În primele decenii ale comunismului românesc, în Gorj au apărut mai multe publicații cum ar fi LIBERTATEA GORJULUI-foaie de informație și luptă socialistă a Partidului Social-Democrat din Gorj care a apărut cu intermitențe până în 1949, GORJUL LIBER-organ al Comitetului Raional PMR și Comitetului Provizoriu Județean (1950-1955) și STEAGUL NOSTRU, organ al Comitetului Raional PMR și al Sfatului Popular raional (1952-1959 și 1964-1968).
Dacă vorbim de publicaţiile apărute în Gorj la începutul deceniului al VI-lea al secolului trecut, nu putem să ignorăm evenimentele din viaţa de zi cu zi a românilor din vremea respectivă. Ca să înţelegem presa acelor vremuri, cu tiraje uriaşe pentru “oamenii muncii”, trebuie să urmărim şi domeniile social şi cultural pe lângă cele politic şi economic. Bunăoară, istoriografia comunistă a acelor vremuri, ca şi presa de apărea în România, erau doar faţete diferite ale propagandei regimului.
Pentru că am amintit istoriografia comunistă a vremii, cine îşi mai aminteşte astăzi de ce au scris Mihai Roller (1908-1958) sau Miron Constantinescu (1917-1974)? Rămânem totuşi pe ideea că presa din primii ani ai regimului comunist, inclusiv în Gorj, poate fi identificată ca de tip stalinist, la fel cum în toate domeniile poate fi relevantă o asemenea perioadă.
Actualitatea social-culturală
Din paginile ziarului aflăm că în anul 1950-1951 în judeţul Gorj funcţionează 26 de grădiniţe sezoniere. Olivia Nicoară, „inspectoare preşcolară”, informează cetăţenii că: „în judeţul Gorj funcţionează până în prezent 26 grădiniţe sezoniere, în care copii sunt supravegheaţi şi îngrijiţi de comitetele de sprijin formate din membri corpului didactic sau organizaţiilor de masă. Aici copii de ţărani muncitori găsesc îngrijire şi educaţie sănătoasă atâta timp cât părinţii lor sunt la lucru, având adăpost şi hrană consistentă. În grădiniţele sezoniere se pun bazele formării omului nou pe ai cărui umeri se va sprijini statul socialist de mâine(…)” (26 de grădiniţe sezoniere).
În aceeaşi idee, aflăm că în iunie 1950 în comuna Bărbăteşti (Plasa Boibeşti) s-a inaugurat o „Casă de Naştere” pe lângă dispensar (Casa de naştere în cadrul ocrotirii mamei şi copilului în luptă pentru progres şi pace). Tot acum aflăm că circa 260 de pioneri, UTM-işti şi studenţi s-au întâlnit la Târgu-Jiu cu doi studenţi români sosiţi din URSS, corespondentul respectiv nu consideră necesar ca cititorii să afle cum se numesc cei doi studenţi care studiau în străinătate. În 19 decembrie 1950, în sala cinematografului popular din Târgu-Jiu „a avut loc o însufleţită conferinţă în cadrul luptei pentru pace, organizată de Comitetul Regional U.F.D.R. Gorj.”
Din veştile bune publicate de presă, aflăm că „Prin muncă voluntară şi-au construit un local de şcoală primară” în satul Licuricii de Sus-raionul Hurezani. Această şcoală fusese dată în folosinţă iar elevii urmau să facă cursuri din 3 ianuarie 1951, atunci când se reluau cursurile.
Cititorii publicaţiei mai puteau afla, în limbajul de lemn cunoscut, din articolul „Cartea sovietică-îndrumător preţios pentru oamenii muncii din ţările de democraţie populară”: „Cartea sovietică are un mare rol mobilizator, educator şi îndrumător al oamenilor muncii din ţările de democraţie populară, în lupta lor pentru pace şi socialism. Pretutindeni în ţările de democraţie populară, cărţile sovietice aduc lumina şi adevărul, înarmează pe oamenii muncii cu învăţătura marxist-leninistă, farul călăuzitor pe drumul făuririi unei societăţi noi.”
Un concurs pentru căminele culturale
Tot din „Gorjul Liber” aflăm despre un concurs între căminele culturale din judeţ. Astfel, „din cele 554 cămine culturale din regiunea Gorj, până în prezent au participat la concurs un număr de 322 cămine. (…)Pentru controlul activităţii căminelor culturale s-au format comisii raionale care vor urmări îndeaproape munca şi activitatea fiecărui cămin în parte. Căminele culturale vor participa la concurs după cum urmează: Căminele Culturale orăşeneşti între ele; Căminele Culturale săteşti între ele; Casele de citit între ele; Colţurile roşii de la G.A.C.”. Mai reţinem că la sfârşitul anului 1950 existau 115 cămine culturale cu aparate de radio.
