Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial, Special » Poveste de la bloc

Poveste de la bloc

Submitted by on 6 October 2010articol citit de 1,689 ori | 2 Comments

Vecinii mei de bloc sunt de condiţii şi structuri diferite. Aşa e la bloc: vecinii nu ţi-i alegi, ci ţi-i dă Dumnezeu. Şi trăieşti lângă ei toate bucuriile şi dramele vieţii, chiar dacă nu totdeauna aceste evenimente mulţumesc pe toată lumea: nopţile gălăgioase ale cumetriilor, sau zilele sumbre ale înmormântărilor. E firesc ca o criză naţională să ne afecteze pe toţi. Reacţiile sunt însă diferite. Vecina mea, profesoara de la doi, a ieşit marţi în stradă, la miting. E nemulţumită de măsurile austere ale guvernului, dar şi mai mult de entropia din Învăţământ. Completează zilnic, până noaptea, hârţoage cu rapoarte de muncă pe care nu le citeşte nimeni, în timp ce elevii îşi fac de cap la ore, beneficiind de nişte drepturi democratice prost înţelese. Vecinul de la parter, om cu 35 de ani în câmpul muncii, lucrează acum la un patron care-l călăreşte de dimineaţă până seara. Scuipă când vede la „tembelizor” că profii, indignaţi, zic că au „numai” 1.500 de lei pe lună. El are „numai” 700 de lei, şi e un fel de şefuţ acolo unde ceilalţi au salariul minim pe economie, iar patronul „uită” adesea să le achite CAS-ul. La banii ăştia, nu are cum să fie cu întreţinerea la zi. Tanti de la etajul unu e pensionară şi nu pricepe neam, după o viaţă de muncă conştiincioasă, de ce pensia nu îi ajunge nici ei ca să achite întreţinerea şi alimentele înghiţite de valul de scumpiri. Fi-su e căpşunar în Spania, dar n-o mai ajută cu euroi, că e speriat de impozitarea anunţată de guvern; preferă să şi-i ţină acolo. De fapt, şi-a şi făcut casă printre străini, iar copiii lui învaţă la şcoală catalană, nu româna. Tot la parter stă şi o familie de rromi. „Tot ţigani, dă-i dreacului”, zice vecinul de la trei, neuitând că i-au furat putina cu varză din uscătorie. Acum însă, nu mai fură. Nu mai fură aici, vreau să spun, fură în străinătate, de unde se întorc din ce în ce mai rar şi îşi marchează venirile cu grătare prelungite în noapte sub geamurile colocatarilor, pe sunete de manele la volum maxim. ’Geaba, însă, nici ei nu şi-au plătit întreţinerea de ani buni. Şi Nuţi, vecina de la trei, a fost în străinătate. La „produs”. S-a întors cu bani şi cu metehne. Aici, lucrează la negru şi îi merge, căci, zice ea plastic: „omul rămâne în viaţă cu ce-a băgat în gură şi ce-a tras pe…” E cam singura care îşi achită întreţinerea, căci vecinul ei, mare patron, ştie să beneficieze şi el de serviciile ei, dar uită să-şi achite restanţele la asociaţie. Şi are maşină bună – Audi – e drept, luată la second pe 200 euro din străinătate. La patru e un apartament gol. Locatarii stau mai mult pe la ţară, că au un petec de pământ de pe care nu scot mai nimic, că îi costă prea scump. Apartamentul l-au scos la vânzare, dar nu-l ia nimeni cu criza asta. Când mai vin pe aici, le dăm toţi hainele şi încălţămintea veche, căci le poartă cu sârg acolo, în mediul rural. Lângă apartamentul lor e cel al unui politician. Nici el nu şi-a prea plătit întreţinerea, că a fost numit acum vreun an şef la un serviciu public şi şi-a tras o vilişoară într-o zonă liniştită. Că doar n-o să plătească el căldura „banditului” ăla de la termoficare, care a fost pus în funcţie de un partid-duşman.
Stăm cu toţii la bloc. Blocul e cam neîngrijit, ţevile plesnesc, alimentarea e deficitară şi ferească Dumnezeu de vreun cutremur! Că nimănui nu-i pasă de locatarii acestui bloc. Dar de fapt, nu ne pasă nici nouă, aşa-i?

Alte articole de

2 Comments »