Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » O prietenie în vreme de război cu Romulus Magheru

O prietenie în vreme de război cu Romulus Magheru

Submitted by on 10 November 2010articol citit de 1,678 ori | No Comment

Cu siguranţă, cititorilor noştri le este cunoscut numele lui Romulus Magheru, ultimul născut al generalului Gheorghe Magheru şi bunicului octogenarului Vlad Magheru, toate aceste personaje prezente des în paginile noastre.  Despre evoluţia căpitanului Romulus Magheru în perioada 1876-1878, anii obţinerii Independenţei, aflăm informaţii în amintirile colonelului Gunnar Solfest Flood, pe atunci doar locotenent, publicate în Occident. Ofiţerul norvegian este amintit de contemporani  ca prezent atât în faţa Plevnei cât şi în faţa Vidinului. Au ajuns până la noi aceste amănunte datorită generalului R. Rosetti, cel care le-a prezentat într-o şedinţă la Academia Română la 20 ianuarie 1928. Memoriile ofiţerului norvegian au văzut lumina tiparului în 1927.

Între norvegianul Flood si românul Magheru a existat o relatie foarte specială

Între norvegianul Flood si românul Magheru a existat o relatie foarte specială

În numărul precedent cititorii noştri au putut afla despre prietenia care s-a legat între căpitanul Romulus Magheru şi ofiţerul norvegian Gunnar Solfest Flood. Continuăm să cităm în acest episod din amintirile norvegianului, informaţii importante despre România acelei epoci. Ofiţerul norvegian va avea practic două vizite în România, cea amintită deja şi cea din timpul războiului. Dar să ne întoarcem la 1877.

Audienţă la rege
După două întâlniri cu principele Carol I, ambele prilejuite de evenimente militare programate, Flood va fi primit în audienţă la domnitor. Relevantă ni se pare situaţia că norvegianul nu a notat în memoriile sale decât replicile lui Carol I: 27 decembrie/8 ianuarie 1877. Luni Audienţă la Domnitor: ”Sunt fericit de a vă vedea. Cum găsiţi situaţia noastră militară? Ce aţi văzut? Spitalul…Azilul Elena, foarte frumos…Magheru, ofiţer destoinic…a fost mai mulţi ani la Berlin…aţi văzut Muzeul?…sunt acolo lucruri scumpe cari au fost furate anul trecut într-un chip curios(Carol I vorbeşte în memoriile sale despre furtul tezaurului de la Pietroasa-”Cloşca cu pui”)…călătoriţi cum vreţi prin ţară…la Galaţi, la Brăila, unde avem un început de flotă de răsboiu…puteţi călători îmbrăcat în civil…sper că veţi mai rămânea câtva timp, în orice caz până la 6 ale lunei acesteia, când avem aicea mare serbare(…)
Sunt foarte fericit şi recunoscător de bunul rezultat al audienţei la Domnitor. Dintâiu m-am urcat pe o largă scară şi apoi am intrat direct într-un salon. Domnitorul a ieşit în acelaşii timp, dintr-un salon alăturat, şi veni întru întâmpinarea mea, astfel că m-a primit la uşă, mi-a întins mâna şi am rămas acolo tot timpul audienţei. Era singur, întovărăşit de un câine foarte mare, mare ca un leu.”Norvegianul a părăsit România în ianuarie 1877.

Pe frontul din Balcani
Tot de la Flood aflăm amănunte chiar din timpul Războiului de Independenţă. Dar să ne întoarcem la ”Jurnal”: ”Maiorul Romulus Magheru mi-a trimis o scrisoare purtând data: Corabia, 3 septembrie 1877, în care zice: << Nu uitaţi pe prietenul D-v. care va trece frumoasa Dunăre mâine cu scopuri răsboinice. Dacă o fi voia sa, Dumnezeu va fi cu noi. La revedere. Tare aşi vrea ca să veniţi să ne surprindeţi într-una din zilele acestea în Turcia >>.
În vara anului 1877 eram ocupat în Nordul Norvegiei cu măsurători topografice. Nu am primit scrisori dela Magheru decât după întoarcerea mea la Cristiania. Am cerut deci un concediu, pe care mi l-a acordat graţios M.S. Regele, care a binevoit a-mi da de asemenea şi o recomandare. Am plecat din Cristiania la 18 Octomvrie 1877, prin Viena, şi am sosit la Bucureşti la 26 Octomvrie 1877”.
Ofiţerul norvegian va pleca direct pe frontul de la Plevna unde va fi bine primit de conducătorii armatei române. Aici va fi ataşat Cartierului General. Iată cum descrie norvegianul viaţa ofiţerilor de acolo: ”La masă eram alături de generalul Cernat. Cam 24 persoane mănâncă în acest cort de ambulanţă. Suntem hrăniţi în mod excelent. Dimineaţa la 8 se aduce ceaiul în pat, dejunul la ora 11: supă, trei feluri de carne caldă, desert, liquer, ½ sticlă de vin, apoi cafea şi ţigarete. Cartierul General cuprinde: Generalul comandant(Cernat); un Şef de Stat Major(un colonel);   Secţia operaţiilor(Maiorul Lahovary cu un căpitan) şi un Maior-şef al Cancelariei-Romulus Magheru); un General de artilerie; un General de cavalerie; un Colonel de geniu(cu un Maior comandant al batalionului de săpători); un Medic Colonel; un veterinar; Intendenţa; Telegraful; Curierii; Garda.”

Lupta de la Griviţa
Ofiţerul norvegian a participat direct sau prin intermediul unor participanţi a reuşit să reconstituie principalele evenimente petrecute la Plevna în toamna anului 1877. Prin intermediul celor spuse de căpitanul Papazol el va reconstitui ultimul atac al Griviţei, la 7/19 octombrie 1877: ”Se plasase în paralela a 4-a un batalion de linie, un batalion de dorobanţi şi un batalion de vânători, în total 3×700=2100 0ameni. Fiecare batalion desfăşurat în linie, deci trei batalioane, unul în spatele altuia.
Întâia linie era prevăzută cu fascine pentru trecerea şanţului. Această linie trebuia să umple şanţul cu fascine şi cu morţii săi. A doua şi a treia coloană trebuiau să atace reduta, ultimele urmând la câte 20 paşi.
La început împuşcătura destul de vie-fără focuri de artilerie-după care s-au aruncat în atac. Dar sosită pe marginea şanţului, linia întâia găseşte acesta ocupat de Turci şi nimănui nu-i vine să sară în şanţ şi să se înfigă în baionetele turceşti. Prima linie se opreşte deci pe marginea şanţului; a doua şi a treia sosesc şi ele-totul se amestecă şi după oarecari împuşcături se întorc la a patra paralelă. Încercarea s-a repetat la puţin timp după aceia, în acelaş chip. Rezultatul a fost acelaş. Era la ora 2 după amiază. În fine în amurg s-au repezit încă trei atacuri, cu aceleaşi 3 batalioane-dar iarăş în zadar. Căpitanul socotea că soldaţii şi ofiţerii subalterni erau capabili de a face orişice, dar că direcţia(conducerea) nu era la înălţime.”
Ofiţerul străin era pe deplin îndreptăţit să susţină asemenea lucruri de vreme ce conducerea armatei noastre nu a ştiut, în momentul când s-a dispus atacul asupra redutei Griviţa II, că mai există şi reduta Griviţa I. Soldaţii români au avut de înfruntat o rezistenţă inamică dublă, căpitanul Papazol mărturisindu-i că în mai puţin de două luni batalionul său îşi redusese efectivele de la 800 la 450 de oameni. Până atunci nu se trimiseseră soldaţi în recunoaştere.

În faţa Plevnei
Flood povesteşte în continuare: ”După mai multe atacuri nereuşite contra Plevnei, glasul Generalului Todtleben a fost ascultat. S-a hotărât a se împresura din toate părţile poziţia lui Osman Paşa.
Spre finele lunei Octombrie împresurarea era terminată. Osman Paşa se găsia în interiorul cercului, cu 50 000 oameni şi se înconjura din toate părţile cu întărituri, spre a împiedica pe duşman de a ajunge la dânsul.Ruşii şi Românii se aflau, cu 110 000 oameni şi 500 tunuri în afara cercului. Ei pregătiau un cerc de întărituri, cari trebuiau să fie destul de puternice-pentru a împiedica pe Osman de a-l putea străbate. Această incintă trebuia să se strângă din zi în zi. Întinderea ei era de mai mult de 3 leghe norvegiene(30 km).
Rezervele turceşti se aflau în centrul poziţiei, în afară de bătaia. Ele se puteau deci odihni în linişte şi chiar să facă ca vitele lor să pască în libertate. Trebuia deci a se restrânge din ce în ce cercul de investire spre a se sili Turcii prin foame şi a-i decima prin boli.(…) La începutul lui Decembrie, stil nou, Românii săpând înaintaseră până la a 6-a paralelă şi se aflau numai la 25 metri de marginea şanţurilor inamice. Aci era tăcere completă. Noaptea se puteau auzi chiar convorbirile soldaţilor duşmani.(…) Situaţia lui Osman la Plevna devenisă, în sfârşit, de neţinut. Orice nădejde de ajutor era stinsă. Hrană nu era decât pentru 6-8 zile, raţia zilnică nefiind decât o treime din cantitatea regulamentară. La aceasta se adaugă lipsurile şi mizeria populaţiei civile, care se mărise foate mult, aşa că jumătatea oraşului era plină de bolnavi şi de răniţi. Era lipsă de doctori şi de medicamente. Cadavre neînmormântate pe toate străzile”. (Va urma)

Comments are closed.