…Era în iulie-august 1976, militar fiind, la Unitatea de Vânători de Munte din Târgu Jiu, am fost detaşaţi, un pluton de 20-25 militari pentru a face săpături la cetatea dacică. Aveam comandant pe locotenentul major SOFIAN. Pe colegi nu mi-i mai amintesc! Au trecut anii! Responsabil de şantier arheologic era prof. FLORICEL MARINESCU de la Muzeu Militar Naţional şi 4 studenţi de la Facultatea de Istorie din Bucureşti. Am stat în mijlocul naturii o lună de zile, cu nopţi privind cerul înstelat şi dimineţi liniştite, trezindu-ne mai târziu decât de obicei, de nuieluşa profesorului Floricel care ne îmboldea să mergem la treabă, să descoperim vestigii ale trecutului nostru istoric.
Urcuşul de la început e anevoios. Poteca şerpuieşte spre dreapta, abrupt. Îndată lăsăm în urmă Mănăstirea Polovragi. Pas cu pas, urcăm spre platoul străjuit de Crucea lui Ursache în partea de sud, impunătoare stavilă împotriva uitării a căpitanului de Plai Ursache, dăltuită în piatră prin anul 1808 şi antica cetate dacică. Urmăm drumul folosit de daci, menţinut până în zilele noastre în condiţii relativ bune, distrus doar de eroziune, prin urmele carelor antice, a ploilor repezi şi dese şi a mai noilor TAF-uri care coboară lemnele de fag şi carpen.
…Era în iulie-august 1976, militar fiind, la Unitatea de Vânători de Munte din Târgu Jiu, am fost detaşaţi, un pluton de 20-25 militari pentru a face săpături la cetatea dacică. Aveam comandant pe locotenentul major SOFIAN. Pe colegi nu mi-i mai amintesc! Au trecut anii! Responsabil de şantier arheologic era prof. FLORICEL MARINESCU de la Muzeu Militar Naţional şi 4 studenţi de la Facultatea de Istorie din Bucureşti. Am stat în mijlocul naturii o lună de zile, cu nopţi privind cerul înstelat şi dimineţi liniştite, trezindu-ne mai târziu decât de obicei, de nuieluşa profesorului Floricel care ne îmboldea să mergem la treabă, să descoperim vestigii ale trecutului nostru istoric.
Locul de campare îl aveam înainte de Oborul Jidovilor pe o pajişte, aproape de un izvor.
În serile târzii şi calde de vară, profesorul ne povestea despre daco-geţii de pe aceste meleaguri, de locul ales pe această înălţime, unde, putea fi mai uşor de apărat împotriva duşmanilor de orice fel, având natural, decât o latură de posibil atac şi mai uşor de ţinut sub supraveghere.
Lucrul era lejer, la început, cu târnăcopul şi cazmaua, apoi încet-încet cu şpaclul şi măturica. Totul a fost frumos până într-o bună zi când, după frumoasele povestiri ale profesorului Marinescu, într-o pauză de o ţigară – eu nu am fumat niciodată – mi-a venit ideea de a testa vigilenţa şi cunoştinţele profesorului în materie de datare istorică a fragment ceramicurilor de ceramică dacică descoperite.
Am luat un fragmentul ceramic, dintr-un şanţ unde operam, reavăn, cu umiditatea relativă a solului de unde-l scosesem şi într-o pauză, cu un băţ de chibrit ars la un capăt, ascuţit deci, am scrijelit – scris – (am avut în minte să scriu DECEBAL) a ieşit „DEEEB”, l-am şters puţin să-i dau patină „AL-ul” nu a mai încăput, s-a terminat ceramica. Mărimea şi forma nu mi-o mai amintesc, dar fiind relativ umed a ieşit bine., L-am aruncat, când pauza a luat sfârşit în secţiunea unde săpam, acoperindu-l cu puţin pământ. Trebuie să menţionez că nu am spus la timpul respectiv la absolut nimeni, de teamă să nu mă pască batalionul disciplinar, eram în era comunistă şi orice abuz era pedepsit!
Eram la celălalt capăt al secţiunii, îmi făceam de lucru! Echipa de militari îşi continuă lucrul, când, deodată un coleg dă pământul la o parte şi scoate bucata de ceramică scrisă de mine. Merge cu fragmentul ceramic la profesorul Marinescu care-l examinează cu atenţie. După un timp opreşte lucrul, exclamând cu bucurie nespusă că a făcut descoperirea vieţii lui. După o vreme, a început să-mi fie frică. A trecut ziua aceea. A doua zi, am dat o probă de scris – nu avea nici o legătură cu fragmentul meu ceramic -, trebuia scris pe ceramica scoasă din secţiune cu tuş (locul, careul, adâncimea, anul etc.), am participat 4-5 militari, având cel mai citeţ scris am fost ales eu. Scăpând de munca din şantier trec la birou, o măsuţă improvizată. Un coleg spăla fragmentele de ceramică (câteva sute!) iar eu le scriam. La loc de cinste învelit în vată şi pus într-un plic era ciobul meu. Cu teamă că voi fi descoperit într-o bună zi, scriam de zor.
L-am întrebat aşa într-o doară pe profesorul Marinescu despre valoarea ceramicii descoperite. „Domnule soldat, îţi dai seama, dumneata, că descoperirea de aici, cu scrierea latină, are valoarea de trei ori greutatea ei în aur dacă nu mai mult!”. În momentul acela m-am făcut mic-mic.
S-a terminat campania arheologică din timpul acela, ne-am întors la unitate şi încet-încet am uitat. Stagiul militar a luat sfârşit şi din 10 iunie 1977 am scăpat de tot ce ţine de viaţa cazonă.
Prin 1980, cred, la liceul seral fiind, având un eminent profesor de istorie dl. Vasile Andriţoiu, i-am povestit, fiind şi preocupat de istorie, ce am făcut în iulie-august 1976. Normal că nu a crezut posibilă realizarea mea. Datarea cu C14 nu poate fi supusă unei erori. Firesc că în caz de test, fragmentul meu era…antic. A mai trecut un timp şi stupoare pentru profesorul Andriţoiu, în Magazinul Istoric din 1980, apare descrierea descoperirii din Campania din 1976* sub semnătura profesorului Floricel Marinescu de la Muzeul militar central Bucureşti DAVE ŞI STĂPÂNII LOR – Polovragi – aşa cum i-am povestit eu cu ceva timp înainte. La câteva luni, aceeaşi relatare, apare şi în Gazeta Gorjului**, sub semnătura profesorului Floricel Marinescu. Dl. Andriţoiu a atenţionat Muzeul militar Bucureşti despre eroare. Între timp a avut loc Congresul internaţional de ştiinţe istorice din august 1980, iar Floricel Marinescu*** a prezentat lucrarea cu cea de-a treia scriere cunoscută, rămânând astfel în literatura de specialitate.
Am retrăit nostalgia acelor vremuri urcând după 33 de ani în locurile unde am operat a treia scriere dacică cunoscută la noi!
muzeograf, prof. Ion Catană
