Anul acesta se împlinesc 180 de ani de existenţă a instituţiei desemnată să răspundă de administrarea documentelor de arhivă, adevărate acte de identitate ale naţiei. Arhivele Statului au fost înfiinţate în Ţara Românească la 1 mai 1831 iar în Moldova la 1 ianuarie 1832, ca urmare a punerii în aplicare a Regulamentelor Organice, fiind una dintre cele mai vechi instituţii de cultură din ţara noastră. Dar, Regulamentele Organice cuprindeau dispoziţii generale cu privire la înfiinţarea acestui „nou rang de dregătorie”,organizarea arhivelor statului realizându-se ulterior prin regulamente şi instrucţiuni emise de organele superioare de care depindeau.
Regulamentul Organic al Ţării Româneşti cuprindea următoarea dispoziţie: „Păstrarea arhivelor statului fiind object, care meritariseşte toată luarea aminte a stăpânirii, va fi supt privigherea Ministrului din Lăuntru. Drept aceea vor fi: un nacealnic al arhivelor cu 1000 lei lunar, un supt nacealnic cu 400 lei lunar, 2 scriitori cu câte 100 lei lunar şi 2 slugi cu câte 60 lei lunar. Cheltuiala pentru canţelarie şi pentru ţinere câte 230 lei lunar”. Primul director al Arhivelor Statului din Bucureşti a fost căminarul Iordache Rasti (mai 1831-1837) care se intitula „Arhivar”, titulatură devenită oficială la 30 septembrie 1831. În Moldova,primul conducător al instituţiei arhivelor a fost Gheorghe Asachi (1 ianuarie 1832- 27 septembrie 1849) care se intitula „Arhivar al Statului”. La început, noua instituţie s-a preocupat de reglementarea, în primul rând, a preluărilor de material arhivistic, iar mai târziu a trecut şi la elaborarea de norme privind organizarea instituţiei pe măsura experienţei căpătate şi a nevoilor impuse.
O istorie plină de evenimente
După Unirea Principatelor a fost necesară o nouă organizare a Arhivelor Statului. La 27 septembrie 1862 a fost întocmit un regulament pentru organizarea instituţiei, intrat în vigoare la 31 octombrie. Potrivit acestuia are loc crearea Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, prin unirea celor două arhive de la Bucureşti şi Iaşi, în structura Departamentului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Regulamentul cuprindea şi ideea înfiinţării la Bucureşti a unei şcoli de paleografie pentru formarea viitorilor specialişti,concretizată mult mai târziu prin Legea de organizare a Arhivelor Statului din anul 1925.
Îngemănarea celor două secole avea să grăbească instituţia arhivelor sub acţiunea Regulamentului din anul 1872, care urmărea, pe lângă modul de depunere a actelor,şi circulaţia acestora, dar şi interzicerea scoaterii actelor de pe teritoriul ţării.
În ceea ce priveşte Transilvania, introducerea registraturii la sfârşitul secolului al XVIII-lea, procedeu modern de organizare a arhivelor, nu a condus totuşi la înfiinţarea unei arhive de stat, aceasta fiind organizată numai în cancelariile imperiale de la Viena Budapesta. În această parte a ţării nu funcţiona decât o singură arhivă publică: Arhiva oraşului Sibiu şi a naţiunii săseşti. Şi alte oraşe aveau arhive mari şi în parte foarte vechi, dar care nu erau puse la dispoziţia publicului, precum Braşov, Bistriţa, Alba Iulia, Cluj, Dej, Sighişoara.
Realizarea statului naţional unitar la 1 decembrie 1918, a produs mutaţii structurale în organizarea administrativ-teritoriale a României Mari, inclus în sfera instituţiei arhivelor. În aceste condiţii, a fost posibilă şi votarea în parlament în 1925 a legii pentru organizarea Arhivelor Statului, rezultat al unei îndelungate experienţe, inspirată din legislaţia franco-italiană. Potrivit prevederilor acestei legi, Arhivele Statului „primesc spre păstrare permanentă de la autorităţile civile, bisericeşti şi militare ale statului, judeţelor şi comunelor”. Documente istorice ale Familie Regale, acte de stare civilă, sigilii şi peceţi scoase din uz, piese heraldice etc.
Evoluția instituției în secolul XX
În anul 1920 luase fiinţă deja filiala Direcţiei generale Cluj, căreia i-a urmat în anul 1924 cea de la Cernăuţi, şi în 1925 cea de la Chişinău, ulterior creându-se filialele: Craiova (1931), Timişoara, Năsăud (1937), Braşov (1938), Suceava, Buzău, Sibiu (1945).
Legislaţia arhivistică a anului 1925 a fost efectul unor acţiuni susţinute ale directorilor generali precum: Bogdan Petriceicu-Haşdeu (1876-1900), Dimitrie Onciu (1900-1923), Constantin Moisil (1923-1938), promotori ai vieţii cultural-ştiinţifice româneşti.
În acest răstimp, a luat naştere şi Şcoala Practică de Arhivari – Paleografi, în anul 1924, şcoală cerută încă din anul 1862, devenită ulterior Şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografie. Odată supusă preceptelor comuniste şi statului centralist-totalitar, societatea românească şi-a schimbat complet fizionomia, copiind modelul de tip sovietic.
În aceste condiţii, domeniul arhivistic nu a putut scăpa de influenţa arhivisticii sovietice, orientată cu precădere spre control şi îndrumare la creatori şi restricţionarea accesului la informaţia de arhivă.
Începând cu anul 1951, Arhivele Statului, revenite la Ministerul de Interne, au folosit legislaţia în vigoare în afara menirii lor, întregind tezaurul arhivistic naţional cu numeroase fonduri (Casa Regală, Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Ministerul Propagandei etc.) şi asigurând un sistem unitar în organizarea arhivelor la creatori. În noul cadru instituţional, la 1 august 1951, şi-a început activitatea instituţia arhivelor gorjene sub denumirea de Secţia Regională Gorj a Arhivelor Statului.
Căderea sistemului comunist, transformările produse de structurile instituţionale şi apariţia sectorului privat au impus necesitatea elaborării unei noi legislaţii arhivistice. Astfel, la 1 aprilie 1996 a fost votată Legea Arhivelor Naţionale care stipulează (art. 3) că „Administrarea, supravegherea şi protecţia Fondului Arhivistic Naţional al României se realizează de către Arhivele Naţionale, unitate bugetară în cadrul Ministerului de Interne”. În virtutea stabilităţii şi perenităţii atribuţiilor instituţiei arhivelor, a fost desfăşurată o activitate arhivistică complexă, cu aspecte şi fenomene noi, specifice unei societăţi în tranziţie.
Ziua porților deschise la Arhive
Arhivele gorjene aniversează în această perioadă nu doar 180 de ani de la momentul când au apărut ca instituție națională ci și 60 de ani de la momentul de când avem o instituție județeană. Plecând de la cei 95 metri liniari de documente preluate în depozitele sale în 1951, instituţia a ajuns să gestioneze în prezent peste 5 km. de documente, ce aparţin numeroaselor instituţii ce şi-au desfăşurat sau îşi mai desfăşoară încă activitatea pe teritoriul judeţului Gorj.
Evenimentul a fost marcat la Gorj printr-o expoziție cu documente despre Gorj și o Zi a Porților Deschise unde s-au regăsit elevi de la mai multe unități școlare: Colegiul Național ”Spiru Haret”, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” și Școala Generală Ceauru-Bălești. De la Școala Generală Ceauru au participat 20 de elevi membri ai Cercului de Istorie ”Antonie Mogoș”, coordonat de profesorul Cornel Șomâcu.
Cristina Paula Vasiloiu
