Dimineaţa lui iulie se arătă sticloasă, cu mult cer limpede şi albastru peste Ţara Haţegului. Drumul modernizat până la ultimele detalii, impecabil de neted şi silenţios, şerpuieşte printre livezile cocoşate de rod ale momârlanilor, în care au început a se pârgui perele, merele şi prunele. Serpentine şi pante spectaculoase se intercalează între Băniţa şi Sântămăria-Orlea, drumul trece prin aşezări omeneşti recunoscute românilor prin tradiţiile şi istoria locurilor precum Baru, Crivadia, Petros, Pui, Ohaba de sub Piatră până se linişteşte în întinderile verzi ale depresiunii ce îmbrăţişează într-un spaţiu deosebit de pitoresc toate ţinuturile de la poalele Retezatului şi din Valea Streiului.
Din Haţeg, şoseaua străbate poiene, păduri şi coline, prin Sălaşul de Sus şi Sălaşul de Jos, dăruind ochiului privelişti încântătoare spre Ţara Pădurenilor. Ocolim printre case şi proprietăţi orânduite cu multă grijă pe feţele colinelor. Admirăm rândurile înalte de porumb, ca nişte regimente înrolate în tabloul verdelui sănătos şi dominator, culturi de floarea soarelui, sere de flori, tarabe cu ghivece de vânzare la porţile drumului, tarlale cu legume, şiruri de nuci, geometrii de livezi cu pomi încărcaţi de rod, mărturii grăitoare ale bunăstării pământului şi lucrului bine făcut de locuitorii acestui ţinut ocrotit de Dumnezeu.
La Mânăstirea Prislop
Urcăm pe valea piscului Slăvuţ spre Mănăstirea Silvaş şi rămânem atraşi de solemnitatea arborilor albi şi pletoşi răsfiraţi pe Dealul cu Mesteceni. Suntem sfătuiţi să parcăm pe Dealul Frunţii, în mulţimea de maşini care au adus aici pelerini din întreaga ţară. Spre apus se arată privirii în toată minunăţia panorama aşezământului monahal de la Prislop. Orizontul albastru curge pe Dealul Secuiului, Dosul Silvaşului şi Valea Teiului, lăsând să se întrezărească Munţii Poiana Ruscăi. Dincolo de chilii, spre nord, se înalţă Dealul Brătoiu iar spre răsărit se arată Vârful Jidovenilor, reper spre ţinutul sacru pădurenesc al Transilvaniei.
Coborâm spre Valea Brătoiu şi intrăm în furnicarul de oameni care curge spre porţile raiului hărăzit lumii de părintele ieromonah Arsenie Boca de la Prislop. Păşim cu sfioşenie pe sub poarta înaltă din lemn sculptat în acest eden al evlaviei şi sfintei rânduieli, intrăm în împărăţia poienelor şi pădurilor de stejar, fag şi carpen, cu entităţi de pin, brad, mesteacăn şi arbuşti valoroşi presărate în peisajul în care se ridică solitară biserica din piatră, ctitorită în stil triconic de vestitul călugăr Nicodim cu mai bine de o jumătate de mileniu în urmă. Aleile pietruite cu lespezi de stâncă duc spre mormântul Ieromonahului dăruit cu har, acolo, sus, în piept de colină, unde mii de pelerini vin să se roage.
Aici totul este aşezat în loc sacru, cu echilibru şi armonie între voinţa omului şi generozitatea naturii. Aici, soarele mângâie cu lumina sa blândă şi binefăcătoare faţa poienelor, împământenind puterea verdelui tămăduitor de suflete. Aici, albăstrelele, margaretele, garofiţa de munte, trifoiul albastru şi alte felurite flori din serai de fâneţe colorează şi înmiresmează luminişurile verzi, povârnişurile şi preajma lăcaşului sfânt şi a celorlalte componente din impresionantul ansamblu monahal aflat în vizibilă expansiune. Aici, iarba verde este înaltă, fragedă şi strălucitoare. La tot pasul se observă respectul pentru trăinicie şi ceea ce este temeinic şi indispensabil vieţii. Izvorul cu apă rece este zidit, malurile pârâiaşului sunt protejate cu zid de piatră, baraje din ramuri împletite stăvilesc plecările şuvoaielor din ploi, şanţuri minuţios construite preiau apa pluvială spre adânc de vale ocrotind panta înierbată. Muşcate roşii împodobesc pridvoarele albe şi pervazurile ferestrelor.
Din jos de vale rândurile credincioşilor urcă spre cimitirul în care veşniceşte Arsenie Boca. Unul câte unul, pelerinii se roagă şi ating crucea celui de-al treilea mare ctitor al mănăstirii. Călugăriţele veghează discret acest ceremonial. Crini albi regali împodobesc mormântul celui care a fost sfântul acestor locuri. Cel care părăsise vatra natală din Vaţa de Sus să îmbogăţească prin înţelepciune şi har duhovnicesc spiritualitatea românească nepieritoare.
