Peste 3000 de elevi din Gorj încep școala din toamnă

Loading

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare începe din această lună potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației Naționale. Părinții vor putea sa completeze cererile pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în perioada 23 februarie – 13 martie 2015.

Cei mai mici dintre elevi sunt primiți cu mobilier nou și adaptat vârstei lor
Cei mai mici dintre elevi sunt primiți cu mobilier nou și adaptat vârstei lor

În scopul informării părinților, se arată în Metodologia de înscriere, fiecare școală va oferi informații referitoare la locul de desfășurare a activității clasei pregătitoare (în spațiul școlii sau al unei grădinițe), la posibilitatea organizării programului „Scoală după școală”, la organizarea și dotarea spațiului școlar.

Condiții de înscriere

Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2015 inclusiv au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii.
Pentru înscrierea în învățământul primar este necesară evaluarea psihosomatică în cazul următoarelor categorii de preşcolari:
– copii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2015 inclusiv, pentru a intra în clasa pregătitoare;
– copii care împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2015 şi ai căror părinţi doresc înscrierea lor în clasa pregătitoare;
– copii care împlinesc vârsta de 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2015 inclusiv, pentru a intra în clasa I.
Părinţii pot ridica formularul de cerere prin care solicită evaluarea psihosomatică a copilului de la grădiniţa la care acesta este înscris. Pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau se reîntorc din străinătate se poate ridica formularul de cerere de la CJRAE Gorj.
Luni, 16 februarie, pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi la fiecare grădiniţă din judeţ, a fost afişată repartizarea copiilor la centrele de evaluare psihosomatică. Această evaluare se va desfăşura în perioada 17 februarie – 11 martie, în intervalul orar 10-18.
În perioada 16-27 februarie, în grădiniţe se vor organiza întâlniri pentru informarea și consilierea părinților copiilor care vor fi cuprinşi în învăţământul primar în anul şcolar 2015-2016. De asemenea, între 18 şi 26 februarie, în fiecare unitate de învăţământ în care există clasă pregătitoare se va organiza „Ziua porţilor deschise“, zi în care părinţii şi copiii pot vizita şcoala în care doresc înscrierea.

Procedura de înscriere în clasa pregătitoare

În perioada 23 februarie – 13 martie părinţii vor completa, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, cererile-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învăţământ la care părinții solicită înscrierea copiilor se va realiza zilnic, în intervalul orar 8 – 20 (luni-vineri), respectiv 9 – 13 (sâmbăta).
Toţi copiii ai căror părinţi solicită înscrierea în clasa pregătitoare la şcoala de circumscripţie vor fi înmatriculaţi la unitatea de învăţământ solicitată. Pe locurile rămase libere se înscriu copiii care provin din alte circumscripţii şcolare în conformitate cu solicitările părinţilor şi cu prevederile Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016. Dacă într-o şcoală numărul cererilor de înscriere primite de la părinţi al căror domiciliu se află în afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate criterii de departajare. În data de 16 februarie au fost afişate aceste criterii, la sediile şcolilor.