De câteva luni bune, învăţământul gorjean ţine prima pagină a publicaţiilor locale sau a buletinelor de ştiri din media electronică cu fapte care de care mai de nefăcut, cele care aruncă o lumină mai puţin plăcută asupra şcolii. Dacă de cazurile mai mult sau mai puţin politice sunt răspunzători cei din afara sistemului, foşti sau actuali în funcţii, de cazurile punctuale suntem răspunzători cu toţii cei care lucrăm în lumea şcolii, nu doar cei din unitatea respectivă. Şcoala, cu toate greutăţile sale, va trebui să existe şi peste un an, şi peste zece, în timp ce un politician în vogă acum s-ar putea să fie la pensie sau într-un anonimat total peste câţiva ani.
Din acest punct de vedere ar trebui să ne gândim de două ori când învineţim urechea unui copil sau băgăm în sperieţi o clasă de învăţământ primar pentru că aici ne descărcăm noi problemele de acasă, de exemplu, sau când nu ne găsim cuvintele în faţa unei asistenţe formate din elevii noştrii aşa cum i s-a întâmplat unei doamne profesoare de istorie. Cum va mai apare un asemenea cadru didactic în faţa elevilor sau a colegilor după publicitatea negativă făcută de media, pe deplin întemeiată am spune pentru că există imagini luate oficial, este greu de închipuit? Autoritatea cadrului didactic, imaginea lui de magistru în faţa elevilor, s-a dus pe apa Sâmbetei, presupunând că a existat vreodată.
Media promovează ştiri care fac rating şi trebuie să recunoaştem că falsificările unor situaţii şcolare sau un dascăl care îşi bate sau sperie elevii atrag atenţia. În astfel de cazuri e doar vina şcolii că oferă astfel de motive pentru a fi blamată şi condamnată. Pe fondul unor rezultate mediocre, de care se face vinovat mai ales sistemul care numai promovează de foarte mult timp performanţa la catedră, lumea şcolii iese în piaţa publică cu chestiuni negative. Să ne mai mirăm de ce demersurile dascălilor nu sunt sprijinite de părinţi, de ce imaginea şcolii în general se deteriorează cu fiecare zi? Să ne întrebăm de ce oamenii cu dare de mână stau departe de sistemul de învăţământ? Vina este şi a cadrelor didactice care nu îşi mai dau interesul ca odinioară, cel puţin o parte din acestea confundând meseria de dascăl cu aceea de vânzător în piaţă.
Cum să vină părinţii alături de şcoală atât timp cât contribuie cu sume substanţiale la fondul clasei pentru ca doamna învăţătoare să îşi facă material didactic? Sau alte sume că e ziua doamnei învăţătoare şi mai există şi 1 şi 8 martie? Sau mici atenţii, şi lucrul se întâmplă la şcoli cu pretenţii, „ca să-l scoată şi pe al meu mai des la tablă”? Ce să mai vorbim aici de sistemul meditaţiilor, foarte costisitor dar obligatoriu pentru unii dintre părinţi. Sunt tot atâtea vicii ale sistemului, ca şi multe altele, care au depărtat şcoala de marea masă a beneficiarilor ei. Chiar dacă salariile sunt mici în învăţământ, vânzătoarea de la magazin cu 600 de lei pe lună va arăta totdeauna cu degetul spre învăţătoarea cu 1500-2000 de lei pe lună cu patru ore program care solicită, şi sunt cazuri din nefericire, cadouri costisitoare. Despre ce vorbim atunci?
