Scriam, cu ani în urmă, cum a fost stricat Europeanul 79, între Peșteana și Turceni, pe partea dreaptă a drumului, din cauza mașinilor care transportau cărbune, peste capacitatea permisă de lege. De asemenea, scriam despre licitațiile prin care au primit respectivele contracte de transport anumite firme, care apoi subcontractau altor firme, la prețuri mult mai mici. Am scris și despre faptul că procedurile de atribuire a contractelor nu s-au făcut, uneori, conform legii, pentru că aceleași firme au obținut prelungirea contractelor, deși, normal, trebuia organizată licitație. Am întrebat, tot atunci, când mai marii termocentralei Turceni încercau să mă convingă că totul e legal, cum vine asta, să organizezi două proceduri de atribuire, una pentru transportul auto și alta pentru CFR. Era clar că, dacă ar fi concurat împreună, firmele de transport auto ar fi pierdut în fața CFR-ului, pentru că elementul determinant trebuia să fie prețul pe tona kilometrică. Am reușit, de asemenea, să-l aduc la disperare pe fostul director Nicolae Simionescu, atunci când i-am cerut să facă publice notele de cântar, pentru a putea dovedi că mașinile care au cărat cărbune pentru termocentrală au distrus drumul.
Au trecut mai bine de cinci ani de atunci. Europeanul a fost reparat din bani publici, iar cei cinci șefi din conducerea termocentralei, care fuseseră învinuiți de DNA Târgu Jiu pentru infracțiuni de corupție care au dus la un prejudiciu de 5 milioande de euro au fost achitați de magistrați ai Tribunalului Sibiu. E drept că procurorii au posibilitatea de a declara apel, dar după cum merg lucrurile, nu știu ce ar trebui să se mai întâmple, dacă se merge pe principiul „Ce vezi tu nu e adevărat.” Expertiza pe care se bazau procurorii a fost dată peste cap de o expertiză cerută de inculpați, judecătorii au constatat ba că nu există fapta, ba că nu există prejudiciul, așa că cei cinci din lotul Turceni ar putea veni acum, după cinci ani, dacă nu se mai schimbă nimic, nu numai să ceară funcțiile pierdute înapoi, dar să ceară și salariile la care aveau dreptul în toată această perioadă.
Bine, nu e pentru prima dată când văd, cu ochii mei, cum un prejudiciu dispare. Am mai avut asemenea experiențe în cazul fraudelor în pădurile statului, unde poliția constata că masă lemnoasă în valoare de miliarde dispărea din gestiunea unui pădurar, după care venea expertul silvic și spunea că prejudiciul nu există. Dacă vă puteți închipui, am citit o motivare a unui expert silvic, care a justificat că masa lemnoasă (gorun) dispărută din gestiunea unui pădurar ar fi fost mâncată de o bacterie, în decurs de un an, de la ultimul control de fond. Asta în condițiile în care, potrivit specialiștilor, un gorun pe picior, după ce se usucă, are nevoie de 50 de ani ca să putrezească.
Dar în România este posibil orice…
