Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Sport » Pandurii între matineu şi nocturnă: „Şi retrogradarea ar fi o izbăvire…”

Pandurii între matineu şi nocturnă: „Şi retrogradarea ar fi o izbăvire…”

Submitted by on 25 May 2010articol citit de 1,207 ori | No Comment

Neîndeplinirea obiectivului din acest sezon şi retrogradarea echipei a dat prilejul preşedintelui de la Pandurii, Marin Condescu, să facă o scurtă analiză. Încercând să nu facă o tragedie din retrogradarea echipei sale, Condescu spune că i-a prins bine experienţa din acest sezon.

Din lotul actual, doar 5 jucători vor mai rămâne la Pandurii pentru sezonul viitor.

După ce a făcut o analiză a celor petrecute în sezonul 2009-2010, preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, a ajuns la câteva concluzii extrem de interesante. Chiar dacă Pandurii au terminat doar pe locul 15 în Liga I, Condescu încearcă să vadă partea pozitivă a lucrurilor după retrogradarea formaţiei gorjene şi acceptă superioritatea echipelor care s-au salvat în acest sezon. „Toate echipele care s-au salvat, au fost mai bune decât noi în retur. Retrogradarea este şi o izbăvire pentru noi, nu ne-a bătut nici un nume mare, dar am pierdut cu formaţiile de nivelul nostru. Avem a 6-a apărare din ţară şi ultimul atac, asta e problema. Pentru noi e minune că nu am retrogradat mai devreme având în vedere că am câştigat un singur meci în aces retur înaintea ultimei etape. Plus că am marcat doar 4 goluri. Întotdeauna hoţul are un păcat, iar păgubaşul o mie. Vrem să reconstruim echipa şi să revenim în prima ligă cu un nou aer”, a mărturisit Marin Condescu.

Primele măsuri
Evoluţiile din sezonul 2009-2010, sezon în urma căruia formaţia Pandurii Tg-Jiu a retrogradat în Liga a II-a, nu i-au lăsat deloc indiferenţi pe conducătorii grupării de fotbal oltene. Prima măsură adoptată de responsabilii Pandurilor a fost acea legată de partea financiară, jucătorii formaţiei gorjene trebuind să suporte mai multe amenzi, conform regulamentului de ordine interioară al clubului stipulat şi în contractul fiecărui fotbalist. Preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, a declarat că sancţiunile aplicate jucătorilor se rezumă la amenzi cuprinse între 5 şi 25%: „Neîndeplinirea obiectivului de performanţă, locurile 6-10, duce automat la sancţionarea cu 5% a drepturilor din anul în curs. Retrogradarea, din punct de vedere sportiv, dă posibilitatea clubului să sacţioneze jucătorii cu reducerea cu până la 25% a veniturilor salariale din anul respectiv, asta în funcţie de aport, de minute jucate, de disciplina de care a dat dovadă fiecare jucător. Toţi jucătorii au fost convocaţi la discuţii individuale şi fiecăruia i s-a comunicat măsura disciplinară având în vedere neîndeplinirea criteriului sportiv pentru salvarea de la retrogradare.” În acelaşi timp, preşedintele Pandurilor a dorit dă precizeze faptul că retrogradarea din punct de vedere sportiv a echipei gorjene acordă libertate totală clubului de a rezilia unilateral contractele mai multor jucători: „În perioada următoare, tot din cauza neîndeplinirii criteriului sportiv, clubul are posibilitatea să renunţe unilateral la jucătorii care nu au confirmat sau nu şi-au adus aportul în 2009-2010 pentru îndeplinirea obiectivului.” După ce a trecut deja la punerea în practică a măsurilor împotriva jucătorilor, dar mai ales după ce a trecut în revistă cheltuielile Pandurilor din sezonul 2009-2010, Condescu a ajuns la concluzia ca formaţia gorjeană se află „ pe plus” la capitolul buget.

În aşteptarea ultimei speranţe
În ciuda asigurărilor transmise de conducătorii din Liga 1, conform cărora toate echipele rămase pe prima scenă au documentaţia completă şi vor primi licenţa pentru sezonul viitor, se pare că două dintre grupările din campionat au probleme mari. Din surse demne de încredere, începând de ieri, la FRF, se judecă recursurile celor două cluburi în cauză, ale căror nume este ţinut deocamdată sub tăcere de către şeful departamentului de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru. Conform regulamentului, orice club care nu primeşte licenţa pentru 2010-2011 este automat retrogradat în eşalonul inferior. În ultima vreme, preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, a declarat în mai multe rânduri că este posibil ca echipa sa să rămână totuşi pe prima scenă prin nelicenţierea unuia dintre cluburile clasate până la locul 15, fapt ce deocamdată este cât se poate de posibil. Printre cluburile nominalizate în ultima perioadă pentru neobţinerea licenţei se numără Universitatea Craiova şi Poli Timişoara, acestea având în dese rânduri probleme cu dosarele de licenţiere. Totuşi, amândouă grupările au anunţat prin Adrian Mititelu, respectiv Marian Iancu, că au primit de la FRF hârtii prin care sunt anunţaţi că documentaţia necesară licenţierii este în regulă. Ultima zi în care va trebui anunţat deznodământul acestui episod legat de licenţierea sau nelicenţierea echipelor din Liga I va fi cel mai probabil vineri, 28.05.2010. Prima echipă care ar profita de o eventuală nelicenţiere ar fi Pandurii Tg-Jiu, formaţie ce a terminat sezonul pe locul 15 în clasamentul Ligii I.

Comments are closed.