În timp ce românii îşi trag sufletul, sau îşi trag „un glonte în cap”, politicienii se pregătesc de alegeri. Iar ca să îi convingă pe românii care rămân în viaţă să vină la vot, s-au gândit să propună o nouă legislaţie, care să-i recompenseze pentru asta. Dar nu din buzunarul lor, ci din cel al angajatorului, care va trebui să-i plătească, deşi ar urma să aibă zi liberă. Asta pentru că s-au gândit dumnealor, politicieni, să mute alegerile în zi de lucru, iar numai cine votează să fie liber.
Iar toată această tevatură, pentru că le e teamă că vor rămâne cu urnele goale, pentru că numai cei care se bucură la un mic şi o bere, plus membrii de partid ce speră la un oscior din marele ospăţ al puterii, vor mai merge la vot. De ce există acest risc? Pentru că nici măcar miliardele băgate în afişe nu vor mai putea să-i convingă pe români să voteze pe unii sau pe alţii. Nu de alta, dar liberalii tocmai au plecat de la guvernare şi nu au cu ce să se laude, pentru că, dacă ar fii fost în stare să facă ceva ar fi făcut atunci, PD-L- iştii i-au amăgit pe oameni cu un miraj ce s-a destrămat la mai puţin de trei luni de la preluarea puterii, iar PSD-iştii i-au trădat pe cei ce i-au votat, lăsând la o parte principii şi doctrină şi dându-şi mâna cu duşmanii, pentru a ajunge la putere.
În prezent, românii sunt împărţiţi în patru mari categorii: politicienii, clientela politică, angajaţii la stat şi „cei cu cârca”. Primii sunt cei cărora totul şi le cuvine, după cum consideră domniile lor, motiv pentru care iau cuţitul şi pâinea şi taie bucata cea mare pentru ei. Urmează clientela politică, ce are şi ea o bucată mare din pâine, prin bunăvoinţa primei categorii, motiv pentru care trebuie să-i mulţumească cu „osanale”. Urmează salariaţii de la stat, care sunt destul de mulţi şi bine organizaţi în sindicate, aşa încât să trebuiască luaţi în seamă. Şi atunci, cine să rămână cu firimiturile? „Cei cu cârca”, normal, care strigă degeaba că sunt nedreptăţiţi, pentru că nu strigă în cor, aşa că vocea lor nu ajunge sus şi, mai ales, nu deranjează „forurile superioare” cu zgomotul pe care-l produc.
Cei care sunt, însă, acolo sus, ar trebui să-şi amintească momentul 89, când nici atunci cei „desculţi şi goi” nu erau organizaţi şi obişnuiţi să strige-n cor. Doar că s-au găsit unii, chit c-au făcut-o din interes propriu şi nu de dragul poporului şi i-au învăţat să cânte la unison, iar puterea a fost răsturnată.
