În toamna anului 2010, printre şcolile închise ca urmare a efectivelor reduse de elevi s-a numărat şi Şcoala Primară Stolojani din comuna Băleşti. Este vorba de una dintre cele mai vechi şcoli din Gorj într-o localitate unde tradiţiile în acest sens datează încă din epoca medievală. Din nefericire, anii din urmă au marcat o reducere a efectivelor şcolare pentru foarte multe dintre şcolile rurale, inclusiv cazul Stolojani. Încercăm în acest număr o trecere în revistă a trecutului acestei şcoli, devenit deja istorie prin prisma realităţilor economice ale României.
Am prezentat cititorilor într-un alt material despre dascălii originari din Stolojanii Gorjului. Sunt amintiţi dascălul Ion Popovici, fiul popii Vasile din Stolojani. Un alt dascăl, Popovici Radu Stolojan, originar tot din Stolojanii de pe Jaleş, cu siguranţă înrudit cu Ion, a copiat, tot la Oraviţa, la 1764, o carte de rugăciuni. La zece ani, al treilea Popovici, Marco Romanescul dascălul, învăţător din satul Brebu, fiul preotului Alexei din judeţul Gorju de Sus, copiază, la 1773, Legenda Duminicii. Cei trei copişti, Ion, Radu şi Marcu, originari din Stolojani, după cum reiese din însemnările lor, aveau o mare experienţă în această îndeletnicire, moştenită prin tradiţie din şcoala învăţată în Gorj, la Tismana, sau poate chiar la Stolojani, unde era un schit de călugări pomenit la 1677.
Începuturile
Dacă învăţământul public urban a fost stabilit prin Regulamentul şcoalelor din 1833, învăţământul din lumea satelor a rămas doar sub iniţiativă particulară. În mediul rural sătenii din Gorj au întreţinut multe şcoli pe cheltuială proprie. Aceste informaţii apar într-un raport al Ocârmuirii judeţului Gorj către Departamentul Trebilor din Lăuntru unde se spune că în 1835 existau 26 de şcoli săteşti şi una orăşenească, toate particulare, totalizând 327 şcolari.Abia în 1838, bizuindu-se pe legea de organizare a seminariilor din 1834 – care prevedea pentru cântăreţii bisericilor obligaţia de a-i învăţa pe copii satelor „carte şi cântări” –, Departamentul Trebilor din Lăuntru prin intermediul Eforiei pune bazele învăţământului rural. Lipsa de învăţători a făcut ca la începutul anului 1838 ocârmuitorii judeţelor şi profesorii şcolilor naţionale să primească instrucţiuni privind recrutarea viitorilor dascăli – fii de preoţi, ţârcovnici, grămătici şi fii de ţărani clăcaşi – pentru şcolile rurale. Aceşti candidaţi la învăţători trebuiau să fie instruiţi pentru perioade scurte (circa 2 luni) pe lângă şcolile naţionale din oraşele reşedinţă de judeţ.
În 1842 funcţionau 92 de şcoli în tot judeţul, printre acestea, în plasa Jiului, regăsim Tămăşeştiul şi Ceauru cu învăţătorul Ion Popescu şi Stolojaniul şi Găvăneştiul cu învăţătorul Ion Păun. Dintr-un tabel intitulat „Starea morală a şcoalelor din judeţul Gorj la 27 iulie 1848” avem o situaţie la nivelul Plasei Jiu unde se încadra cea mai mare parte din localităţile zonei Băleşti. Astfel, în Plasa Jiu erau 44 de sate cu 4187 de familii şi doar 31 de şcoli. Dintr-un total de 1476 de băieţi, doar 603 mergeau la şcoală. Din cele 932 de fete, niciuna nu urma şcoala. Tot în 1848 la Stolojani funcţiona învăţătorul Gheorghe Popescu.
O datare greşită
Deşi statisticile Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj vorbesc despre înfiinţarea Şcolii Primare Stolojani în 1918, aceasta datează cu mult mai devreme. Astfel, în anul 1880, din iniţiativa unor oameni ca Gheorghe Paicu, Lazăr Ştefan, Constantin Cuţui şi preotul Ion Bălan, zis ”Crâng”, apare prima şcoală elementară în casele ultimului. Aceasta va funcţiona timp de 15 ani în casele preotului Ion Bălan cu învăţătorii Matei Chiricescu, Ion Petrescu şi Ion Berculescu. Despre activitatea din vremea respectivă ştim că se desfăşura într-o singură cameră dată pentru clasă unde învăţau elevii sub coordonarea învăţătorilor şi monitorilor. Sala avea două mese lungi şi mai multe bănci lungi. Între 1893-1895 documentele de arhivă ne spun că se funcţiona cu patru clase , dintre acestea erau înscrişi 21-23 elevi la clasa I dar nu terminau mai mult de 3-4 elevi clasa a IV-a.
Reţinem că în anul 1895 şcoala a fost mutată în localul Primăriei, practic o cameră era pentru administraţia locală şi alta pentru şcoală. În primii ani după mutare(1895-1899) îl găsim învăţător pe Dumitru Coiculescu, originar din Sănăteşti. Despre situaţia elevilor se pot sublinia aceleaşi realităţi, foarte puţini absolvenţi: 10-15%. Tot acum avem menţiunea pentru primele fete care urmează şcoala, chiar dacă acestea nu fac decât primele două clase şi se retrag de la şcoală.
Începând cu anul şcolar 1899-1900 îşi desfăşoară activitatea la Stolojani învăţătorul Ion Niculescu. În această perioadă apare învăţământul de cinci clase şi mult mai mulţi elevi urmează şcoala. Din nefericire, foarte puţini elevi termină cinci clase, doar 2 reţinem pentru anul şcolar 1905-1906.
Din anul 1914 datează apariţia celui de-al doilea post de învăţător ocupat de învăţătorul Gheorghe Cuţui, absolvent de Şcoală Normală. În vremea războiului, deşi se vorbea de construcţia unei clădiri pentru şcoală, acest proiect va fi amânat deşi începe procurarea materialelor. Şcoala va funcţiona în clădirea Primăriei(învăţător Gh. Cuţui) şi în casa învăţătorului Ion Nicolescu (pe linia a doua a satului) iar numărul elevilor creşte ajungând până la 12 la clasa a V-a.
Şcoala din Stolojani
Construcţia noului local de şcoală, două săli de clasă spaţioase şi cancelarie, a început în 1920. Lucrările vor dura mai bine de doi ani, terminându-se la sfârşitul anului 1922. Tot atunci apare şi cel de-al treilea post de învăţător ocupat de învăţătorul Titu Niculescu. Doi dintre învăţători lucrau în localul nou al şcolii iar Ion Niculescu la el acasă. Reţinem faptul că între anii 1924 şi 1927 şcoala are patru clase iar apoi va urca la şapte clase.
În anul 1924 avem ca învăţători pe Gheorghe Cuţui, Gheorghe Lăscăteu şi Ion Niculescu, ultimul pensionându-se în anul următor. În anul 1933-1934 şcoala funcţionează cu 4 cadre didactice: Gheorghe Cuţui, Gheorghe Lăscăteu, Nicolae Bărbulescu şi Vasile Lăscăteu, în anul următor predând şi Aurelia Găvănescu. Şi în anii următori numărul de învăţători rămâne constant dar cu o componenţă diferită. În perioada 1937-1944 funcţionează ca învăţători Gheorghe Cuţui, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Lăscăteu.
După război situaţia se schimbă, Gheorghe Cuţui retrăgându-se la pensie. Mai mulţi ani rămân constanţi învăţătorii Gheorghe Popescu şi Ioana Fătu. Între anii 1952-1979 reţinem ca învăţători pe Nicolae Gârdu şi Cristina Gârdu. Din anul şcolar 1979-1980 şi până în anul şcolar 2009-2010 a existat un singur post de învăţător ocupat succesiv de Ion Mălăescu, Gheorghiţa Niculescu, Voicu Berca şi Nicolae Bălan, ultimul timp de două decenii.
