Prea multă şcoală!

Loading

Nu vreau să mă-njure dascălii, mai ales că au fost trimişi în cenuşă de guvernanţi. Vreau, însă, să fac o mică demonstraţie, cu care cred că vor fi şi ei de acord. Deci, s-o luăm cu începutul. Câte ore predă un profesor?  16-18 ore pe săptămână, deci, în medie, cam trei ore şi jumate pe zi. Aia cu pregătirea orelor, care cică se face în afara acestui program e frecţie la piciorul de lemn, pentru că de atâtea ori cât au predat acelaşi lucru, mă-ndoiesc că se mai pregătesc acasă pentru predare. Şi acum, următoarea întrebare. Câte ore are un elev de liceu pe zi? În general, 6 ore, adică 30 de ore pe săpătmână. Iar cum informaţiile pe care le primeşte la şcoală sunt complet noi pentru el, iar la ora următoare îl ascultă prof’ să vadă dacă a învăţat acasă, cât să mai punem? Păi, ar trebui să înveţe cam 4 ore pe zi, deci încă 20  pe săptămână, plus 30 fac 50 de ore pe săptămână pentru elev şi 17 în medie pentru profesor. Adică de trei ori munceşte mai mult elevul decât profesorul şi nici măcar nu e plătit. E drept că şi profesorul e prost plătiti, dar aici nu despre asta vorbim. Iar aşa, ca o paranteză, să nu uităm că profesorii lipsesc de multe ori, fără nici o consecinţă, nici măcar nu li se diminuează salariul, în timp ce elevii plătesc dacă lipsesc, potrivit ultimei forme a legii învăţământului. O scriu cu litere mici pe lege, pentru că sunt mai multe. Pentru că, de câte ori se schimbă ministrul, apare alta.
Ei, acum, care e concluzia? Copiii muncesc prea mult, fără bani şi nici măcar nu le foloseşte în viaţă ce învaţă în şcoală mai mult decât în proporţie de 10 %. Restul e balast, din păcate, dar despre asta nu vorbesc nici ministerul, nici sindicatele. Sindicatele se vaită de bani şi pe bună dreptate, pentru că nu e treaba lor cum arată programa. Ministerul n-are nici o treabă, pentru că, din fericire pentru el, nu trebuie să-şi complice existenţa cu aşa ceva, deoarece elevii nu au sindicat, ca să-şi ceară drepturile cu voce tare. Aşa că viaţa monotonă din învăţământ continuă fără mari schimbări, în afară de câte un miting ce mai dezmorţeşte atmosfera. Sunt convinsă că profesorii ar prefera să lucreze 8 ore pe zi, dar să ia un salariu rezonabil. De asemenea, copiii îşi doresc să înveţe în şcoală ce le trebuie în viaţă. Dar, cui îi pasă?…