Ieri dimineaţa, pe când ieşeam din scara blocului şi mă grăbeam către locul de muncă, drumul mi s-a intersectat cu un vecin care mi-a urat: „să ai o zi bună!”. Stranie urare, mi-am zis şi mi-am continuat drumul, gândindu-mă la ziua ce mă aştepta, convins fiind că nimic nu poate să-mi meargă rău mai ales că meteorologul de serviciu din jurnalul de seară îmi dăduse asigurări temeinice în privinţa stării vremii, iar horoscopul săptămânal indica succese pe linie.
Aşa că, trăgând cu nesaţ în piept aerul primăvăratic care se simţea încă de dimineaţă, mă urc în maşină şi plec către lucru. De mai mulţi ani îmi desfăşor activitatea ca profesor la un liceu tehnologic din municipiul Târgu-Jiu şi, de-a lungul timpului, mi-am format un hobby, acela de a veni primul în şcoală pentru a-i întâmpina pe colegi şi pe elevi. Însă, astăzi dimineaţă, în ciuda eforturilor mele, deşi orele nu arătau nici măcar 7.30, eram deja aşteptat de un părinte al unui elev de la clasa a 9-a care dorea să-mi afle părerea cu privire la problemele pe care i le ridica copilul. Aşa că, după ce-mi povesti mai mult de 30 de minute despre problemele cu care se confruntă, mă întrebă franc: “Dacă-l bat, mi-e frică că cine ştie ce face; dacă-l cert, fuge de acasă; aşa că ce ziceţi: să-i mai cumpăr telefonul pe care şi-l doreşte?”.
Cu speranţa că la a doua audienţă, capacităţile şi cunoştinţele mele să fie mai utile, am solicitat să intre următoarea persoană. O mămică mi-a cerut, fără ocolişuri, să vorbesc cu băiatul dumneaei şi să-i comunic că nu mai primesc din partea părinţilor scutiri medicale şi că şcoala nu tolerează nici ieşirile cu prietenii de la sfârşit de săptămână.
Iar ziua a continuat în acelaşi ton, cu probleme care mai de care mai stringente, printre care un părinte solicita un eventual transfer la un alt liceu unde e mai “lesne”, pentru că aici “la liceul astă e prea greu”, iar la explicaţiile mele că pe copil îl aşteaptă un examen dificil de bacalaureat, după o metodologie nouă, de promovarea căruia îi va depinde viitorul a răspuns liniştit “pân’ la anu’, le vine mintea ăstora la cap şi modifică schimbarea”.
Aşa că, destul de confuz şi cu valorile puternic zdruncinate, nu pot să nu mă întreb despre ce reformă vorbesc toţi parlamentarii, indiferent de culoarea politică, şi, mai ales, cine doreşte schimbarea şi pentru cine trebuie implementată această reformă? Cum de toţi suntem, pentru instaurarea legii, pentru respectarea ei şi totuşi nu reuşim de fel? Nu sesizează nimeni că suntem mai aproape de aspiraţiile dulăului Samson din celebra fabulă „Câinele şi căţelul” a lui Grigore Alexandrescu?!
Şi totuşi, pe la prânz, am avut parte de o revelaţie, prilejuită de vizita unui vechi prieten, scriitorul şi cercetătorul Al. Doru Şerban. Cum probabil deja ştiţi, de curând, mai marii judeţului nostru i-au acordat, după o viaţă de trudă pe altarul culturii gorjene, lucru demonstrat şi de cele 44 de cărţi deja publicate, distincţia „Gorjeanul Anului”. Astfel că, după ce i-am relatat câteva din problemele cu care mă confrunt, acesta mi-a spus “niciodată să nu vă opriţi din muncă, pentru că atunci nu vor mai fi speranţe şi, ia aminte, valoarea se va ridica întotdeauna ca undelemnul la suprafaţă”.
La final, nu aş mai spune decât: „cine nu are bătrâni să-şi cumpere!”.
Cred că ştie dumnealui ceva…
No… Să le luăm metodic…
1. Chestia aia cu „Să ai o zi bună” mi se pare atât de aiurea, deoarece:
a) Este o traducere ca porku a saxonului „Have a nice day” („Să ai o zi drăguţă, frumoasă” – adică însorită, ştiindu-se ceţurile proverbiale ale englezilor).
b) E atât de impersonală urarea, încât îmi ridică părul pe ceafă! Până şi unui câine parcă i te adresezi mai cald, când îi tragi şutul de dimineaţă că-ţi molfăie papucii… Sunt pornit să-l înjur pe următorul care va face greşeala să mi se adreseze în acest fel! Ce s-a-ntâmplat cu morocănăosul „’Neaţa, vecine”, cu „Bună, colega”, „Salut, amice”, „Servus, prietene”, cu strângerea de mână care (dacă ai noroc!) te face să simţi c-ai îmbrăţişat un om întreg? Acum se-aruncă varianta dâmboviţeană a salutului văzut prin câteva filme şi gata, avem senzaţia că ne-am civilizat! Un tip inteligent, care a fost apostrofat odată că, deşi are o părere proastă despre cineva, respectivul este un excelent vorbitor de 5 limbi străine. Replica a fost genială: „DA, e adevărat: debitează excelent prostii în 5 limbi străine!”. Cosmopolitismul ăsta o să ne omoare! „À bon entendur, salut!”, ca să zic aşa…
2. Psss! Marius… Hobby-ul este, de obicei, ÎN AFARA SERVICIULUI, deci, în principiu, în afara şcolii… ;)
3. N-ai specificat:
a) Dacă tipul care ţi-a urat chestia aia era popă…
b) Dacă da, înseamnă că n-ai… „numărat” în timp util „neşte chestii”… Prietenii ştiu (de) ce… ;)
4. Nu încetez să mă minunez de câtă inconştienţă dau dovadă cârduri-cârduri de părinţi! Domnule, parcă ar fi duşmanii propriilor copii! E de speriat cu ei! Iar cea mai a dracului categorie de părinţi este cea care îi cată-n coarne loazei, îi face toate hatârurile posibile şi imposibile, îi acceptă j’de mii de inele-n nas (după comportamentul unora, e bine aşa, e perfect: te previne cu cine ai de-a face..), urechi, buze, obraji, buric (apropo: un astfel de „ciuruit” chiar are senzaţia că e buricul lumii??? E ca şi cum ai spune că, dacă-ţi pui ochelari, cu rame nu-ştiu-de-care, musai îţi şi creşte IQ-ul!), prin limbă şi alte locuri, mai intime; îi ia cele mai fistichii haine şi încălţări, fără să conteze dacă buricul ăla lăsat intenţionat dezgolit n-o va lăsa pe tută, pentru tot restul vieţii, ori cu rinichii-n pioneze, ori sterilă, ori cu alte afecţiuni de care nici măcar n-a auzit biata amărâtă (dar cu fumuri!); nu mai contează pentru părintele inconştient dacă, cocostârcindu-se pe tocuri de peste 10 cm înălţime, „pupila” nu-i va rămâne cu sistemul osos (coloana, plantarele, încheieturile) în suferinţă, întrucât este încă neconsolidat la vârsta liceului; tencuindu-se cu trei găleţi de farduri, mândra care încearcă să repare ce crede ea că ar fi imperfecţiunile naturii nu-şi închipuie măcar că, peste doar câţiva ani, va avea faţa făcută praf, porii vor face explozie, efectiv, şi, dacă pielea-i va arăta precum coaja de portocală, se va putea considera fericită – în caz contrar, se va putea autoutiliza, pe post de „model live”, a suprafeţei Lunii, secţiunea Cratere… Şi, ca să închei totuşi, mă uimeşte imbecilitatea părinţilor (stau uneori şi mă-ntreb: dacă părinţii nu-s educaţi – ştiu asta pentru că am avut şi eu colegi, amici, cunoştinţe…, cu lacune impardonabile în educaţie, care au devenit părinţi! –, de unde să le ceri să-şi educe EI copiii???) care mai cred că, trecând prin şcoli ca gâsca prin apă, odraslele lor vor deveni taman buni de candidaţi la premiul Nobel, directori, parlamentari şi alte alea, musai funcţii şi titluri înalte! Cretini amărâţi care nu realizează că, fără ştiinţă de carte, de fapt îşi condamnă propriii copii la moarte cu mâna lor – şi aici nu mai contează dacă moartea le va veni prin bolizii pe care-i conduc (orice amărăştean care n-a mers pe bicicletă-n viaţa lui da’ se vede posesor, de ziua lui, de la tăticu’, de BMW, Audi ori altă maşină puternică, se crede, şi el, un mare pilot de formula 1, şi dă-i gonetă printre gâştele neamului românesc!), dacă vor sări în aer de la o butelie sau o instalaţie industrială (singur ori împreună cu familia şi vecinii), ori dacă îşi vor tăia singuri craca de sub picioare, la propriu (ghinion: legea gravitaţiei, aia pe care n-au învăţat-o la şcoală…), căutând de zor lemne pentru a carboniza pe grătar nişte ceafă de porc, la o ieşire la iarbă verde…
5. Reformă… Măi, Mariuse, portocaliii ăştia au reformat până şi înţelesul cuvântului reformă, măi!… Acum, „reformă” nu mai înseamnă „transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obţine o AMELIORARE sau un PROGRES” ci „Să vă omorâm bine, metodic şi definitiv!”. Şi… să nu-l uităm pe Orwell: „Unele animale sunt mai egale decât altele”. Sincer? Subscriu: cei care cred că sunt mai egali decât alţii, SUNT NIŞTE ANIMALE!
6. Jos pălăria în faţa domnului Al. Doru Şerban! A rămas acelaşi caracter pe care l-am cunoscut, şi mă bucur că l-am cunoscut!
P.S.: Mă bucur să constat că ţi-ai dat drumul la scris: acest lucru va fi foarte apreciat şi în paginile CL… ;)
citesc cu drag fiecare articol al dumneavoastra. in ceea ce priveste aceasta categorie de parinti, ma lasa rece…….. daca as mai putea face ceva pentru scoala, acum cand sunt la sfarsit….ar fi sa ma asigur ca in viitor o sa paseasca pragul acestui minunat liceu doar elevi buni…nu elevi destepti, „tocilari”….ci elevi inteligenti, elevi receptivi la orice fel de activitate…. pt ca tot ce imi doresc este sa vad peste cativa ani liceul Magheru, in fruntea liceelor gorjene, acolo unde sunt convins ca merita sa fie si in prezent.
in ceea ce va priveste….o spun cu mandrie ca sunteti mentorul meu, sunteti persoana care m-a ajutat sa imi descopar atuurile, sa fiu mandru de ceea ce sunt.
va multumesc!
Foarte tare.(punct)
Interesantă abordare a subiectului.Felicitări!!!!
chiar imi place articolul asta!!!
Conteaza foarte mult educatia primita de la familie,parintii ar trebui sa fie mai atenti cu copii lor si sa nu le indeplineasca toate dorintele fara a cere ceva in schimb altfel o sa suporte consecintele mai tarziu.foarte bune articolele dumneavoastra.