Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Primăvară buimacă

Primăvară buimacă

Submitted by on 3 April 2013articol citit de 981 ori | No Comment

Martie a vrut să aducă mai de timpuriu primăvara printre noi, dar iarna nu s-a  resemnat. Ultima ei reprezentaţie a slobozit în rătăciri rebele valuri de fulgi mărunţi şi aprigi peste ţinuturile animate de cântecul păsărilor vestitor de viaţă nouă. S-au întunecat pe neaşteptate zilele, ploi mărunte şi reci s-au lăsat peste colinele noastre, oprind un pic elanul sătenilor, ieşiţi cu treburi în tarlalele din luncă sau din deal, prin adăposturile şi ţarcurile cu vite, să rostuiască devreme nevoile în folosul familiei.

Gorjenii au traversat la sfârşitul lunii martie o  perioadă total neobişnuită cu multă zăpadă

Gorjenii au traversat la sfârşitul lunii martie o perioadă total neobişnuită cu multă zăpadă

Zile la rând a bătut vântul dinspre apus, bulgărind norii negri şi grei peste orizont. Aerul crud şi rece, scăpat de pe creştetul munţilor, a colibit pădurile cu năframă de zăpadă binefăcătoare, învelind cu plapumă albă raiul florilor, deschis în culori şi miresme prin grădini şi luminişuri cu soare, spre desfătarea albinelor amăgite de bâlbâielile anotimpului. Păsările s-au retras zgribulite în tufărişul podidit de ultimii nămeţi ai iernii. Cântecul lor se aude mai rar, tot mai rar şi timid. Mieii s-au retras sub şură, la adăpost, poiana s-a acoperit cu zăpadă până la genunchi iar colţul ierbii s-a oprit din căutarea luminii. Toată lumea şi-a găsit de lucru mai aproape de gura sobei în care focul toarce molcom şi-ndeamnă la vorbe de duh.

Năvălirea zăpezii

Bătrânii se-ntorc cu poveşti spre adâncimi de timp şi le este greu să înţeleagă nărăvirea vremii. O spun cu mâna pe inimă că pe ei nu îi îngrijorează această primăvară buimacă mai mult decât neliniştile ţării. Au temeri legate de răspândirea sărăciei, de slăbirea neamului şi îmbătrânirea satului, de împământenirea corupţiei şi înmormântarea dreptăţii de o justiţie sufocată de venalitate şi aservită complicităţii. În toată disperarea lor găseşti şi o rază de optimism. Cum după iarnă, primăvară iar se face!
S-au aşezat iar berzele pe la cuiburi. Unele sfidează întinderile albe şi rătăcesc spre băltoacele din zăvoaie sau pe maluri de râu, în peregrinări de hrană. Musteşte ţarina de apă. Au fost zile ploioase, cu şiroiri bogate pe pante şi văioage, s-au umplut uliţele de pâraie vremelnice, s-au umflat ogaşele şi râurile, s-au revigorat izvoarele. Şuieră viforul alb în tării şi despicări de cremene. Sunt pline subteranele de sforul şi puterea apelor!
S-a aşternut apoi tăcerea iernii. Totul a fost cuprins de albul imaculat al zăpezilor căzute din ceruri, năvalnic şi intempestiv. A venit şi gerul să brodeze la streşini ţurţuri lungi şi groşi. Să îndepărteze de la fereastra casei cântecul mierlelor. Să închidă în hăţişurile adânci ale pădurii trilurile scurte ale privighetorii. Să înflorească vişinii din livadă cu flori albe de zăpadă, ca la Bobotează! Să încarce pomii cu omăt mai abitir ca în toiul iernii.
Dar, vremea s-a răsucit din nou peste noapte, căldura risipită în peisaj de vămile înalte ale cerului a subţiat repejor stratul de zăpadă şi a iţit iarăşi şuşotul şiroirilor. Păcălită de întorsura schimbărilor iarna s-a topit în nesfârşite fire de ape curgătoare şi se retrage acum, spăşită, spre culmile şi vârfurile zvelte ale munţilor. Mai stăruie doar la locuri cu umbră, uitate de soare, până la adieri sănătoase de căldură primăvăratică. Şi în muntele de zăpadă, adunat de taica Mihalache sub somina şopronului, până nămetele îşi va da duhul în suflet de glie, să crească falnic şi roditor porumbul în grădină.
Bătrânul pare mulţumit de această revenire a iernii. Crede că este un semn de fertilitate şi putere pentru glia pândită de departe de seceta perfidă a verii. Că pământul şi-a umplut rezervoarele să poată trimite la nevoie apa în sevele verzi ale plantelor. Că mugurii au stat cuminţi în ram, fără să-şi deschidă cetăţile pentru spectacolul înfloririi, amânându-l pentru o perioadă când vor fi plecate de la noi brumele şi ploile reci ale primăverii. Să lase albinele vrednice să polenizeze florile, să încarce livezile cu mult rod, să umple cămările cu fructe de tot felul, să dăruiască tuturor bucuria belşugului.
Genţiana iese în mijlocul mieilor. Îşi doreşte mai mult soare şi căldură, să se joace cu ei! Aşteaptă să înflorească cireşul. Este pomul de care are multă grijă. Pentru cireşele lui mari şi gustoase!

Comments are closed.