Pandurii: „Vrem să nu pierdem cu CFR, ba chiar să câştigăm”

Loading

Seria de meciuri fără înfrângere a Pandurilor în faţa lui Dinamo a fost întreruptă sâmbătă seară, formaţia gorjeană fiind învinsă în „Groapă” de către „câini”, care au „muşcat” de două ori defensiva lui Grig, prin Dănciulescu şi Niculae. Elevii lui Grigoraş încearcă acum să uite cât mai repede meciul cu Dinamo pentru a-şi lua revanşa în faţa suporterilor printr-un rezultat pozitiv, luni, cu CFR Cluj.

Deşi şi-a făcut redebutul cu stângul în acest sezon pentru Pandurii, mijlocaşul Claudiu Voiculeţ speră la un reviriment al echipei gorjene chiar cu CFR Cluj.
Deşi şi-a făcut redebutul cu stângul în acest sezon pentru Pandurii, mijlocaşul Claudiu Voiculeţ speră la un reviriment al echipei gorjene chiar cu CFR Cluj.

Chiar dacă, începând din iarnă va fi jucătorul Stelei, o echipă de un cu totul alt calibru faţă de Pandurii şi acolo unde va avea prilejul să abordeze altfel partidele viitoare cu Dinamo, fundaşul Vlad Chiricheş a părut şi destul de afectat de ultimul rezultat al trupei lui Grigoraş în faţa „câinilor”. Proaspătul internaţional îi dă chiar dreptate lui Grig că Pandurii au afişat un joc slab, dar şi pentru faptul că tehnicianul s-a arătat extrem de supărat după partida din „Ştefan cel Mare”. „Sunt foarte dezamăgit de rezultat, în prima repriză am jucat binişor, dar în cea de-a doua s-a întâmplat ceva. Nu comentez dacă a fost penalty sau nu la Torje, se va vedea la TV. Părerea mea e că mai mult nu. E normal ca domnul Grigoraş să fie nervos, doar am jucat slab. A fost urât să evoluăm pe un stadion fără suporteri, fotbalul e un spectacol. Sper să uităm cât mai repede acest meci. ”, a mărturisit fundaşul Vlad Chiricheş.

I-a moleşit căldura…
Că pandurii au pierdut o şansă mare de a-şi trece în cont un nou rezultat pozitiv în faţa lui Dinamo, asta este cât se poate de clar, cel puţin privind evoluţia elevilor lui Grig din prima parte a partidei din „Groapă”. Cum formaţia lui Ciobi a reuşit să-şi adjudece cele trei puncte graţie mitanului secund, fotbaliştii de la Pandurii încearcă şi acum să găsească o explicaţie pentru căderea din repriza a doua, în care au fost „muşcaţiţ” de două ori de „câini”. Mijlocaşul Claudiu Voiculeţ (revenit în „oficiale” după o suspendare de 2 etape), spune că echipa sa a părut moleşită din cauza căldurii: „Puteam câştiga meciul cu Dinamo, mai ales după cum a jucat în prima repriză. Din păcate după pauză nu am mai avut aceiaşi vlagă să facem presing şi să atacăm. Pandurii nu este o echipă fără putere, dar a fost şi căldura mare şi poate ne-a afectat. Acum a fost prea cald, mai ales că s-a jucat în Bucureşti, unde nu e aer curat.”

Cu gândul la CFR
Încercând să uite cât mai repede episodul „Dinamo”, elevii lui Grig îşi pun acum speranţe de a se revanşa în următoarea partidă din Liga I, cea de luni, cu CFR Cluj. Mijlocaşul Claudiu Voiculeţ speră ca la ora confruntării de pe „Municipalul” târgujian să fie cu totul altceva faţă de ce s-a întâmplat în „Groapă”: „Urmează un joc cu CFR, care are o echipă foarte bună. Faptul că jucăm acasă ne obligă să nu pierdem. Să sperăm că o să fie altceva la meciul cu CFR. La 20:30 este altceva să joci, s-a văzut şi la meciul Braşov cu Sportul, care a fost în nocturnă şi s-a jucat alt fotbal. Şi noi ne gândim să nu pierdem acest meci, ba chiar să câştigăm, dar vedem ce va fi luni.” În ceea ce priveşte bilanţul înregistrat de Pandurii în cele trei etape disputate din acest sezon al Ligii I, Voiculeţ se arată destul de mulţumit: „E binişor că avem patru puncte după trei etape, nu e un dezastru zic eu, pentru că am jucat şi cu Dinamo şi cu Braşov. Şi s-a văzut că Braşov are o echipă bună.”

Petre Grigoraş: Mai multe nu meritam…
Aşa cum era de aşteptat, după rezultatul de sâmbătă din „Ştefan cel Mare”, cel mai dezamăgit om din tabăra Pandurilor s-a declarat chiar tehnicianul Petre Grigoraş. „Principalul” de pe banca gorjeană a apreciat că elevii săi nu puteau scoate măcar o remiză din deplasarea cu Dinamo „nici în 100 de ani”, la modul cum au evoluat în repriza secundă. „Cel mai dureros e că am evoluat lamentabil. În partea a doua am fost inexistenţi şi le-am uşurat munca dinamoviştilor. Se pare că nu ne-au priit tribunele goale de data asta. Înaintea meciului aveam speranţe la mai mult, măcar un punct, dar din păcate am avut un joc foarte, foarte slab, lucru care mă îngrijorează. Dacă vom evolua la fel cu CFR Cluj, vom mai adăuga o înfrângere la zestre. Am avut patru jucători la loturile naţionale şi poate entuziasmul de acolo, le-a cauzat. Oricum, evoluţia aceasta a fost mult sub aşteptările mele. În prima repriză am avut câteva sclipiri, dar dacă nu marchezi nu poţi scoate 0-0 în Ştefan cel Mare nici în 100 de ani. Arbitrajul a fost în nota evoluţiei noastre, adică foarte slab. Dar e vorba de un arbitru tânăr şi nu trebuie pus la zid, mai degrabă pe jucătorii mei pentru că nu am reuşit să-i aduc la un nivel de Divizia A. Au fost de Divizia C spre B. Sunt dezamăgit pentru că nu cred că o echipă poate uita fotbalul în trei luni, atunci când ne dominam toate adversarele şi ne impuneam jocul. Cele patru puncte acumulate până acum sunt în conformitate cu jocul, mai multe nu meritam.”, a spus Grigoraş.