De îndată ce treci pragul Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtişoara, păşeşti de fapt într-o lume aproape dispărută, dar de care avem atâta nevoie pentru fundamentarea unei axe a spiritualităţii româneşti contemporane. În faţa vizitatorului simplu ori a specialistului avizat, muzeul îşi dezvăluie, mai mult sau mai puţin dificil, tainele.
Dintre multe altele, ne reţin atenţia câteva siluete, nedefinite de la o distanţă de câteva zeci de paşi, aşezate în rând, ca nişte soldaţi, în tinda unui acaret. Mai îndeaproape, se observă conacul de plai de la Bumbeşti Jiu, o construcţie adăpost, obişnuită în zona montană şi submontană a Gorjului, locuită uneori sezonier, în funcţie de practica transhumanţei, iar alteori chiar permanent. Vorbind despre «plai», gândul ne duce aproape instantaneu la « plaiul Cloşanilor », zonă vestită pentru bogăţia sa unde chiar slugerul Tudor fusese vătaf, zonă cunoscută pentru lăzile de zestre şi numărul important al stupilor de unde îşi află originea se pare chiar stema judeţului Mehedinţi reprezentând albina.Într-adevăr şi aici se regăsesc în tinda(târnaţul) conacului de plai câţiva stupi (uleie) de mai multe tipuri.
Vechi mijloace şi metode
Tehnica de construcţie este relativ simplă. Unii sunt sub formă de clopot împletiţi din nuiele şi lipiţi cu lut amestecat cu balegă pentru a asigura microclimatul propice familiei de albine. Alţii sunt din scânduri cioplite bătute cap la cap în formă de paralelipiped. In fine, stupii din buduroaie-trunchiuri de copac scobite. Pentru a ajuta această insectă talentată la geometrie să-şi clădească fagurii, în uleie, au fost folosite nişte beţe dispuse fie paralel, fie perpendicular una pe cealaltă, numite pretci. Pe timpul iernii târnaţul le oferea adăpostul necesar, altminteri erau scoşi în afară la oarecare distanţă. De asemenea, în perioada culesului, cele mai importante operaţiuni erau înnăditul şi retezatul stupilor pentru recoltarea nadei. Era un anumit ritual, participa întreaga familie, mai ales copiii, mierea fiind importantă în zilele de post iar ceara pentru iluminat şi nu numai …
Se pare că mai exista un obicei, în ziua de Mucenici, gospodina casei răsucea vârtelniţa în faţa stupilor zicând : «Cum se învârte vârtelniţa, aşa să se învârtă roii, să nu fugă!».
Marfă de export
Rolul albinelor în viaţa comunităţilor umane, în general, este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Aşa se şi justifică actele de danii asupra unor stupine sau terenuri pentru aşezarea stupinelor făcute de domnitorii români. Potrivit actelor cancelariei lui Constantin Brâncoveanu, Ţara Românească, în relaţiile comerciale cu Veneţia, exporta mari cantităţi de ceară. Aceasta folosea la călăfătuirea corăbiilor veneţiene.
În zilele noastre, apicultura, această nobilă îndeletnicire, este încadrată generic zootehniei. Este lesne de înţeles că nu se bucură de mare atenţie, mai ales comparativ cu alte activităţi contemporane. Puţini ştiu însă, că prin rolul său în polenizare, albina, uneori apreciată dar mai adesea ne luată în seamă, se află în cea mai satrânsă legătură de interdependenţă cu civilizaţia umană.
