Că „Omul este măsura tuturor lucrurilor” a spus-o Protagoras, un înţelept grec ce a aparţinut Sofismului, curent filozofic apărut în intervalul de trecere de la perioada filosofiei greceşti preclasice la cea clasică. El înţelegea prin aceasta că fiecare individ îşi creează la nivel ideatic propriul său Univers pe măsura capacităţii sale subiective de imaginaţie şi gândire.
Nu fac pe „filozoafa”, dovadă că nu sunt în măsură să creez ziceri proprii, în schimb, am ajuns şi eu să spun că „Omul e măsura tuturor lucrurilor”, dar din alte motive. Văd în jur tot felul de controverse. ONG-urile de mediu se ceartă cu cei care vor să deschidă exploatarea auriferă de la Roşia Montană. Promotorii energiei verzi se ceartă cu sindicaliştii din minerit, care nu vor să se închidă exploatările miniere din care duc ei pâine la copii. Angajaţii se ceartă cu angajatorii, primii pentru că nu vor să fie daţi afară, în timp ce cei din urmă nu vor să moară întreaga afacere pentru că e sufocată de prea multe cheltuieli, ca de exemplu salariile. Cei care taie pădurile gândesc doar la viitorul lor imediat şi îmbelşugat. Cei care vor să dezvolte activităţi economice care afectează mediul, de exemplu o exploatare de piatră, nu pricep de ce apărătorii mediului se vaită de vreo gâză va rămâne fără habitatul său, în loc să se vaite că sunt atâţia oameni care nu au ce mânca, pentru că nu se deschide o unitate economică. Puţini sunt aceia care stau să privească problema în ansamblu, termenii „responsabilitate socială” şi „dezvoltare durabilă” fiind abstracţi pentru cei mai mulţi dintre noi. Şi, totuşi, e atât de simplu. Să ne imaginăm o stea cu trei braţe, care are în cele trei vârfuri socialul, economicul şi mediul, iar în centrul său omul. OMUL, care are nevoie de celelalte trei, pentru ca el să se perpetueze cât mai mult timp pe acest Pământ.
Dacă mediul nu e respectat, omul e cel care are de suferit. Să spunem doar că, tăind pădurile fără măsură, avem viituri care ne iau casele şi vieţile. Poate vreţi să spuneţi că aberez, dar studiile în domeniu au relevat faptul că acolo unde există arbori, doar jumătate din picăturile de ploaie ajung pe pământ, restul evaporându-se, iar cele care cad pe pământ o fac cu o viteză mult mai mică decât dacă ar cădea direct din cer. În primul rând, nu s-ar mai degrada solul, iar volumul apelor curgătoare nu ar mai creşte atât de mult dintr-o dată, luând cu ele solul degradat şi năpustindu-l peste oameni şi aceştia mor.
Dacă activităţile economice nu se fac, atunci omul nu are ce mânca, cu ce se încălzi, unde se adăposti şi moare.
Dacă problemele sociale nu sunt rezolvate, oamenilor nu li se respectă drepturile, suferă din diverse cauze, ca de exemplu problemele de sănătate şi mor.
Iată de ce omul e în mijlocul stelei cu trei braţe. Iată de ce spun că „omul e măsura tuturor lucrurilor” pentru că totul se raportează la el. Nu sunt nebuni nici cei care cer protejarea mediului, nici cei care vor să facă activităţi economice, nici sindicaliştii, care se gândesc doar la veniturile iminente şi la drepturile omului. De ce nu reuşim, oare, să înţelegem că totul se răsfrânge asupra noastră? Asta înseamnă responsabilitate socială şi dezvoltare durabilă. Altfel, vom muri ca dinozaurii, iar peste câteva milioane de ani vor veni, poate, alte fiinţe inteligente şi ne vor descoperi scheletele pietrificate printre staturile geologice ale Pământului…
