Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Povestea firului pe valea Jaleşului şi Sohodolului

Povestea firului pe valea Jaleşului şi Sohodolului

Submitted by on 15 September 2009articol citit de 5,017 ori | One Comment

Meşteşuguri sau ocupaţii, altădată banale prin frecvenţă, sunt numite acum tradiţionale iar amintirea lor mai dăinuie doar la bătrâni sau în sălile de muzeu.Se uită, adesea, că meşteşugurile sau ocupaţiile nu reprezintă doar o existenţă pur fizică prin efectele obţinute, ci ele însele sunt rodul unei spiritualităţi probată pe parcursul unei existenţe tumultoase.

Covor cu motiv central, ghiveci cu pomul vieţii, sec. al XX-lea, Oltenia

Covor cu motiv central, ghiveci cu pomul vieţii, sec. al XX-lea, Oltenia

Problema identităţii în zilele noastre, deşi frecvent amintită în diferite contexte, rămâne totuşi la nivel ideatic sau chiar iresponsabil demagogic. Schimbările bruşte şi radicale în societatea românească din a doua jumătate a secolului trecut, peste care se adaugă în prezent fenomenul globalizării constituie prin modificarea dramatică a modului şi ritmului de viaţă un adevărat „şoc al viitorului”. Într-o înlănţuire firească toate acestea se reflectă dureros de direct şi perfid de inconştient asupra structurii noastre mentale.
Meşteşuguri sau ocupaţii, altădată banale prin frecvenţă, sunt catalogate acum ca tradiţionale prin raportare, ca reper. Se uită, adesea, că meşteşugurile sau ocupaţiile nu reprezintă doar o existenţă pur fizică prin efectele obţinute, ci ele însele sunt rodul unei spiritualităţi probată pe parcursul unei existenţe tumultoase.
Între elementele fizice, definitorii prin ancorarea în spiritualitatea sănătoasă tradiţională putem aminti meşteşugul ţesutului, perfecţionat până la nivel de artă şi bogat reprezentat de la costumul popular până la obiectele de interior, piese utile sau (şi) ornamentale (scoarţe, macaturi, covoare, etc). După cum am mai amintit, există o întreagă industrie casnică în ceea ce priveşte acest meşteşug complex. Instrumentarul ţesutului reprezintă, putem spune, exceptând desigur materia primă (fibre şi vopsele) partea fizică a meşteşugului.
Cu atât mai importante sunt însă cunoştinţele dobândite ca rod al inventivităţii (exemplu: tehnica de separare a fibrelor de urzeală în două grupe printre care era trecut firul de băteală) sau acumulării în timp (cultivarea plantelor textile, creşterea viermilor de mătase, cunoaşterea tipurilor de fibre, cunoaşterea plantelor din care se extrăgeau coloranţii şi modul de obţinere, etc.).
În ceea ce priveşte ornamentica, acesta era realizată atât prin folosirea unor tipuri diferite de cusături cât şi printr-o variată gamă a coloristicii. Dacă tipurile de cusături (ţesături) sunt un rod al experimentării corelate cu elemente ale spiritualităţii magico-religioase, culorile sunt obţinute ca urmare a unor cunoştinţe complexe despre: plantele din care erau obţinute, momentul recoltării plantelor, soluţiile folosite pentru macerat (piatra acră, borş, zer, leşie, etc.), amestecurile pentru obţinerea diferitelor nuanţe, etc.
Se ştie, de pildă, că nuanţele de galben erau obţinute din răchită, ramuri de salcie, dobriţă, frunze de mesteacăn culese toamna, frunze de tutun dospite, coajă de arin negru; verdele – din frunze de mesteacăn, frunze de nuc; roşul – din scoarţă de măr acru, rădăcini de roibă; albastrul – din liliac sau brânduşe de toamnă, etc.
Un alt element al spiritualităţii tradiţionale legat de meşteşugul ţesutului şi care nu doar atestă ci chiar exemplifică un model de comuniune este: claca sau şezătoarea. Se cunoaşte că pe văile Jaleşului sau Sohodolului se făceau şezători în timpul sezonului de tors cânepă, numite în chip reprezentativ furci (de la furca de tors). Aceste şezători (furci) se făceau în toate serile cu excepţia zilelor rânduite ca sărbători şi erau un prilej de bucurie pentru toată comunitatea. În preajma focurilor aprinse din loc in loc, pe marginea drumului se strângeau copiii, fetele şi  femeile dar şi oamenii de toate vârstele, la povestit „vrute şi nevrute” (snoave, ghicitori, poveşti, cântece, etc.) uneori chiar încingându-se hore.
Acest tip de manifestări constituia un mod de comunicare, o veritabilă sursă de coeziune a comunităţii.
Rarefierea, în zilele noastre, până la dispariţie, a astfel de meşteşuguri aduce cu sine efecte nebănuite printr-o antrenare de genul tehnicii „bulgărelui de zăpadă”, astfel încât, uneori, chiar misiunea încredinţată muzeelor este insuficientă.

One Comment »

  • Gheorghe Bardan says:

    Sohodol = vale seaca plina de grohotisuri, caracreristica regiunilor carstice. DOL = pierdere. ”Soh” poate fi bun sau rau in procesul prelucrarii firelor.
    Jales = planta ierboasa din familia labiatelor care creste prin fanete si pasuni, jale, pavaza, salvie.
    ”Dupa poetul Ovidiu, fenixul traia pe o colina din locurile cele frumoase ale Elysiului, una si aceiasi regiune geografica a timppurilor preistorice cu valea cea admirabila a Jalesului din Romania, care incepe din sus de Arcani…”. Nic. Densusianu, Dacia preistorica, pag 424, Ed. Mentor 2000.