Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtişoara găzduieşte peste 30 de monumente de arhitectură, înregistrându-se o largă varietate a tipului construcţiei în funcţie de specificul determinat prin rolul sau funcţia monumentului dar şi zona de provenienţă. Ultima donaţie s-a primit din partea lui Ion C. Drăgoescu din Ploştina –Motru, pentru secţia etnografică de la Curtişoara a Muzeului Judeţean Gorj
Între acestea ne reţine atenţia părţile monumentale atât de răspândite în Gorjul de odinioară. Dacă în prezent poarta se încadrează şi ea pe făgaşul desacralizării alături de alte simboluri ale satului tradiţional precum izvorul (fântâna, ciutura…), răscrucea, puntea etc…, în viaţa muzeului acesta este importantă prin rolul său multiplu.
În ceea ce priveşte arhitectura porţilor tradiţionale este menţionat în primul rând monumentalitatea acestora prin prisma proporţiilor bine delimitate în concordanţă cu nevoile proprietarului şi a esteticii deosebite, rolul ingeniozităţii meşterul popular care a ştiut să îmbine cu măiestrie conservatorismul obiceiului din moşi strămoşi cu noutatea relativă, absolut necesară pentru păstrarea diversivităţii. În acest sens, elementele de îmbinare (prin cuie de lemn), motivele ornamentale, acoperişul din şiţă, bine proporţionat dau un aspect plăcut în primul rând porţii în sine, dar dacă prin corelarea tuturor acestor caracteristici cu însăşi locuinţa (casa) avem evidenţa unei gospodării ingenios închegate.
Însă dacă privim poarta sub aspectul sacralităţii putem pătrunde şi accede sub atenţia motivelor ornamentale şi numai atât, căci în lumea satului gorjenesc, şi românesc, în general, delimitarea spaţiilor era o preocupare permanentă generată de o spiritualitate complexă. Astfel potrivit tradiţiei întemeierii satelor nu era bine să se construiască mai departe decât se auzea sunetul de toacă, pentru ca hotarul este locul desfăşurării conflictului reprezentat de iele, strigoi etc.
În cadrul gospodăriei, spaţiul sacru este reprezentat, în interiorul casei – prin icoană, busuioc, apa mare (aghiazma) şi mai ales icoana de vatră care protejează împotriva duhurilor ce s-ar fi strecurat prin deschiderea corlatei, iar în ansamblul gospodăriei, prin gard şi mai ales poartă.
În acest fel se explică decorarea stâlpilor porţilor cu motive precum dintele de lup, soarele (motiv al vieţii, în cultura noastră apărut odată cu purtătorii civilizaţiei bronzului) şi în ultimă instanţă, dar poate cel mai important funia sau şarpele. Simbolistica şarpelui, dincolo de caracteristicile sale generale (şarpele element primordial cosmogonic, şarpele casei – protector al familiei şi gospodăriei pe care nu e bine să-l omori „că aduce nenorociri”, şarpele – simbolul dacic), mai cu seamă în Gorj şi Mehedinţi este importantă din perspectiva legendei locale a lui Iovan Iorgovan. Unii cercetători au avansat ideea că luptătorul autoritar ar fi unul şi acelaşi cu Hercule sau Heracles, însă lupta cu şarpele (balaur, hydra etc) este omniprezentă astfel încât de la Sfântul Gheorghe şi până la Siegfried o întreagă serie de eroi. În zona Gorjului au circulat mai multe variante ale baladei lui Iovan Iorgovan, dar toate sunt puse în legătură cu elemente geografice sau biologice cvasi-primordiale: Muntele Retezat, valea Cernei, musca columbacă, toate înfricoşătoare ale luptei legendare.
Indiferent dacă această legendă a influenţat creaţia meşterilor populari, este necesar să fie amintită, măcar din punct de vedere al ariei sale de răspândire.
Simbolistica elementelor decorative este aşadar de o complexitate aparte. În afara acestora, acoperişul porţii, dincolo de rolul său practic, poate reprezenta un adăpost relativ sub toate aspectele sale, deci şi al soclului.
Iată că din punct de vedere spiritual, poarta reprezintă un reper, o limită între două universuri (exemplu: de Florii se pun ramuri verzi de salcie în poartă „ca să nu ia strigoii lapte de la vaci” s.a. şi probabil, de aici descinde în timp arhitectura deosebită a porţilor din Gorj.
În ziua de 27.04.2010, am primit donaţie din partea lui Ion C. Drăgoescu din Ploştina –Motru, pentru secţia etnografică de la Curtişoara a Muzeului Judeţean Gorj o astfel de poartă, poate ultima dintre porţile realizate de meşterul tâmplar, dogar, rotar, Constantin Drăgoescu cunoscut în zonă ca „stângaci de mână, nu de meserie” ci şi foarte priceput şi cu inima de aur”
Mulţumiri deosebite familiei Drăgoescu!
