Zilele trecute, municipiul Târgu Jiu a avut şansa să intre în categoria marilor oraşe din ţara aceasta care se pot lăuda că au reuşit să găzduiască cu succes o olimpiadă şcolară de informatică, în speţă fiind vorba de Concursul de Informatică Aplicată. Prin amploarea participanţilor, a elevilor şi a profesorilor, prin logistica impresionantă implicată, dar şi prin interesul manifestat de firme mari de IT din lume de a participa cu observatori la evenimentul evocat, putem aprecia că această competiţie este una dintre cele mai mari găzduite vreodată de oraşul nostru.
Olimpismul a luat naştere acum aproape 3000 de ani pe muntele Olimp, iar valorile lui s-au propagat de-a lungul secolelor până în zilele noastre.
Dintotdeauna, olimpiada a reprezentat o încununare a celor mai înalte virtuţi, o filosofie a vieţii care înalţă şi combină echilibrat calităţile umane.
Chiar dacă, iniţial, întrecerile olimpice au fost dedicate sportului, exemplul pozitiv al acestora a fost preluat şi de alte categorii de concursuri, care de care mai diverse. Poate, după sport, în nici o altă întrecere spiritul competiţional al omului nu şi-a găsit un loc mai potrivit ca în acelea dedicate intelectului.
De-a lungul timpului, deviza olimpică „mai repede, mai sus, mai puternic” a fost preluată şi de alte competiţii între care un loc aparte în anii epocii moderne îl ocupă olimpiadele şcolare. Astfel, acestea au devenit un prilej de testare a cunoştinţelor şi competenţelor, de formare şi încercare a voinţei şi spiritului, de desăvârşire a caracterului, de a întâlni şi cunoaşte pe cei ce-ţi sunt asemeni şi care îşi petrec fiece clipă încercând să găsească răspunsuri la tainele universului înconjurător. Pentru elevi, aceste competiţii au un farmec şi o însemnătate aparte, specifice inocenţei şi purităţii vârstei, iar recompense minore precum diplome şi medalii capătă semnificaţii aparte.
Pentru ei nu există recompensă mai mare, pentru orele de muncă şi trudă, pentru nopţile de nesomn, pentru toate sacrificiile făcute, decât recunoaşterea efortului lor. Iar tocmai asta societatea noastră, cea în care trăim, cea pe care o dorim europeană, fără graniţe şi bariere care să ne împiedice plecarea, nu o face. De ce? Nu ştiu şi nu ştiu cine ar putea să ne dea un răspuns corect. Poate că nu ne mai pasă, poate că acum, într-o societate globală, în care cei mici nu contează, în care deciziile se iau în altă parte şi de către alţii, noi suntem cei pragmatici, cei care renunţăm prea devreme şi de bunăvoie la a mai investi în generaţia următoare, chiar dacă asta înseamnă să ne pierdem identitatea.
Şi, totuşi, alţii nu gândesc ca noi. Există şi persoane ce consideră că investiţia în inteligenţă şi în oameni este cea care aduce cele mai mari beneficii pentru că, altfel, nu s-ar explica invazia de târguri de oferte şcolare şi de burse, acordate tinerilor noştri pentru a studia în străinătate. În ultimii ani, a devenit o obişnuinţă ca în fiecare oraş din ţara noastră să se organizeze mai multe astfel de târguri, în care marile universităţi din lume se întrec în a-şi promova ofertele.
Aici, spre deosebire de târgurile obişnuite, marile şcoli nu vând, ci cumpără, prin tot felul de burse şi oportunităţi, tineri inteligenţi ce ar face faimă oricărui sistem educaţional din lume.
Poate că a venit timpul să ne întoarcem către valorile noastre, de care cu surprindere ne detaşăm şi, indiferent de eternele crize şi tranziţii prin care trecem de 20 de ani încoace, să ni le recunoaştem şi să ni le asumăm acum căci mâine poate fi prea târziu.
