Presa te ridică, presa te coboară!

Loading

Criticată de unii, lăudată de alții și ignorată uneori de factorii de decizie, presa gorjeană se constituie astăzi într-o forță care schimbă lucrurile și în județul nostru. Dacă amintim doar numele unor directori de instituții publice care au căzut după articolele din ”Vertical” și avem suficiente argumente în cele susținute, ca să nu amintim aici și de reușitele colegilor. Cu alte cuvinte, presa te ridică și tot ea te și coboară deși nu ține locul de foruri de decizie pe anumite funcții cum cred unii și alții. Lăsând la o parte interesele, care nu sunt puține și nu dispar din absolut toate domeniile de activitate, în mass-media putem găsi suficiente motive pentru a susține sau nu o persoană pe o anumită funcție publică.
Pornind de aici, în ultimii ani s-a putut afla  cum stă unul și altul ca susținere politică sau ca variantă pentru o funcție din cele apărute în presă. Cred că mass-media a fost folosită pentru a testa anumite persoane la public, uneori când reacțiile au fost prea vehemente găsindu-se alte soluții. Nici Gorjul nu a făcut excepție din acest punct de vedere, multe persoane pierzându-și funcțiile mai întâi în media și apoi în realitate. Ca peste tot, unii au comandat campanii de imagine, bănuim că pe mulți bani, și au fost scoși cei mai frumoși și mai competenți din…sud-estul Europei. Să ne înțelegem, aici nu vorbim de recenta campanie electorală!
În ultimele săptămâni mass-media gorjeană e plină de zvonuri  ”pe surse” cu cine trebuie să plece din anumite poziții și cu cine trebuie să vină. Dacă ar fi rodul unor investigații ale ziariștilor,  informațiile respective ar fi binevenite, informarea cetățeanului fiind misiunea de bază, din câte se pare presa locală este folosită de cei interesați. Bunăoară, Florin Cârciumaru, Ion Călinoiu și Dian Popescu au rămas de multe ori cu gura căscată în ultimele săptămâni față de vehicularea unor nume pentru anumite poziții ca să nu vorbim și de schimbările vehiculate. Cei care aruncă pe piață asemenea zvonuri și sfârșesc prin ale crede pot avea mari surprize!
Una din ”victimele” celor apărute în mass-media pare să fie Victor Banța, cel care a renunțat la funcția guvernamentală pentru o iluzorie poziție de vicepreședinte al Consiliului Județean.  Tot de presă a fost vehiculat numele lui Adrian Tudor pentru viceprimar al Municipiului, soluția aleasă fiind surprinzătoare doar pentru cei neinițiați. Și apropo de schimbări, fostul inspector școlar general Justin Paralescu a renunțat la post, potrivit propriilor declarații, pentru că media îl dădea schimbat în fiecare zi deși nici acum nu a fost numit un succesor. Presiunea mass-media este formidabilă după cum s-a văzut și la nivel central.
A încerca să mai ignori presa locală în 2012 este echivalentul unei sinucideri mediatice   indiferent de poziția politică sau administrativă.  Cei care știu acest lucru conduc  județul de multă vreme(ex. Cârciumaru, Călinoiu) iar cei care au ignorat acest lucru(ex. Mischie) au pierdut  absolut tot și poate și libertatea. Ca o parafrază la o zicere celebră, presa te ridică și tot aceasta te coboară!