sunt mai multe orătănii.
Să ne înțelegem, eu nu țin partea celor care încalcă legea declarând în fals, după care profită de niște bani publici din ajutoare sociale sau alte tipuri de subvenții. Dar corect ar fi să se spună clar. Fraților, că tot vine recenzorul, verifică toate declarațiile pe care le-ați dat pe proprie răspundere, ca să fie depistați cei care mănâncă ilegal bani publici.