Plângem după ce-am avut

Loading

Vizitam de curând Muzeul Național al Aviației Române din București și dintr-o discuție în alta cu angajații muzeului, mi-am conturat o imagine a ceea ce mai înseamnă astăzi aviația militară română. Când scriem aceste rânduri, România nu are de facto aviaţie de vânătoare şi atac la sol: puțin sub 20 avioane obosite și zero elicoptere de atac și asta după ce în urmă cu doar 4 ani, vindeam o parte din avioanele supersonice de superioritate aeriană MIG-29, care mai bine de un deceniu au fost cele mai moderne avioane militare ale României. Abia de curând flota aeriană militară a României s-a înnoit cu avioanele americane F-16 cumpărate din Portugalia. Numai că așa cum deja știți, avioanele sunt second-hand. Credeaţi că ne vom permite să cumpărăm avioane performante, de ultimă generaţie? Aviaţia română este propriu-zis, la pământ. Anul trecut, piloţii români de vânătoare au zburat puţin sub 30 de ore.
România mai are aproximativ 20 de avioane MIG-21, inclusiv varianta de atac la sol şi dublă comandă, care pot fi ridicate în aer. În urmă cu câțiva ani, s-a încercat achiziţionarea a 24 de avioane, tot second-hand, de la americani. De fapt, avioanele propriu-zise erau oferite gratuit însă României îi revenea sarcina de a plăti un miliard de dolari pentru antrenarea piloţilor, mentenanţă şi upgradare, precum şi pentru adaptarea infrastructurii aeroportuare.
Chiar dacă sunt second-hand, avioanele F-16 cumpărate din Portugalia sunt foarte scumpe. Totuși, fostul ministru al Apărării preciza, în urmă cu câteva luni, faptul că „avioanele la mâna a doua nu înseamnă acelaşi lucru cu o maşină la mâna a doua. Se desface până la ultimele bucăţele de aripi. Când se reasamblează poate fi folosit în condiţii de siguranţă. Avioanele sunt foarte bine întreţinute. Răspundem tuturor directivelor U.E. Ceea ce face diferența în cazul avioanelor de luptă este aparatura de bord upgradată”.
Prostiţi din nou, înghiţim în sec şi ne uităm în zare după avioane. Este însă foarte posibil ca în următorii ani să nu mai avem ce face din RoAF, ramura vânătoare-bombardament. Se doreşte oare distrugerea capacităţii de luptă a aviaţiei române?! Trebuie să rămânem doar o aviaţie de tip „cărăuş”, dotaţi doar cu transportoare, singura ramură a aviaţiei care mai zboară decent?! Sunt, desigur, întrebări la care nu vom primi răspunsuri, dar nu putem rămâne indiferenţi la felul în care se traduce servilismul României în faţa N.A.T.O. şi U.E. Nu ne mai rămâne decât să plângem după ce-am avut și nu am știut să păstrăm.