Părerea noastră nu contează…

Loading

Merg la şcoală zilnic şi nu ştiu de ce. Pentru că trebuie, mi se spune. Pierd un timp important din viaţa mea, ca să învăţ nişte lucruri de care, cu siguranţă, nu mă voi lovi în viaţă. Sau, cu o mare parte dintre ele. Da, cu informatica sunt de acord. Şi cu engleza şi chiar cu franceza. Ba chiar şi româna e bună, mai precis gramatica. Dar ca să-mi spui că trebuie să învăţ în şcoală pentru cultura mea generală, e o mare aberaţie. Oamenii mor de foame în casă, iar nouă ne arde de cultură generală. Să fim serioşi! Aaaa…. Că trebuie şi profesorii să mănânce o pâine, e adevărat. Dar nu sunt de acord să-mi irosesc eu timpul pentru asta. Ba, mai mult, să trebuiască să învăţ nişte aberaţii, pentru că, în caz contrar, risc să vină la clasă un profesor frustrat, disperat că-şi pierde casa pentru că nu are bani de rate, sau nervos că nu are bani de pantofi şi haine, motiv pentru care se simte inferior unei părţi dintre elevi şi mă altoieşte. Ce vină am eu că e criză? De ce trebuie să plătesc eu pentru că sistemul e prost, nu sunt bani, iar statul s-a supărat pe profesori că şi-au cerut banii daţi de o lege care nu se aplică? De ce trebuie să mergem la şcoală stresaţi? Credeţi că astfel vom învăţa mai mult decât dacă am fi degajaţi? Ca să nu mai spun că am colegi care au stres pe linie – şi la şcoală şi acasă. Profesorii cu „Huo!”, părinţii cu „Huo!”, oare ce simt copiii ăia? Cum să ne mai mirăm că unii dintre ei îşi iau câmpii, pleacă de acasă, sau chiar se sinucid? Oare, acesta e mediul în care trebuie să trăim? Cred, oare, părinţii care-şi maltratează copiii, sau statul, că va face din noi „urmaşi de nădejde”, care să le dăm o cană de apă părinţilor când vor fi bătrâni şi nişte bani statului, ca taxe şi impozite, ca să aibă şi el de unde să trăiască? Nimeni nu se întreabă. Toată lumea decide viaţa noastră, viitorul nostru, fără ca pe noi să ne întrebe dacă suntem de acord. E drept că, măcar în ceea ce priveşte părinţii, eu n-am dreptul să mă plâng. Dar asta e o excepţie, care întăreşte regula. Iar regula este că cei mici trebuie să tacă şi să înghită. Să respecte deciziile celor mari. Părerea noastră nu contează… Iar dacă nu contează, mă-ntreb de ce mă mai obosesc să scriu? Poate pentru că, măcar, să se ştie că noi, elevii, nu suntem de acord cu ce se-ntâmplă. Nu suntem de acord să învăţăm lucruri inutile. Vrem o programă ca în străinătate, unde nu se face nici jumătate din materia învăţată în România. Şi, cu toate astea, străinătatea prosperă, în timp ce la noi totul se duce de râpă…