Politica energetică a României

Loading

Energia a devenit un factor strategic în politica globală, o componentă vitală pentru dezvoltarea economică şi progresul societăţii în ansamblu, generând o serie de preocupări la nivel mondial. Sectorul energetic influenţează fundamental evoluţia întregii societăţi. În prezent nu poate fi concepută o economie dezvoltată, cu un sector social adecvat Europei secolului XXI, fără un sector energetic eficient.
Energia este un domeniu de însemnătate strategică, pentru faptul că asigurarea acesteia la preţuri rezonabile influenţează competitivitatea economică, capacitatea de producţie internă şi forţa politică a unui stat. Securitatea aprovizionării cu energie afectează bunăstarea unui stat, iar schimbările în preţurile energiei afectează alocarea bunăstării la nivel naţional. Şi, nu în ultimul rând, de buna aprovizionare cu energie depinde şi capacitatea de apărare a unui stat. Importanţa sectorului energetic (resurse – industrie energetică – consum), sector strategic pentru orice stat, este cel mai bine subliniată de faptul că şi în cazul României, energia reprezintă un produs cu o mare valoare economică, socială, strategică şi politică. Nu se poate realiza o economie şi o societate modernă, în evoluţie, fără o industrie energetică eficientă, capabilă să asigure şi să susţină cu energie diferitele ramuri economice şi dezvoltarea socială.
Politica energetică este privită tot mai mult ca o problematică interdisciplinară, care interacţionează cu alte domenii: comerţ, mediu, climă, politici sociale şi, nu în ultimul rând, cu securitatea naţională.
Securitatea energetică reprezintă un concept complex politic, tehnic, economic, comercial şi social. Ca o axiomă, securitatea energetică absolută nu există, ea se poate realiza la un nivel de risc acceptabil, cu un cost acceptabil. Ca o definiţie sintetică, securitatea energetică poate fi considerată drept asigurarea continuităţii în alimentarea cu energie, în diversele ei forme, cu respectarea unor condiţii restrictive, pe un orizont de timp dat.
Ca membră a UE, România trebuie să devină un furnizor de securitate energetică pentru Uniune, scop în care va trebui să contribuie la susţinerea obiectivelor acesteia şi prin acţiuni adecvate pe plan naţional. Sectorul energetic din România va trebui să facă faţă principalelor provocări care se manifestă pe plan naţional, la scara UE şi, respectiv, la nivel global: asigurarea securităţii ofertei de energie, creşterea competitivităţii economice şi reducerea impactului asupra mediului înconjurător. Aceste provocări sunt cu atât mai importante, cu cât România are de recuperat decalaje severe în ceea ce priveşte gradul de performanţă economică faţă de ţările dezvoltate. Atât competitivitatea economică, cât şi dezvoltarea durabilă se bazează în mare măsură pe consumul eficient de resurse energetice şi de energie. România înregistrează o intensitate energetică primară şi finală extrem de ridicată, comparativ cu media UE.
În ultimul an s-a tot vorbit despre înfiinţarea a două companii energetice naţionale, respectiv Electra şi Hidroenergetica. Din păcate, din diverse motive, procesul de înfiinţare a acestor două companii a fost tergiversat, fapt ce poate conduce, pe termen lung, la pierderea independenţei energetice a României. Avem nevoie de două companii mari comparabile cu companiile din Europa, atât ca dimensiune, cât şi ca structură a ceea ce priveşte producţia de energie. Producţia de energie din România este rigidă, avem producători pe cărbune, avem producător nuclear şi producător pe hidro, însă nu avem create condiţiile unei competiţii reale, pentru că niciodată nu se va putea pune în competiţie producătorul pe hidro cu cel pe cărbune, în ceea ce înseamnă valorificarea în mod transparent pe piaţa energiei. Restructurarea segmentului energetic, prin gruparea companiilor strategice din energie în doi giganti, Electra si Hidroenergetica este susţinută şi de următoarele avantaje: cei doi giganţi ar putea concura pe piaţa regională cu societăţi similare europene; asigurarea resurselor financiare pentru investiţiile necesare, evaluate la 2-3 miliarde euro, printr-un acces mai facil la credite; cota de piaţă a celor două companii gigant, care este aproape de 90%, va scădea de-a lungul timpului prin încurajarea unor parteneriate public-private; includerea SNLO şi CNH în cele două companii va păstra locurile de muncă în sectorul minier.
România trebuie să îşi stabilească o strategie viabilă, care să asigure securitatea energetică atât pe termen scurt, cât pe termen mediu şi lung. Înfiinţarea  celor două companii energetice trebuie susţinută mai ales în condiţiile majorării cererii de energie şi a naturii din ce în ce mai globalizate a lumii, orice diminuare a nivelului de aprovizionare putând conduce la o criză energetică.

One Comment on “Politica energetică a României”

  1. BRAVO SENATOR RUSET ! SUNTEM MANDRII CA ESTI SEFUL PDL GORJ! NU TE COMPARI CU MANTOG SI POPESCU ! EI NE-AU TRAS IN JOS ! TU ESTI INALT SI DREPT CA ZIARUL VERTICAL ! VOM CASTIGA ALEGERILE SI VOM SCAPA SI DE CONDESCU ! POATE II MAI CONVINGEM SA SE INTOARCA LA SNLO CEI CARE L-AU RIDICAT SI L-AU DUS PE PROFIT CA CU BURLAN IESIM DIN LIGA !

Comments are closed.