Politică… Politică

Loading

Acum, că începe un nou an, iar toată lumea a revenit la muncă, încep schimbările și în politica gorjeană. Cei care nu au făcut treabă la alegeri sunt puși unde le e locul, unii care au avut rezultate bune culeg roade, iar cei care s-au folosit de partidul din care fac parte doar pentru a câștiga alegerile își iau tălpășița și se duc acolo unde le e mai bine.
Partidul Social Democrat, filiala Gorj, intră într-o nouă campanie electorală, de data asta internă. Este vorba despre alegerile interne, care trebuie finalizate până la sfârșitul lunii martie, întrucât conducerea trebuie validată la congresul care va avea loc în perioada 19-20 aprilie. Potrivit vicepreședintelul organizației județene Ciprian Florescu, alegerile nu se vor face, însă, în toate organizațiile locale, ci doar acolo unde este cazul. La acest ultim capitol se află, după cum au declarat PSD-iștii, primarul de la Lelești, Marian Rotaru, care a afișat în timpul campaniei electorale parlamentare din toamna anului trecut o atitudine anti -PSD, susținând candidați ai altor partide.
Și în PD-L Gorj se preconizează schimbări. Șeful organizației PD-L Târgu Cărbunești, Ion Fugaru, și-a anunțat intenția de a candida la funcția de președinte al organizației județene, pentru a lua locul fostului senator Ion Rușeț, care a obținut un scor foarte scăzut la alegerile locale și parlamentare, cu partidul. Deși nu s-a stabilit dacă și când vor avea loc alegeri, Fugaru, care a fost tot timpul împotriva lui Rușeț, vrea să-i ia locul. În cărți se află și Ion Cupă, singurul dintre candidații PD-L Gorj care a câștigat un fotoliu de parlamentar.