Padeş, legenda de lângă inimă!

Loading

Ori de câte ori te întorci spre vatra satului în care soarele s-a aşezat pentru întâia oară în privirile tale de copil, învăluindu-te cu binecuvântarea luminii, eşti cuprins de mirajul locului natal, cu tot farmecul lui, cu nostalgiile şi amintirile de aici, cu spaţiul care ţi se pare mai încărcat de viaţă, de linişte, de încredere şi nădejde decât oricare alt loc din lume.

Momentul 1821 este amintit pentru totdeauna la Padeş
Momentul 1821 este amintit pentru totdeauna la Padeş

Sub pălării de munţi şi dealuri, sub umbre de nori albi şi hoinari, sub albastrul cerului limpede de decembrie, sub cupole de păduri înalte şi dese, departe de şuierul viscolelor reci, în amfiteatrul larg şi legendar al Câmpiei Soarelui, între murmur de val din cântecele Motrului şi strălucirile cristaline ale pârâului Aninoasa, acesta este ţinutul de pe Pământ în care s-a născut Padeşul, o aşezare străveche de moşneni închegată de istorie la brâu de deal şi susur de izvor.

Peste cinci secole şi jumătate de istorie

Păşim prin răscoliri reci de pădure şi scormonim timpul. Ne-aducem aminte de şcoală, de profesorul de istorie, foşnim cronicile vechi şi aflăm cum a fost la începuturi. În sala de clasă, domnul Gheorghe Bratiloveanu era ca o carte deschisă, vie, din care adevărul curgea clar şi sigur, îmbogăţindu-ţi mintea şi sufletul. Acum este un bunic desăvârşit şi povesteşte la fel de frumos despre trecutul localităţii. Aflăm că domnitorul Radu Voevod, domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul lui Vlad, marele voevod, face pace pe stăpânirea ocinelor de sub coastă, din Dădileşti, avându-i ca martori pe Dadul şi Mihai de la Padeş. Era prin luna noiembrie a anului 1463. Un alt hrisov, de la anul 1613, aminteşte de Padeşul de Sus, adică Orzeştii de azi, Padeşul de Jos fiind actualul sat, prin care ne purtăm cu mândrie paşii, să ne împrospătăm gândurile, trăirile, dorinţele.
Revenim în istorie prin glasul distinsului nostru profesor şi redescoperim în memoria trecutului stăpânirile devălmaşe pe pământuri ale locuitorilor din Padeş, după actul din 1833. Se vorbeşte despre delinţele terenurilor curelate din hotărnicia moşnenească a aşezării de la 1836, pe vremea domnitorului Alexandru Ghica. Despre întinderea satului între dealurile dinspre miazăzi, Brusturi şi Valea Mare, dealurile satului Costeni – Scocul, Cioaca lui Baloşin, Mesteacăni şi Pleşa, cele dinspre miazănoapte – Cuca, Măgurici şi Lolea, până la hotarul de apus cu o altă aşezare, Brebina, pe Culmea Motrului. Despre acest hotar care se numeşte „Ocolnica” şi a fost stabilit de Tudor Vladimirescu în anul 1818, când era vătaf al Plaiului Cloşani.
Satul urcă de la Apa Neagră, însoţind şirul dealurilor, până sub geana munţilor, pe lângă albia şi zăvoaiele de poveste ale râului Motru. Ca să prindă putere, pătrunde adânc în relief, pe uliţele sale vestite, a Păiuşeştilor, a lui Baloşin, a lui Cârjan, a Piriceştilor, a Rizenilor, pe Valea Moregilor. Padeşul este satul cu cea mai prielnică poziţionare geografică dintre toate aşezările situate la poalele Munţilor Mehedinţiului. Numele localităţii vine, după unele ipoteze, de la cuvântul „Padi” cum se spunea rădăcinilor pinului negru, arbore care creşte pe relieful accidentat al munţilor din apropiere, dar mai ales catranei – un produs vâscos şi negru ca păcura care rezulta prin arderea trunchiului şi răşinii, cu care se ungeau toate piesele carelor noi, să nu crape de soare şi vânt. Profesorul meu susţine ipoteza legată de vechiul nume al aşezării – Padina de Jos – convingând prin aceea că satul se află pe podişul de jos al râului Motru. Dealul Padina există şi azi şi este foarte vizibil în panorama reliefului, fiind locul unde s-au construit primele locuinţe, pe platoul cu mojdreni din Pârva. Pe povârnişurile sale ne încercam noi, copiii, virtuţile la săniuş şi schi în iernile de basm ale anilor de gimnaziu sau în verile toride cu ierburi uscate, când ne dădeam cu şindrila lustruită pe alunecări de pantă abruptă şi netedă.
Padeşului i-a fost dat să apară prin faptele locuitorilor săi de mai multe ori în documentele emise de cancelariile domneşti ale vremurilor. Astfel, la 10 ianuarie  1511, un gramatic pe numele său, Tudor, scria în cetatea de scaun Târgovişte hrisovul prin care domnul Vlăduţ, fiul lui Vlad Călugărul, întărea Mănăstirii Tismana satele Bahna, Precivstia şi Bucina. În pricina Mănăstirii Tismana cu „fiii lui Risipă” apar între jurători numele lui Popa Iovan şi Vladul din Padeş alături de fruntaşii din Tismana, Nadanova, Runcu, Gornoviţa şi Giureşti. Padeşul este sigura localitate muntenească din acest document care dădea doi martori în litigiul amintit mai sus. Se pare că acesta este şi actul de naştere al satului.
Revenim pe vechile temelii din Padină, dealul de la care i se trage numele. Coborâm spre răsărit, printre prunii desfrunziţi din Măgurici şi căutăm în gura ogaşului Fântâna lui Muică. Sub prundiş, la umbra unui fag semeţ şi bătrân, regăsim firul de apă şi ni se conturează în memoria vizuală ştiubeiul de altădată. Aici se întâlnea Tudor Vladimirescu cu pandurul Radu Muică, luau prânzul împreună şi beau apă rece şi puneau la cale treburile obştei şi ale vătăşiei plaiului, apoi programul marii revoluţii. Se spune că Radu al lui Muică locuia chiar în Măgurici, unde se mai găsesc şi astăzi pietre din zidurile caselor construite cu trei secole în urmă.

Intrarea în nemurire

Padeşul intră pentru totdeauna în istoria neamului românesc la 23 ianuarie 1821, prin vestita „Proclamaţie de la Padeş” prin care slugerul Tudor Vladimirescu, aflat în fruntea „Adunării orânduite pentru binele şi folosul a toată ţara”, cheamă poporul la luptă pentru dreptate şi slobozenie. Tudor  din Vladimir cunoştea foarte bine locurile. El a trăit aproape două decenii în Plaiul Cloşani, remarcându-se ca un bun hotarnic, cu o înaltă viziune şi un ascuţit spirit justiţiar. Într-o astfel de postură se află în 1806, când cercetează o pricină de pământ în Padeş, dintre Trăilă şi Radu Orzeşti cu verii lor, pe de o parte, şi fraţii Pârvu, Ianoş şi Gheorghe, feciorii lui Vasile Licăreşti, din Padeş, pe de altă parte. Vladimirescu judeca neînţelegerile în lumina adevărului, mai ales pe cele legate de pământ, întărindu-şi astfel legăturile cu oamenii şi câştigând încrederea acestora. De aceea, de aici, din Padeş, foarte mulţi săteni i s-au alăturat în oastea revoluţiei izbăvitoare.
Este început de iarnă pe plaiurile dinspre care odinioară răsuna buciumul deznădejdii. Profesorul Bratiloveanu urcă uşor treptele monumentului zidit în inima câmpiei înconjurate de munţi şi dealuri. Privim împreună basoreliefurile în bronz care ilustrează momente din timpul adunării istorice de la Padeş. Suntem în mijlocul meterezelor din care a răsunat peste mulţimea osândită glasul justiţiar al Domnului Tudor, rostind: „Patria este norodul iară nu tagma jefuitorilor!” În preajmă se zăresc văile şi satele, însoţite de tainele şi legendele lor. Cornul Pietrii, Ocolnica, Priboaia, Ghereta, Dealul lui Cocârlă, Măgura, Dealul Sohodolului, Tehomirul, Vârful Cerbul, Piatra Cloşani, Cerna Vârf sunt numai câteva din reperele orizontului ce mărgineşte Câmpia Padeşului, platoul dintre munţi în care chiar şi firul de iarbă poartă pecetea istoriei.
Mă despart cu greu de profesorul meu de istorie. Îl las la drum de ţară, spre casa dintre pădurile care aşteaptă zăpezile tămăduitoare ale anotimpului alb. Îmi vin în gând, în imagini mirifice, clipele copilăriei şi ale tinereţii, când mă legam cu sufletul de spiritul istoriei locurilor. Şi azi vreau să iau Padeşul cu mine, pentru că este legenda de lângă inimă, legenda care îmi întăreşte crezul în virtuţile binelui, adevărului şi dreptăţii. Dar, în final, renunţ şi las Padeşul acolo unde a hotărât destinul. Cu certitudinea că voi avea spre cine să revin când îmi este mai greu. Cu dragoste şi veneraţie!