O nouă generaţie de olari în devenire

Loading

Câţiva tineri din Gorj şi-au luat inima în dinţi şi au încercat, pentru prima dată în viaţă, să facă o oală de lut. Ei nu sunt, cum aţi putea crede, copii de olari care s-au hotărât, dintr-o dată, să înveţe meseria perpetuată, din generaţie în generaţie, până la părinţii lor, ci elevi ai Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu. Ei participă, în această perioadă, la primele ore de practică ale cursului de olărit, organizat în cadrul proiectului „O şansă pentru fiecare”, implementat de Asociaţiei PRO VERTICAL, cu sprijinul Fundaţiei SOROS România, prin Programul „Fondul de urgenţă”.

Olăritul, o taină pe cale de a fi descifrată de o mână de tineri gorjeni
Olăritul, o taină pe cale de a fi descifrată de o mână de tineri gorjeni

Până acum, tinerii învăţăcei n-au văzut cum se face o oală de pământ decât la televizor, sau la târgurile meşteşugarilor, dar acum au ocazia să înveţe ei înşişi secretul lutului.  Bineînţeles, asta nu se va întâmpla din primele ore de curs, cu tot ajutorul dat de profesor, ei reuşind cu greu să facă boţul de lut pus pe roată, după ce a fost frământat vârtos, să se apropie de imaginea unei farfurii. Cât despre oale, ulcele, urcioare şi alte piese decorate în stil tradiţional, elevii de la cursul de olărit mai au mult de tras până să iasă aşa ceva din mâinile lor. Ei nu s-au lăsat descurajaţi, însă, de primele rezultate ale orelor de practică şi sunt hotărâţi să meargă mai departe.

Un profesor exigent
Ion Rătezeanu, unul dintre cei mai cunoscuţi olari din Gorj, care participă ca reprezentant al Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu la târgurile de meşteşugari atât în ţară cât şi în străinătate, a acceptat să le împărtăşească din tainele olăritului elevilor săi. Dar, cu o singură condiţie, ca aceştia să ia treaba foarte în serios: „Râdem, glumim, nu vreau să-i sperii pe elevi, dar nici unul nu va primi semnătură de la mine, pentru a-i fi eliberată diploma de absolvire, dacă nu învaţă să facă oale”.
Ana- Maria a fost cea mai curajoasă dintre cursanţi, ea fiind prima care s-a urcat pe roată, cum se spune: „Eu m-am născut la ţară şi nu mi-e frică să mă murdăresc de lut. Mi-am dorit de mult timp să învăţ cum se face o oală de pământ şi cum am auzit de acest curs m-am şi prezentat.”

O şansă pentru fiecare
Asociaţia PRO VERTICAL  a iniţiat proiectul „O şansă pentru fiecare” nu numai pentru ca cei care doresc să cunoască tainele meşteşugurilor aflate pe cale de dispariţie, să o poată face. Împreună cu profesorii lor, cursanţii vor produce obiecte de artă populară tradiţională, ce vor fi puse în vânzare către turişti, cu ajutorul Muzeului Judeţean Gorj, a Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi” şi Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Gorj. În afară de olărit, în cadrul proiectului se mai organizează cursuri de artă populară tradiţională, cusături tradiţionale, ţesături tradiţionale şi arta lemnului. După încheierea cursurilor, care durează un an, absolvenţii pot deveni persoane fizice autorizate, urmând să lucreze pe cont propriu, sau să rămână colaboratori sau chiar angajaţi ai asociaţiei, dacă produsele lor vor avea căutare pe piaţă.

2 Comments on “O nouă generaţie de olari în devenire”

  1. PACAT CA ACESTI COPII NU MAI POT VEDEA OLARITUL LA EL ACASA ADICA IN SATELE DE OLARI,GALESOAIA SI STEJEREI SATE CARE AU FOST RASE DE PE SUPRAFATA PAMANTULUI DE CATRE OAMENI INCOMPETENTI,CARE SI AU RENEGAT PROPRIILE OBARSII.ACOLO ERA LUT BUN PENTRU OLARIT SI IN APROAPE FIECARE FAMILIE EXISTAU MESTERI OLARI.

  2. Salut cau si eu o masa de olarit cu pedala ,daca cunoasteti pe cineva disponibili de vanzare(exclus preturile nesimtite) ca nu vreau cine stie ce masa una de la vechii olari,tarani care nu mai practica asa ceva,va multumesc,ma puteti contacta la nr. tel 0727977205

Comments are closed.