Paul Cernovodeanu în memoria gorjenilor

Loading

Ne place să credem că celebritatea istoricului Paul Cernovodeanu, plecat dintre noi într-o zi de septembrie acum trei ani, membru al Academiei Române, s-a datorat publicării lucrării “Pe urmele Magherilor” în 1983. Monografia citată rămâne până în prezent cea mai completă carte despre rolul istoric al familiei Magheru în istoria Gorjului şi ţării, mai ales că a fost scrisă cu ajutorul lui Vlad Magheru, strănepotul generalului. Poate că gorjenii ar trebui să facă mai mult pentru memoria celui care ne-a plasat o parte de istorie în universalitate.

O preocupare constantă a academicianului Paul Cernovodeanu a fost Gheorghe Magheru şi familia sa
O preocupare constantă a academicianului Paul Cernovodeanu a fost Gheorghe Magheru şi familia sa

Cu trei ani în urmă, în septembrie 2006, părăsea această lume academicianul Paul Cernovodeanu, un istoric de prim rang al ultimei jumătăţi de secol. Era născut în anul 1927 şi absolvent al Şcolii Superioare de Arhivistică, licenţiat în istorie al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din Bucureşti.  Tot aici, în 1970, şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Relaţiile Angliei cu Ţările Române în cadrul politicii sale orientale din perioada !660-1714”. Şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii sale ştiintifice la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, unde a fost director adjunct între 1990-1997.

O viaţă dedicată muzei Clio
Începuturile sale în domeniul muzei Clio sunt extrem de tumultoase. Tânărul istoric, pe atunci, şi-a început activitatea ştiinţifică în 1948, la Institutul de Istorie al Academiei RPR, dar a fost înlăturat în 1952 pe considerente politice. Pentru patru ani a fost trimis “la munca de jos”, la Uzinele Vulcan, aoi la Sfatul Popular. Abia în 1964 revine în cercetare la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, unde va parcurge toate treptele până în 1997 când se va pensiona.
Paul Cernovodeanu s-a specializat în istoria medie şi modernă, şi a elaborat, singur sau în colaborare, peste 300 de lucrări, studii şi articole, apărute în ţară şi peste hotare, amintim aici „Documente privind istoria oraşului Bucureşti”, „Călători străini în Ţările Române”, „England’s Trade Policy in the Levant 1660/1714”, „Dimitrie Cantemir, Historian of South-East European and Oriental Civilization”, „Cavalerii Apocalipsului. Calamnităţile naturale în trecutul României (până la 1800)”, „În vâltoarea primejdiilor. Politica externă şi diplomaţia promovate de Constantin Brancoveanu. (1688-1714), „Un istoric al antichităţii iudaice. Primele ecouri ale operei lui Josephus Flavius în limba română” etc. A colaborat, ca autor şi coordonator, la elaborarea volumului VI din Istoria Românilor. Totodata, Paul Cernovodeanu a fost ales ca membru al mai multor instituţii de specialitate din ţară şi străinătate, fiind ales membru de onoare al Academiei Romane în anul 1999.

Pe urmele Magherilor
Cartea cu acest titlu, cea care a marcat un nou stadiu de cunoaştere şi de recunoaştere pentru familia Magheru, are şi ea o poveste aparte. La 40 de ani de la decesul tatălui său, în 1978, Vlad Maghieru, strănepotul generalului,  a colaborat cu istoricul Paul Cernovodeanu la volumul “Pe urmele Magherilor”, apărut în 1983, fiind socotit “co-autor” chiar de regretatul istoric. După 66 de ani de la decesul lui Ion Maghieru, în 2004, fiul său avea să termine lucrarea “Ion Maghieru-apostol al educaţiei caracterelor”, lucrare tipărită în 2005, despre care am mai vorbit.
Aflăm din cartea respectivă că familia Magheru este una dintre cele mai vechi din România. Arborele genealogic poate fi urmărit, este adevărat că destul de dificil, până la jumătatea Evului Mediu românesc. Magherii au „descălecat” atunci în Oltenia şi nu au mai plecat. Mai mult, perioade lungi de timp, au jucat un rol esenţial în istoria acestor meleaguri.
Magherii au alcătuit o familie de origine nobilă despre care Alexandru Ştefulescu la începutul secolului trecut spunea că se trag din părţile Aradului. Magherii îşi au originea în localitatea Vidra, sat din comuna Vârfurile din actualul judeţ Arad. Cel mai celebru membru al aripii ardelene, dacă putem să vorbim de o asemenea variantă, a fost cu siguranţă profesorul Traian Mager (1887-1950) care a întreprins câteva cercetări asupra zonei şi a istoricului ramurii ardelene a familiei.

Magherii şi Gorjul
În secolul XVII îi găsim pe Magheri în Gorj. Într-un document datat 14 octombrie 1665 este atestat în cătunul Câlnic al satului Bârzeiul de Gilort, un anume Vlad Măgheriu şi nepotul său Petru, ce “i să zice acum Fleşeariu”  străini de moşnenii zonei, ce cumpără toată partea de moştenire a unui Ion Toboşeariu. Acest lucru susţine tradiţia orală a familiei care spune că un anume Vlad şi soţia sa, Lupşa, mici nemeşi ardeleni, au trecut munţii pe la mijlocul secolului al XVII-lea pentru a a scăpa de persecuţiile autorităţilor Transilvaniei de la cea dată. Unele studii mai recente au arătat că într adevăr, strămoşii ardeleni ai celor stabiliţi în sud-vestul României deţineau proprietăţi şi aveau dreptul la pecete proprie ceea ce ar duce la ideea că că unul din aceşti stămoşi ar fost inobilat pentru faptele sale de arme..
Alexandru Ştefulescu, primul istoric gorjean care a răma cu adevărat în istoriografia românească, într-o lucrare de la începutul secolului trecut dedicată istoriei oraşului Tg. Jiu, cunoscând originea ardeleană a familiei Magheru, presupune greşit că momentul venirii acestora ar fi anterior evenimentelor relatate mai devreme argumentând că satul Maghereşti, din comuna Săcelu, menţionat prima oară cu numele de Măghireşti într-un act din 30 ianuarie 1620, ar fi fost întemeiat de un alt strămoş al familiei. Într-adevăr, asemănarea de nume este izbitoare, dar hazardată. Este greu de crezut   să nu întâlnim numele de Magheriu sau Măgheriu deloc în zonă dar să existe alte derivate fără legătură. Şi acum întâlnim în zonă numele rezultat din toponimicul Maghereşti drept  Magherescu, ceea ce ne duce  la concluzia că originea toponimicului trebuie să fie alta.
Familia Magherilor a început să conteze politic şi administrative după jumătatea secolului al XVIII-lea. Astfel, primul reprezentant important al familiei este protopopul Ion Măgheariu, stră-strănepotul lui Vlad, care agoniseşte din moşteniri şi danii o avere considerabilă ce îl propulsează printre cei mai importanţi mici boieri ai zonei. Există mai multe acte emise între anii 1765-1767, ce stabilesc hotarele pământurilor moşnenilor din Bârzeiu, protopopul Ioan aparând ca boier jurător. Într-o scrisoare din 7 aprilie 1769 a lui Partenie, episcopul de Râmnic adresată lui Barbu Zorilescu, protopop de Gorj, aflăm despre Ion Măgheariu că “[…]de vreme ce i s-au întâmplat de i-au ars casa şi i s-au risipit iconomia casei, să nu i se mai facă vre-o supărare, măcar de un ban[…]”. Cu toate că “i s-au risipit iconomia casei”, protopopul Ion găseşte resursele să achiziţioneze, în perioada imediat următoare, mai multe moşii atât de la rude ale sale mai nevoiaşe (urmaşii acestora decăzând din calitatea de mici boiernaşi, dispărând treptat în masa de ţărani birnici) cât şi de la persoane străine de neamul lor. Un act din 15 august 1770 încheie o astfel de tranzacţie în familie prin care Ion cumpără tot pământul vărului său Dumitru, fiul lui Voinea Măgheriu, ca martori fiind, trecuţi pe două coloane, toate rubedeniile în viaţă ale protopopului. Întâmplarea ne este povestită, cum am subliniat mai sus,  în singura carte importantă scrisă despre familia Magheru şi semnată de regretatul Paul Cernovodeanu şi Marian Ştefan.

Contribuţia noastră
În anul 2007 vedea lumina tiparului la Târgu-Jiu cartea “Zestrea Magherilor”, semnată Cornel Şomâcu şi Dumitru Bunoiu, o parte din aceasta născându-se chiar în paginile VERTICALULUI. A fost de fapt o actualizare şi o completare cu informaţii despre Magheri şi ce ne-au lăsat aceştia de-a lungul mai multor generaţii. În 2010 va urma o nouă apariţie editorială despre Magheri.