Oala USL dă în foc

Loading

Nu că vreau să fac pe interesanta, dar trebuie să spun că, în momentul în care s-a bătut palma între PSD, PNL şi Partidul Conservator, am spus din prima clipă că vor exista foarte mulţi nemulţumiţi, ba chiar dezertori, ţinând cont că se va merge pe candidaţi unici la primării, consilii judeţene şi … aşa mai sus. Iar ieri, 22.02.2011 am şi auzit o voce din Uniunea Social Liberală (USL) de la Gorj spunând lucrurilor pe nume, chiar dacă, pe dedesubt, e posibil să se fi spus din mai multe guri. Astfel, primarul PNL de la Turceni, Ion Iordache, a declarat pentru Radio Infint că mulţi dintre candidaţii la funcţia de primar care nu vor fi lăsaţi să-şi încerce puterile, indiferent că sunt de la PSD sau ACD (Alinaţa de Centru Dreapta formată din PNL  şi conservatori) vor migra către alte partide. Iar luptele interne din USL abia încep şi, cu toate că şefii încearcă să ţină oala acoperită, sau tocmai de aceea, aceasta a început să dea în foc. La rândul său, preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, a „sărit la gâtul” vicepreşedintelui PSD Gorj, Ciprian Florescu, acuzându-l de „minciună, manipulare şi jocuri ieftine”. Asta după ce acesta din urmă a afirmat public cum că PSD-ul a comandat un sondaj de opinie la un institut specializat, pentru Târgu Jiu, la care Florin Cârciumaru, actualul primar al municipiului şi preşedinte al PSD Gorj, a fost cotat la 97,2% pentru un viitor mandat la Primăria Târgu Jiu, iar  Ion Călinoiu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, la 65%, dacă ar candida mâine la aceeaşi funcţie.
Se vede treaba că înfiinţarea USL face să demareze o adevărată luptă între candidaţi, care, oficial, e numită competiţie, pentru că, aşa cum e normal, vor fi validaţi să candideze la alegerile din 2012 cei care au cele mai mari şanse de a câştiga. Pentru asta, însă, încep, deja, „alegerile” între candidaţii celor trei partide din cadrul USL, pentru că, cu siguranţă, niciunul dintre cei care se vedeau pe listele electorale nu vor renunţa cu uşurinţă, iar să se stabilească acum cine are cele mai multe şanse e destul de greu.
Cea mai elocventă dovadă că a început campania pentru a se stabili care vor fi candidaţii USL e aceea că PNL-istul Dorin Taşcău a anunţat, deja, că vrea să candideze din partea USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj , motiv pentru care lucrează la un program. El intenţionează să se întâlnească cu toţi primarii din judeţ, indiferent de culoarea politică, pentru a-şi construi programul pe problemele descoperite în judeţ.
Deci, lupta abia începe, iar armele încep să fie scoase la vedere…