Există tablouri foarte importante pentru Istoria Gorjului, am putea spune că la fel de importante ca şi documentele despre acele vremuri. În cele ce urmează, vă prezentăm povestea a trei dintre aceste pânze, fără de care scrierea istoriei acestor meleaguri ar fi fost cu mult mai dificilă. Vă propunem trei tablouri despre trei personalităţi: Tudor Vladimirescu, Ioan Vladimirescu şi Alexandrina Magheru, adică trei reprezentanţi a două familii ilustre de pe meleagurile Jiului de Sus.
Istoria Gorjului şi a celorlalte judeţe oltene se îngemănează într-un tot firesc. În cele ce urmează, prezentăm trei personalităţi gorjene care au fost imortalizate pe pânză, fotografiile de odinioară, de pictori olteni sau care au trăit şi au lucrat pentru o perioadă în Bănie.
Portetul Vladimirescului
Mai puţini ştiu că portretul lui Tudor Vladimirescu, pe care îl cunoaşte o ţară întreagă, se datorează pictorului craiovean Theodor Aman şi s-a făcut după mărturii de epocă. A fost o întreagă poveste, mai mulţi pictori care au refuzat o asemenea întreprindere, iar cel care va prelua realizarea portretului va fi Theodor Aman, prieten cu Gheorghe Chiţu, pe care îl avusese coleg de liceu în 1852, la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti. Astfel, cel care va finaliza portretul lui Tudor Vladimirescu reconstituit după relatări scrise şi orale ale contemporanilor eroului şi, mai ales, ale fostului său secretar de cancelarie, Petrache Poenaru, va fi pictorul Theodor Aman, craiovean, participant la unele dintre evenimentele secolului al XIX-lea.
Executarea portretului lui Tudor Vladimirescu de către Theodor Aman a stârnit interesul oamenilor de cultură şi de stat, până într-atât, încât ministrul instrucţiunii publice de la vremea aceea, Vasile Boerescu, şi-a exprimat dorinţa prin C.D. Aricescu de a-l vedea. Acest lucru se va petrece abia în 1874, deoarece „portretul nu este definitiv terminat, aştept cadrul pentru acesta”.
În martie 1874, din Craiova, Gh. Chiţu îi scria lui C.D. Aricescu despre intenţia sa de a fotografia portretul lui Tudor executat de Teodor Aman, cu scopul de a fi trimis, apoi, la tipografia Socek ca să-l litografieze, după care îl roagă să îl expedieze îndată prin poştă, în contul său, pentru a nu se mai întârzia apariţia lucrării.
Theodor Aman a fost fiul unui bogat negustor din Craiova, boierit de Caragea în 1818. Acest lucru va explica multe trăsături din caracterul lui şi ne va da, în acelaşi timp, cheia succesului lui care, deşi n-a fost prea uşor, nu s-a obţinut cu prea mare opoziţie. Pictura se reducea la cea religioasă –foarte în decadenţă faţă de vechiul meşteşug din trecut, chiar de ceea ce s-a produs în secolul al XVIII-lea – şi la portretul în miniatură sau în mărime naturală. Dar portretul avea un scop curat practic: conservarea unei fizionomii şi nicidecum unul estetic. El era pentru contemporani ceea ce ar fi pentru noi o fotografie.
„Portret de bărbat”
O altă personalitate gorjeană imortalizată pe pânză tot în legătură cu Oltenia este Ioan Vladimirescu, nepotul de frate al lui Tudor Vladimirescu. Constantin Lecca este cel care a făcut tabloul, care se află în prezent în patrimoniul Muzeului de Artă din Craiova. Cel care a lămurit enigma ce planează asupra acestui tablou a fost criticul de artă Paul Rezeanu.
Astfel, tabloul este pictat în preajma Revoluţiei de la 1848 şi înfăţişează pe Ioan Vladimirescu, fiul lui Papa şi Bălaşa Vladimirescu. Unul dintre copiii acestuia, Constantin, mărturisea peste ani că ”bunica sa Bălaşa l-a născut pe tatăl său în octombrie 1821, ascunsă fiind de frica turcilor într-o putină cu păstăi de fasole, într-un bordei”. Despre Ioan Vladimirescu se mai cunosc şi alte informaţii, printre altele că s-a căsătorit tot cu o Bălaşa, fiica postelnicului Avram Negreanu, în 1843. Să reţinem că şi prima sa soţie, Bălaşa, şi cea de-a doua, Tinca, se înrudeau cu Gheorghe Magheru, altă personalitate a Gorjului.
Ioan Vladimirescu va juca un rol administrativ foarte important în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, când îl găsim subprefect al plăşii Amaradia din districtul Gorj, cu sediul la Cojani, apoi la Petreştii de Sus-actualmente Târgu-Cărbuneşti.
Despre Alexandrina Magheru
O altă pictură care poate fi găsită în muzeele craiovene se intitulează ”Familia Haralamb”. Acest tablou este important pentru Istoria Gorjului, deoarece înfăţişează pe Dumitru Haralamb, soţia sa Alexandrina şi fiul lor Mihai. Înainte de a vorbi de Alexandrina Magheru, fiica marelui general paşoptist şi o personalitate recunoscută pentru faptele ei, să spunem că Dumitru Haralamb a fost deputat între 1841-1843, preşedinte al magistraturii din Craiova şi chiar ministru al cultelor. Cu Alexandrina Magheru, cea de-a doua soţie a sa, a avut un băiat – Mihai – pe care nu a apucat să îl vadă cum creşte decât în primii ani.
Despre Alexandrina Magheru, M. Theodorian-Carada spunea: ”era mărunţică, cu păr bălai” şi ”se îmbrăca în rochii largi, de atlas negru. Purta pe cap pălărie de catifea albă cu borduri de mătase.” Fiica generalului Gheorghe Magheru se născuse la 17 martie 1825 la Bârzeiu, Gorj. Ştim dintr-un articol precedent că în iunie 1832 va fi evidenţiată pentru învăţătură la Târgu-Jiu de însuşi Pavel Kiseleff, cel care conducea la vremea respectivă Ţara Românească.
În anul 1848 aceasta a întâmpinat la Caracal guvernul provizoriu cu un discurs, singură a cusut steagul tricolor pe care l-a remis revoluţionarilor şi tot ea a împărţit acestora cocarde lucrate cu mâna ei. Activitatea revoluţionară a făcut-o ca, după înăbuşirea revoluţiei, să îşi urmeze tatăl în exil, îmbrăcată în haine cernite. După mărturia memorialistului citat, ”doliul acesta l-a purtat 8 ani de zile, până când s-a deschis graniţa emigranţilor”.
Alexandrina Magheru se va căsători la 16 ianuarie 1858 cu marele boier Dumitru Haralamb, dar va rămâne văduvă prin 1865. Până în 1877, în Bănie aduna tot ce avea Craiova mai de seamă. La mesele ei ospăta şi înfrupta pe toţi. Toţi o iubeau şi o respectau. De câte ori vorbea de ţară şi de viitorul ei, vocea i se aprindea, faţa i se lumina”.
Theodor Aman era muscelean, nu craiovean :)