Parângul Mare, cel mai ușor de cucerit din Crasna

Loading

Cel mai scurt, mai sălbatic, dar și cel mai puțin cunoscut traseu de picior care duce în Vârful Parângul Mare (2519 m) din Masivul Parâng, se află în județul Gorj, comuna Crasna, pe proprietatea Asociației Obștea de Moșneni Aninișeni, Radoșeni, Cărpinișeni. Acesta se desprinde din Drumul Județean 665- numit Oltenia de sub Munte- în punctul Cărpiniș și merge paralel cu Transalpina, turiștii putând să ajungă pe Vârful Parângul Mare după 17 km parcurși cu mașină de teren, motocicletă sau biciletă, după care mai au două ore de mers pe jos.

Vârful Parângul Mare, privit din punctul Izvorul Cald
Vârful Parângul Mare, privit din punctul Izvorul Cald

Turiștii care au inspirația să aleagă Oltenia de Sub Munte (plecând din Drumul European 79- Curtișoara- Mușetești- Crasna- Baia de Fier- Novaci- Polovragi- Vaideeni- Horezu), au nevoie de cel puțin două zile ca să viziteze deosebitele obiective turistice cunoscute din zonă: (Muzeul Arhitecturii Populare Curtișoara, Schitul Crasna, Stațiunea Săcelu, Mânăstirea Icoana, Peștera Muierilor, Transalpina și Stațiunea Rânca, Mânăstirea și Peștera Polovragi, Complexul Mânăstiresc și Curtea Domnească a Brâncovenilor Hurezi și cunoscuta vatră a olăritului Horezu.

Izvorul Cald țâșnește dintr-o fântână cu o placă de piatră frontală, încrustată cu litere kirilice, construită în urmă cu 100 de ani
Izvorul Cald țâșnește dintr-o fântână cu o placă de piatră frontală, încrustată cu litere kirilice, construită în urmă cu 100 de ani

Acest întreg traseu este străjuit, cu semeție, de Vârful Parângul Mare, cel mai înalt din Oltenia și al cincilea vârf muntos din România, după Moldoveanu, Negoiul, Viștea Mare și Lespezi, din punctul de vedere al înălțimii, fiind, totuși, cel mai înalt vârf din România care nu este în Munții Făgăraș. Foarte puțini vizitatori și chiar gorjeni știu, însă, că pot ajunge pe acest vârf în doar două ore de mers pe jos, dacă în Crasna părăsesc drumul numit Oltenia de sub Munte (DJ 665) și urcă spre munte cu mașina 17 km, până se termină drumul amenajat. Pe Vârful Parângul Mare se mai poate ajunge pe trasee de creastă de la Stațiunea Rusu și de pe Transalpina, precum și de la Lainici și Stăncești (comuna Mușetești)- vorbind de versantul sudic, dar de la Crasna este cel mai puțin de mers pe jos.

Bujorul de munte, sau smîrdarul, (Rhododendron kotschyi)
Bujorul de munte, sau smîrdarul, (Rhododendron kotschyi)

Cu mașina

Mai întâi mergi cu mașina de teren 2 km, până ajungi în plaiul satului, apoi parcurgi 5 km printr-o pădure de fag, în care întâlnești Crucea soldatului necunoscut de la Primul Război Mondial, precum și fântâna și urmele cabanei de vânătoare construite de Gheorghe Tătărescu, fostul prim ministru al României din perioada interbelică. Apoi, drumul iese din pădure spre golul alpin, având urcurșuri, coborâșuri și serpentine pentru a face față munților. Treci de munții Mocirla, Plăsala și Florile Albe, unde e cazul să te oprești ca să admiri Parângul Mare de aproape, în toată splendoarea lui, dar și să te răcorești bând apă din Izvorul Cald, ce țâșnește dintr-o fântână cu o placă de piatră frontală, încrustată cu litere kirilice, având o vechime de peste 100 de ani. Iar dacă am spus că te răcorești n-am greșit deloc, în ciuda numelui izvorului. El vara e rece ca gheața, dar i se spune „Izvorul Cald” pentru că iarna nu îngheață niciodată, cât ar fi gerul de năpraznic. Urmează Coasta Crainicului, Măcăria și Târtârâu, iar după ce ai parcurs 10 km de la ieșirea din pădure în golul alpin și ai ajuns la a patra stână drumul dispare brusc, chiar în curtea acesteia din urmă.

Coacăzul (Bruckenthalia spiculifolia) e confundat, uneori, cu bujorul de munte, dar diferă mult la forma florii și a frunzelor
Coacăzul (Bruckenthalia spiculifolia) e confundat, uneori, cu bujorul de munte, dar diferă mult la forma florii și a frunzelor

Ciudățeniile muntelui

Deși, o dată ieșit în golul alpin te așepți să fii înconjurat de verdele pășunii, pe timpul verii vei avea surpriza să constați că munții sunt roșii. „Vinovați” se fac bujorul de munte, sau smîrdarul, (Rhododendron kotschyi), precum și coacăzul (Bruckenthalia spiculifolia), depinde în ce perioadă a anului ajungi în zonă. Amândouă sunt plante lemnoase din familia Ericacee.

Vara, muntele se înroșește de flori frumos mirositoare
Vara, muntele se înroșește de flori frumos mirositoare

Bujorul de munte, declarat monument al naturii, are numeroase ramuri neregulat încovoiate, iar frunzele sunt îngrămădite la vîrful ramurilor, verzi şi iarna, de formă ovală sau eliptică. Florile sunt de un roşu- roz aprins, plăcut mirositoare, aşezate în mănunchi pe codiţe scurte. Înfloreşte în iunie-iulie şi, uneori, încă o dată toamnă. De obicei formează pîlcuri întinse, mai ales pe „dosuri de munte” (versanţi nordici sau vestici).
Coacăzul are tulpini subţiri foarte ramificate şi acoperite cu frunze aciculare. Florile mici, roşii sau roz, cu parfum dulce foarte plăcut, sunt aşezate în spice la vîrful tulpinii. Ele au o corolă în formă de clopoţel cu patru dinţi pe margini, din mijlocul căreia iese afară un stil lung. Coacăzul înfloreşte în lunile iunie-iulie și creşte prin locuri ierboase, deschise, însorite, pe soluri sărace, de obicei în pîlcuri.
O altă ciudățenie a munților Parâng este aceea că întâlnești caii sătenilor, liberi, strânși în herghelii așa cum trăiesc în mod normal caii sălbatici. Stăpânii lor le dau drumul pe munte primăvara și se duc toamna să-i caute, dacă nu se întorc singuri în sat când începe să se strice vremea. Astfel că aceste herghelii sunt un alt mod al zonei de a încânta privirile turiștilor, care nu s-ar aștepta la atâta explozie de natură și aparență de sălbăticie la doi pași de civilizație.

Pe picioareharta-parang

După ce ai terminat drumul amenajat ce urcă spre vârf, trebuie să lași mașina și să continui la pas, preț de 2 ore dacă ești antrenat pentru mersul pe munte. Pentru cineva care e obișnuit cu viața sedentară, timpul se poate dubla, așa că e bine ca plecarea pe picioare să se facă de dimineață, pentru că, deși nu este nevoie de calități de alpinist, ci doar de provizii, rucsac pentru a avea mâinile libere, bocanci de munte și o geacă impermeabilă, urcușul este anevoios și sunt necesare multe popasuri. Mai mult, pentru orice eventualitate, e bine să ai și cortul cu tine, în eventualitatea că vremea se strică brusc și ești nevoit să te adăpostești sau chiar să înnoptezi acolo până se oprește furtuna sau se ridică ceața. Și, foarte important, de preferat să nu abordezi traseul singur, pentru că poți avea, oricând, nevoie de ajutor. De asemenea, sunt recomandate, ca perioadă a anului, pentru cucerirea Parângului Mare, două luni de vară și una de toamnă: iulie, august și septembrie, fiind, de regulă, cu cele mai puține precipitații și cel mai mic risc de a avea parte de o ninsoare.

Masivul Parâng, mândria oltenilor

Dacă, după ce ai cucerit Parângul Mare, mai ai putere și timp la dispoziție, în condițiile în care ești echipat să înnoptezi pe munte, merită să continui peregrinările, pentru că ai ce vizita. Munții Parâng fac parte din Carpații Meridionali, grupa muntoasă Parâng-Șureanu-Lotrului, fiind cel mai mare, ca suprafață, dintre masivele muntoase ale României. De la est la vest măsoară aproximativ 50 de km, iar de la nord la sud 25 de km.
Munții Parâng se remarcă prin masivitatea lor, care îi face a fi asemănători cu Munții Făgăraș și multitudinea de lacuri glaciare (Mija, Gâlcescu, Roșiile, Iezerul Înghețat, Lacul Verde, etc.) ce îi aseamănă cu Munții Retezat. Faptul că pe traseele masivului muntos sunt puține cabane și refugii montane, îl face să fie unul dintre cele mai sălbatice din România. Există și o legendă legată de lacul Gâlcescu, cel mai cunoscut dintre toate pentru că este înconjurat de o rezervație floristică deosebită, care spune că ar fi fără fund, dovadă că un cioban din perioada interbelică, pe numele său Ciorogaru, ar fi vrut să sece lacul ca să prindă păstrăvul, dar de necaz că nu a reușit a aruncat bâta sa în lac, pe vară și a găsit-o iarna, în Bărăgan, unde a ajuns cu oile în transhumanță.

Povestea Parângului
Frumosul Parângul Mare, ce străjuiește Gorjul cu fruntea mai tot anul ninsă, ca un împărat bătrân și sfătos, are și o poveste la fel de frumoasă. Se spune că a fost odată o împărăție mare și mândră, în care toata lumea trăia în pace, iar porțile cetății zi și noapte erau deschise. Aceasta se numea Împărăția Parângului Mare, iar împăratul și împărăteasa aveau o frumusețe de frați și surori. Numele lor erau: Scurtu (ca era cel mai scund), Mija, Cârja, Slivei, Stoienița, Gemănarea, Gruiu, Ghereș, Setea (asta toata ziua ar fi băut apă), Mohoru. De când s-a facut pământul, s-a rânduit că moștenitor va fi primul băiat al împaratului. Numai că împăratul și împărăteasa noastră n-au avut moștenitor și mare jale era în împărăție. Toți se rugau la Dumnezeu ca barza să aducă un băiețel, iar împăratul și împărăteasa erau deja bătrâni, albiseră la păr, când, într-o zi, o venit o barză și în cioc a adus un coșuleț în care era un băiețel frumos, ce a fost botezat Parângul Mic. Împărăteasa l-a crescut doar cu lapte de capră, iar când a început să crească se zbenguia cu iezii, apoi se așeza jos și respira adânc mireasma bujorilor de munte.
Când prințul a ajuns la însurătoare, împăratul a dat sfoară în toată lumea și veneau pretedentele, una mai frumoasă decât alta. Veni Codruța din vecinatate, adică de lângă Sibiu, veni Ioana din țara Hațegului, veni Ștefania din Dobrogea, veni fiica reginei sirenelor Mării Negre. Toate erau frumoase, dar prințul nu simțea nimic pentru ele. Până la urmă, i-a spus tatălui- munte că el vrea de soție pe fiica împăratului Piatra Craiului. Iar din dragostea dintre prințul Parângul Mic și prințesa Piatra Craiului s-a născut printișorul Făgăraș…