Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Special » Paul Popescu, un sculptor vizionar şi orgolios

Paul Popescu, un sculptor vizionar şi orgolios

Submitted by on 23 November 2011articol citit de 2,117 ori | One Comment

De câţiva ani buni, la Târgu-Jiu, interesul pentru sculptură nu mai e subordonat doar cunoaşterii operei lui Brâncuşi. Spaţiul artelor plastice locale devine tot mai credibil, dinamica lui aliniindu-se cu performanţă realităţii culturale româneşti. Între artiştii cu activitate explicită şi constantă, sculptorul Paul Popescu reuşeşte cu autoritate să asigure o imagine incontestabilă proiectelor cu care încearcă să articuleze spaţiul, el fiind singurul pentru care tridimensionalul se identifică nemijlocit cu aspiraţiile sale.

expoziției de autor a lui Paul Popescu de la Muzeul de Artă a reunit importante nume ale artei contemporane

expoziției de autor a lui Paul Popescu de la Muzeul de Artă a reunit importante nume ale artei contemporane

Vizionar şi orgolios – lucrările lui nefiind lipsite de o anume melancolie – îşi urmăreşte motivele narative într-o succesiune antropocentristă, frământările şi neliniştile obligându-1 la severitate şi profesionalism. El se dezvăluie ceremonios, fascinat de posibilităţile ascensionale conţinute în materialul lui predilect – marmura – care-1 obligă la un exerciţiu îndelung şi la o evanescenţă conţinută moral. Notorietatea lui se reclamă de la deja cele câteva lucrări de for public amplasate la Târgu-Jiu şi nu numai, de la participările la simpozioanele de sculptură din ţară şi din străinătate – la unele fiind cooptat printre principalii organizatori – şi de la importanţa expoziţiilor la care a fost invitat să prezinte lucrări în ultimii ani.

Zborul, o preocupare oarecum exclusivă
Zborul pare a fi pentru artist o preocupare oarecum exclusivistă, toate celelalte construcţii şi forme plastice insinuând acelaşi spectacol fastuos desfăşurat în spaţiul scenografic circumscris unei ascendenţe simbolice.
Paul Popescu cultivă plăcerea lucrului bine făcut asumând-şi cu ironie caustică şi forţă artistică avalanşa detaliilor, urmărind însă cu obstinaţie impunerea unui brand solid, controlat critic nu fără patimă şi cu pasiune îndârjită din perspectiva unei atitudini polemice.
Ca la o paradă sobră, încercată egoist de răscumpărarea amplu arhitecturată a ceea ce dă statut stării de zbor, suntem invitaţi să priveghem împreună înaltul spectaculos cu care devoră întinderi dezlănţuite vertical, ilustrând într-o manieră profund clasică memoria ludică a unui viitor desprins din context. Analogiile cu trecutul nu lipsesc, compoziţiile ataşate fericit vizează, dincolo de solemnitatea argumentelor, o alchimie continuată generos în radicalitatea arbitrar asociată apetenţei pentru comanda socială şamanic impusă. Suntem, de bunăseamă, sub vremi. Arbitrariul e doar un adaus metafizic şi frivol, atârnat emblematic la butoniera itinerată dezinvolt deasupra veşmintelor unei zeiţe asumate cu ziua. Enunţul contează, încercările închipuite evocând diversitatea orientărilor debitoare atâtor veacuri de sculptură, iar creatorul de astăzi nu face decât să se însoţească cu prilejul inventat de soartă. Importantă e încordarea cu care se apleacă asupra fragmentelor de irealitate deja clasică, retorica lor articulând benefic întinderea de marmură albă, rânduită organic şi susţinută statornic, zi de zi, de sculptorul nostru.

Marmura lui Paul Popescu, gata să-și ia zborul

Marmura lui Paul Popescu, gata să-și ia zborul

Tandrețuri cu lumina
Surrealismul alb acoperă patetic şi grav orizontul încă îndepărtat al unei păduri de statui, închipuită cerebral şi atrasă manifest în plasa unui absolut făgăduit pe cauţiune unui imaginar proiect iniţiatic. Fragmente de obeliscuri supuse unei mistici ductile rămân întipărite fotografic în cadrele severe ale unui demers original, dispus unui raport grav şi fidel cu un întreg ciclu despre ideea de zbor. Aluzii baroce consimt sfielnic, probând adevărate tandreţuri cu lumina, pentru dimensionarea exactă a efectelor de umbră multiplicată în matca lucrărilor după un mai vechi reţetar brâncuşian. Siluete anvelopate într-o abstracţie albă, înşiruite fără orgolii sub privirile noastre crispate de luxurianţa peisajului zămislit parcă unui spaţiu autumnal fabulos, transcriu în deplin acord cu lumina un parcurs iniţiatic evocând profunzimi de catapeteasmă. O vitalitate serafică consumă tumultul nostru interior în faţa discursului plastic sugerat casnic, feminin, explicit aproape şi care, ca un adevărat garant, acreditează geometric spaţiul definitiv arondat lui Brâncuşi.
Dincolo de acesta, un menhir crenelat îl aşteaptă pe sculptor să se identifice cu ceea ce îi este hărăzit de la Dumnezeu: încrederea vitală în Lucrarea-i nudă, fără arborescenţe de împrumut, compunând o coregrafie profund organizată, urmând unui travaliu personal, ambiţionând îndărătnic cât de sus în ierarhia artistică a cetăţii. Numai aşa, raportându-se statornic la umanitatea Locului, sculptorul Paul Popescu îşi rezervă dreptul de a o desprinde din cotidianul amintirilor noastre, adăugându-i doar glose personale, vrednice să-i acrediteze deschideri nebănuite, rostuindu-i de pe acum o altă posteritate.
Vasile Vasiescu

One Comment »