În această perioadă de arşiţă cumplită, fiecare dintre noi redescopere binefacerile apei. Cât de important este ca natura să îşi păstreze puritatea, să ne putem întoarce de fiecare dată la ea când avem nevoie.
Soarele scapătă văpăi peste lume. Razele lui, ca nişte suliţi de foc, te învelesc cu toropeală, sunt neprietenoase chiar şi la umbră, îndemnându-te să cauţi alte locuri unde lumina şi mângâierea lor sunt primite bine de voia omului, de sufletul naturii, de freamătul pădurilor şi cântecul apelor. Şi-apoi urci pieptiş până-n grinda muntelui, sub gânduri de brad şi molid, să admiri şi să asculţi de-aproape ropotul râului prăvălit peste deschiderea cascadei! Ce clipă rară! Se-adună aici izvoarele, ivite din nebănuite strânsori de cremene, strălucesc prin văi prăpăstioase, despletindu-şi valul în fuioare argintii, cristaline, înfăşurate-n spume după umerii bolovanilor uriaşi rostogoliţi în albii din înalturi de munte.
În căutarea izvorului ancestral
Urmezi apoi şopotul argintiu al râului, până la desprinderea lui de sălbăticia cheilor, desfătându-ţi respiraţia cu aerul răcoros al văii. Îţi umezeşti din nou pleoapele, ca de la ochi la ochi, cu lacrimi celeste, tămăduitoare, şi te laşi răpit de valuri în prima bulboană ce se linişteşte-n repezişul apei. E vară şi-o baie în apa limpede a muntelui este ca o rară binecuvântare. Născut din despicări misterioase de stâncă sură sau din praguri dantelate cu lujeri de iarbă verde, izvorul străluceşte în inedita lui călătorie prin lume. În răcoarea şuvoiului cules în căuşul palmelor parcă simţi ceva din zvâcnetul vieţii, o frământare tainică a apei ca minune a existenţei. Te întrebi. Cum ar fi lumea fără strălucirea izvoarelor? Tăcere poate şi deşertăciune, nici urmă de ceva, nimic şi iar nimic!
Să cauţi mereu cântecul izvoarelor! Pe plaiuri sau mai sus, în piatra munţilor, mai aproape de vuietul norilor, în miezul fulgului de nea sau în foşnirea ploilor. Şi-apoi şuvoaie şi iar şuvoaie! Vâjâit în stâncării, susurare de ape mai la vale! Şi râuri, multe râuri! Şi Jiu, şi Olt, şi Cerna, şi Motru, şi Dunăre, şi mare, şi lume, şi viaţă, numai viaţă!
Câte minuni lasă peste zare acest miraculos dar al naturii, de care se leagă însăşi viaţa. El împânzeşte pământul cu cea mai de preţ bogăţie, apa. Prin ea se-mbracă muntele cu brazi. Mergi de le prinde-n pieptul tău respirarea! E nemaipomenit de crud aerul acestor păduri. Să-l preţuim cum se cuvine!
Ce-ar fi Terra, fără apă? Nu-i greu de imaginat. Pustiu şi praf, şi piatră! Necuvântare şi-ncremenire!
Priveşte firul ierbii, Omule Bun, şi-ţi linişteşte pasul! Înclină-ţi trupul în vălul izvorului şi potoleşte-i dorul de soare şi lumină! Păstrează-i cristalină privirea şi-ndepărtează cât poţi duhurile rele ale arşiţei! Ascultă glasul pădurilor şi lasă-le neatins vuietul nepieritor, spectacolul vieţii, păstrează-le ascunsă virginitatea! Admiră zborul şi umple cu triluri de păsări luminişurile! Ascultă glasul cerbilor, cată spre culmi să întâlneşti vreun salt de ciută şi intră prin rămurişuri, să vezi de-i sănătos făgetul! Te minunezi de zbenghiul păstrăvilor în bulboane şi simţi că-n vaduri râul nu se vaită! Trezeşte-te-n poiene, apropie-ţi miresmele, mângâie cu geana zâmbetul florilor, îmbrăţişează plaiul pictat în fragede culori şi-ascultă-n dimineţi cristaline cântecul năvalnic al gâzelor!
Priveşte insistent ochiul fântânii şi vezi de-i cerul pe acolo, pe vatra de pietriş a satului! Roagă-te Domnului s-alunge izul rău al secetei, să scuture la vreme oceanele de nori, să alunge apăsătoarea năduşeală, să ai iarăşi lângă casă, în îndestulare, apa! Du-te pe-ntinderea câmpurilor şi mângâie creştetul spicului, scaldă soarele în asfinţitul roşului de mac şi-ntoarce-ţi paşii spre vadul râului scânteietor printre plete de sălcii şi miresme de vară! Urcă-ţi gândul până-n frunţi de Carpaţi, cerându-le îngăduinţă ca nu cumva să-şi închidă vanele ramurilor de râuri şi izvoare!
Căutaţi, prieteni buni, în taina gândului şi nu rătăciţi grija pentru limpezirea cerului! Pentru puritatea aerului şi strălucirea apelor! Nu aş vrea niciodată să vină vremea când, într-o neaşteptată disperare, să fim nevoiţi a alege între licărul aurului şi strălucirea izvorului curat. Sigur, atunci vom alege izvorul! Pentru că apa este mai preţioasă decât tot aurul din lume! Valoarea ei este incomensurabilă! Apa este viaţă şi numai viaţă!
