Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Polovragiul şi păstrarea tradiţiei în satul românesc (II): Costumul specific oierilor, purtat în comunele de sub munte

Polovragiul şi păstrarea tradiţiei în satul românesc (II): Costumul specific oierilor, purtat în comunele de sub munte

Submitted by on 6 September 2011articol citit de 3,266 ori | No Comment

Ca orice sat şi Polovragiul păstrează din vechime obiceiuri legate de evenimentele importante din viaţa omului –naşterea, căsătoria, moartea, apoi obiceiuri cu ocazia diverselor sărbători ale omului. La cele două mari sarbatori ale anului, Paştele si Crăciunul, când sufletele ni se primenesc aproape ca în anii copilăriei, indiferent de vârstă, la Polovragi se mai adaugă o sărbătoare care are valoare în sufletele oamenilor acestor locuri cel puţin la fel de mare : Sfântul Ilie, sărbătorit pe 20 iulie

Tradiţia Bâlciului de la Polovragi are peste două secole vechime

Tradiţia Bâlciului de la Polovragi are peste două secole vechime

Altă legendă spune că trăsnind după  draci, Sf. Ilie a pocnit aşa de tare încât a speriat-o pe Maica Domnului însărcinată , iar aceasta l-a blestemat să i se usuce mâna dreaptă, astfel înjumătăţindu-i-se puterea. Sf. Ilie are un  paloş cu două tăişuri:unul de aur şi celălalt ascuţit. Lovitura celui de aur dă mana câmpului sub ploaia de grindină. Stăpânul carului de foc ridică gheata de sub pământ în nori , unde o sfarmă sub roţile căruţei şi cu loviturile paloşului o trimite pământenilor pedepsindu-i cu grindină pentru păcatele lor. Sf. Ilie străbate cerul urmărind pretutindeni dracii. El îi loveşte cu trăsnete si îi sperie cu fulgere , tunete şi furtuni. Săgeata trăsnetului sau este sticloasă şi intră în pământ până la nouă stânjeni. După nouă ani săgeata iese la  lumină si este bună de leac împotriva junghiurilor.

Sfântul Ilie în tradiţii şi obiceiuri
Acestea sunt legende. Altfel , de Sf. Ilie ciobanii din  Polovragi au organizat cu peste 200 de ani în urmă nedeia din Muntele Nedeii . Sărbătoarea marca împuţinatul laptelui . În loc de două mulsori se făcea una . La nedeie coborau şi ciobanii de la sterpe. Se legau prietenii între tinerii din munte. De la începutul secolului al XX-lea petrecerea din Muntele Nedeii a coborât la Polovragi şi atunci în fiecare an timp de o săptămână (14-20 iulie) se ţine cunoscutul bâlci. Ciobanii din Novaci îi schimbau pe băieţii şi pe fetele aflaţi cu oile în munte, ca să poată veni la bâlciul de la Polovragi. La bâlciul de la Polovragi venea lume din Gorj, Sibiu, Braşov, Piteşti  etc. Spre seară se încingeau hore ale tineretului , cu care ocazie se făceau noi cunoştinţe, se legau prietenii între baieţi şi fete şi nu de puţine ori acestea duceau la căsătorii “prin fugă”.De aici şi expresia “căsătorie ca la Polovragi”.
Bâlciul acesta a fost pentru localnici nu numai prilej de schimb de produse , de vânzări de vite, textile, băuturi etc., ci şi cel mai potrivit prilej de a se îmbrăca în costumul ungurenesc. Probabil expresia “a fost lume albă “în sensul de “foarte multă” tocmai de aici vine :de la faptul că oamenii , în zi de sărbătoare erau îmbrăcaţi în costume naţionale în care predomină albul.

Costumul popular şi tradiţia lui
Costumul este ca toate celelalte bunuri culturale un element de contact social, un mijloc de comunicare între oameni , o marcă prin care omul se recunoaşte în diferite împrejurări. Costumul diferenţiază şi apropie. El este un semn al solidarităţii celor ce fac parte din aceeaşi colectivitate. Prin el, ca şi prin alte elemente ale culturii populare se exprimă durerile şi bucuriile oamenilor. El se alcătuieşte şi se împodobeşte după un anume mod de gândire , are o ligică a lui .
Costumul ungurenesc purtat în zona de munte –Novaci , Polovragi , Baia de Fier marchează un moment de părăsire a portului tradiţional în favoarea unor elemente străine de Gorj , venite de dincolo de munţi . Portul ungurenesc  s-a infiltrat din Mărginimea Sibiului în Oltenia trecând pe la Vama Cucului ori peste hotar păzit. O dată cu el au trecut şi cântecele şi împreună au pus stăpânire pe sufletul oamenilor de la Gura Olteţului. Faptul că altădată se purta şi în aceasta parte a Gorjului portul tradiţional ni-l confirmă Al. Vlahuţă, cel care a poposit şi la Mănăstirea Polovragi în a sa “România pitorească” : ”Cămăşile albe , cusute în arnici şi fluturi , maramele învrâstate cu borangic, scurteicile înflorite şi sumaieşele cu ciucuri , vâlnicile de lână negre , vărgate cu roşu , betele înguste , ţesute şi lucrate în casă. Şi ce bine prinde pe român portul acesta al lui , aşa de curat , aşa de simplu şi de frumos “.
Portul ungurenesc a cuprins total localităţile Polovragi, Baia de Fier, Novaci, Alimpeşti, Bunbeşti-Piţic, Săcelu, Crasna, Muşeteşti, Bumbeşti –Jiu şi o parte din Schela. Privit în ansamblu, costumul ungurenesc se caracterizează prin alternanţa dintre alb şi negru- culoarea pânzei şi a arniciului cu care sunt cusute ornamentele. Satele ungureneşti au păstrat comoara artei populare sibiene în cele mai originale forme şi au transmis-o generaţiilor din satele formate din locuitorii veniţi de dincolo de munţi. Costumul apare de o sobrietate şi eleganţă deosebite , fapt datorat în egală măsură croiului , pieselor componente şi cromaticii care întruneşte numai două culori :alb şi negru. Pieptănăturile femeilor sunt simple , cu părul ales in cărare într-o parte ,ori dat peste cap şi împletit într-un coc aşezat pe ceafă . Din găteala capului femeile nu fac  o podoabă, graţia fiind mai evidentă , parcă, datorită simplităţii.
Costumul a dovedit atâta vitalitate încât în zilele de lucru era purtat de majoritatea bărbaţilor, iar in zilele de sărbătoare îl purta toată lumea, la întrecere. Descris foarte frumos într-un cântec popular de către domnii profesori Chiriţescu Maria şi Marin, costumul nu se mai poartă azi decât în cadrul unor festivităţi cu prilejul sărbătorilor. Cântecul suna astfel: “Mă cunosc că-s polvrăgeană / După veste si năframă / După poale şi şurţoi /C-aşa-i portul pe la noi .// Cât e Jiul şi cu Oltul /Ne-om ţine limba şi portul / Şi-om păzi mioarele / Ţara şi hotarele.”
Costumul se mai îmbracă de către miri când pleacă “în chemat”. Mireasa, însoţită de un grup din ce în ce mai mare de fete , îmbrăcate toate în costumul ungurenesc în sâmbăta nunţii (căci la Polovragi nunta mai durează încă trei zile şi trei nopţi-ca-n basme) , cheamă cu plosca la nuntă. La fel şi ginerele, însoţit de feciori, călări.
Este, poate, unul dintre cele mai frumoase spectacole gratuite ale comunei. Nu este tânăr în postura de mire să nu îmbrace costumul ungurenesc. Şi, Doamne, cât sunt de frumoşi! Altfel, costumul este din ce în ce mai ,,strâmt”…”Păduri s-au stins /Şi rând pe rând / Oamenii-n umbră s-au retras/ Veşminte de pământ luând / Dar şipotul , el a rămas .” (L.Blaga).
Prof. Veronica Glaje

Comments are closed.