Un parlamentar de Gorj vrea să ne lase fără permis de conducere

Loading

Într-o perioadă în care tocmai au crescut prețurile la benzină, în care guvernanții nu investesc în rețeaua rutieră, cuantumul amenzilor este din ce în ce mai mare, parlamentarul Mihai Weber vrea să ne lase fără permis dacă nu am plătit amenzile în 30 de zile. Din câte se pare, alesul PSD vrea să ajute niște primari dar nu ia în calcul sutele de mii de români sancționați lunar în România care nu pot plăti într-o lună din venit o amendă medie pentru depășirea vitezei. Poate alegătorii vor sancționa astfel de inițiative care nu sunt însoțite de crearea unor facilități pentru cei care plătesc sau pe cei care ne conduc, nu de altceva dar amenzile din UE sunt mai mici ca în România iar salariile de câteva ori mai mari.

Conducătorii auto  ar putea rămâne fără permis dacă nu achită amenzile în termen de 30 de zile, prevede o propunere legislativă pentru completarea art. 103 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, depusă la Parlament de deputatul PSD Mihai Weber.

Șoferii aflaţi într-o astfel de situaţie îşi pot recupera permisul dacă vor prezenta dovada că au plătit amenda. Astfel, articolul 103 din OUG 195/2002, care reglementează răspunderea contravenţională, se va completa cu un nou alineat conform căruia se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere şi în cazul neachitării în termen de 30 de zile a amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice.

Potrivit  propunerii legislative, autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează la 30 de zile de la data săvârşirii contravenţiei. Suspendarea încetează la data depunerii dovezii de achitare a amenzilor restante.

„Statisticile autorităţilor competente relevă o situaţie defavorabilă din punctul de vedere al încasării la buget a amenzilor contravenţionale provenind din amenzile de circulaţie. Întrucât acestea reprezintă sume importante la bugetul de stat, neachitarea acestor obligaţii afectează considerabil bugetul local. În acest context este necesară o politică legislativă adecvată prin care trebuie, pe de o parte, generate măsuri pentru creşterea gradului de încasare a amenzilor, iar, pe de altă parte, cetăţeanul trebuie să fie constrâns să achite amenda în termenul prevăzut de lege, prin sancţionarea atitudinii sale de neconformare faţă de norma juridică, suspendând exercitarea dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere.

În continuarea unei iniţiative care propune modificarea ordinii de stingere a obligaţiilor bugetare, este necesară o modificare a legislaţiei în domeniu pentru a determina un comportament responsabil al conducătorilor auto, atât din punct de vedere al conduitei în trafic, cât şi din perspectiva achitării obligaţiilor ce decurg din încălcarea dispoziţiilor în vigoare”, arată iniţiatorul în expunerea de motive.

Potrivit acestuia, nesancţionarea adecvată a conducătorilor auto care nu îşi respectă obligaţia de a achita amenda determină perpetuarea unui comportament neadecvat în trafic, întrucât contravenientul nu resimte constrângerile impuse de măsura coercitivă, considerând faptele sale ca fiind de natură normală. Mihai Weber este președinte executiv al PSD Gorj și unul dintre apropiații președintelui PSD la nivel național, Liviu Dragnea.