Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » O altfel de istorie a Mineriadelor din România

O altfel de istorie a Mineriadelor din România

Submitted by on 25 August 2010articol citit de 2,852 ori | No Comment

Între 1990 şi 1999 au avut loc mai multe acţiuni revendicative ale minerilor din România, în special ale celor din Valea Jiului, încetăţenite ca denumire în „mineriade„. Este vorba de o parte a istoriei contemporane a României  care nu a fost lămurită până astăzi şi asupra căreia Justiţia s-a pronunţat în mod ciudat. Un prim pas în lămurirea acelei perioade poate fi lucrarea „Militant fără voie(sau „Aprinderea în beznă„) scrisă de fostul şi actualul lider sindical Constantin Creţan. Este o contribuţie necesară pentru posteritate a fiecărui protagonist al acelor evenimente, Constantin Creţan fiind după Miron Cozma poate cel mai important lider al minerilor.

Miron Cozma, Constantin Cretan si Romeo Beja in ianuarie 1999 la Petrosani

Miron Cozma, Constantin Cretan si Romeo Beja in ianuarie 1999 la Petrosani

Scrisă în perioada de detenţie a lui Constantin Creţan în urma evenimentelor de la Costeşti din 1999, cartea „Militant fără voie” este practic o frescă a primilor ani postrevoluţionari din punctul de vedere al mişcării muncitoreşti. Minerii, cel mai organizat detaşament din mişcarea muncitorească, au influenţat decisiv viaţa politică românească cel puţin în momentele iunie 1990, septembrie 1991, ianuarie-februarie 1999, momente anchetate ani de zile de autorităţi şi în care de multe ori nu s-au dat nici acum verdicte. Cartea are darul de a lămuri, cel puţin din perspectiva autorului, acel şablon încetăţenit în ultimele două decenii prin care oamenii adâncurilor au devenit la nivelul imaginii un fel de duşmani ai democraţiei. Dintre mineri, acolo unde a trăit şi a muncit toată viaţa, Constantin Creţan ne prezintă o altă viziune decât cea încetăţenită în ultimii ani asupra acţiunilor minereşti. Cititorul are prilejul să traverseze prin intermediul lecturii o lume în schimbare, un social care nu contează pentru mai marii zilei, în care se vorbeşte pentru prima dată de spectrul şomajului  şi dispar capacităţile industriale. Este o carte despre mărirea şi decăderea mişcării sindicale din România, inclusiv a celei minereşti, despre restructurarea dură şi uneori nejustificată a sectorului minier în toată ţară, dar mai ales în Gorj şi Hunedoara. Avem în faţă o lucrare scrisă într-un ritm alert care captivează cititorul şi îl poartă înapoi în timp cu ajutorul unui limbaj simplu şi accesibil oricui.

Povestea unui lider sindical învins de sistem
Fost în diferite perioade un apropiat al liderilor sindicali Marin Condescu şi Miron Cozma, Constantin Creţan  a influenţat evenimentele sindicale ale acelor ani. În carte ne  este povestită pe spaţii largi acţiunea din ianuarie 1999 de la Costeşti în urma căreia fostul lider sindical a făcut mai bine de trei ani de închisoare. Avem şi o explicaţie pentru ce anumiţi lideri sindicali din Gorj, participanţi la evenimentele din 1999, au fost scoşi din cauză şi chiar au supravieţuit până astăzi pe funcţii. Cu limitele unei lucrări memorialistice care nu poate să evite subiectivismul, „Militant fără voie„ prezintă evoluţia lui Constantin Creţan în aceşti 20 de ani de muncă sindicală. Poate că este pilduitoare imaginea cu Marin Condescu cu încălţămintea legată cu sârmă în anii 1990, aşa era condiţia tuturor liderilor sindicali la vremea aceea,  şi aceea de îmbuibaţi ai tranziţiei care sunt acuzaţi de toate relele din societatea românească. Că sindicatele au dat mâna cu Puterea indiferent de culoare este o realitate vizibilă cu ochiul liber, minerii strângeau la Târgu-Jiu în 1994 peste 40 000 de oameni în faţa Prefecturii iar acum marile confederaţii nu strâng din toată ţara o asemenea cifră. Aflăm din această carte o posibilă explicaţie a trădării şi politizării sindicatelor.
Nici Constantin Creţan nu s-a ferit de politică, el a fost de mai multe ori consilier local la Rovinari şi consilier judeţean, pe liste de partid. Are meritul de a nu fi abandonat lupta iar după perioada de detenţie de a fi creat Federaţia Naţională a Muncii, o structură sindicală care cuprinde acum sindicate din judeţele Gorj şi Hunedoara.   Dar poate cel mai mare merit al lui Constantin  Creţan după 1999 rămâne acţiunea de eliberare a lui Miron Cozma, Liga cu acest nume fiind cunoscută în toată lumea şi organizând în Gorj şi Hunedoara nenumărate acţiuni cu participare sindicală internaţională în favoarea acestei idei. Nu e puţin lucru să iei cuvântul şi să fii ascultat în cele mai mari foruri sindicale internaţionale şi acestea să te sprijine în demersurile tale.

O  istorie a clipei
Cel care va avea răbdare să citească această carte va retrăi momente importante din istoria ultimelor două decenii. Iată o caracterizare a mişcării sindicale din ultimele două decenii: ” Dupã 1989, eu cred cã niciunul dintre partidele politice nu s-a conturat ca partid care sã reprezinte interesele muncitorilor şi ale clasei muncitoare. Slãbiciunea clasei muncitoare a fost, cã, nu şi-a tras la rãspundere liderii, care s-au aventurat în numele lor.”
Constantin Creţan ne prezintă evenimentele din ianuarie 1999: „În cursul nopţii de 20 ianuarie 1999 au sosit masive forţe de ordine din toatã ţara şi s-au aşezat în dispozitiv pe dealul Costeştilor. Toatã noaptea militarii au lucrat la consolidarea barajului cu macarale, blindate, maşini şi au aşezat pe şosea tuburi de beton suprapuse, grinzi de beton şi au adus din zona Constanţa stabilopozi(se folosesc pentru protejarea ţãrmului la mare împotriva valurilor). Din data de 20 ianuarie forţele de represiune erau permanent hãrţuite de grupuri de localnici (care nu aveau nimic cu minerii), nemulţumiţi de puterea de la Bucureşti şi de puterea localã, care erau înarmaţi cu furci, coase, topoare şi care atacau forţele de represiune sporadic, chiar şi pe timpul nopţii, la aceste acţiuni participa toatã populaţia din zonã, chiar femei şi copii. Şi-au fãcut apariţia în dispozitivul militar şi foarte mulţi ziarişti, lucru pentru care nouã minerilor, ne-a fost de mare folos şi am reuşit sã culegem multe informaţii despre ce se întâmpla în tabãra de represiune. Pe aceastã cale, le mulţumim tuturor ziariştilor, sãtenilor din zonã, care au fost alãturi de noi şi prin serviciul fãcut am reuşit sã evitãm, pe cât posibil, pierderea de vieţi omeneşti.”
Rămâne în memoria clipei şi un moment care ar aduce zâmbetul dacă nu ar fi gravitatea evenimentului: ” În acele momente pentru a anihila forţele de ordine, care aveau în dotare şi câini lupi, un bãtrân din zonã, fost sudor, mi-a propus sã-i dau voie sã adune pisicile din zonã ale sãtenilor, ca sã asmuţim câinii lupi. I-am raportat lui Miron Cozma şi mi-a zis, cã orice e benefic, sã fac. Cu acel bãtrân s-au deplasat trei mineri din Gorj şi dupã circa douã ore au venit cu patru saci, în care se aflau pisicile din sat. Am hotãrât cu ei, ca în momentul în care ne apropiem de dispozitiv, sã dãm drumul la pisici. Poliţiştii, care aveau câinii legaţi de centurã au fost târâţi  pe distanţe lungi spre amuzamentul tuturor celor de la Costeşti, inclusiv a celor 9740 de militari.
Pentru înfrângerea ruşinoasã li s-a întocmit un dosar penal generalilor învinşi, deoarece au încãlcat regulamentul militar, cã au refuzat sã de-a ordinul de a folosi armamentul de rãzboi. Au fost acuzaţi generalii în primul rând pentru cã nu au executat ordinul de a se trage, dar şi pentru cã au greşit când au aşezat blindatele şi maşinile cu faţa cãtre Horezu, ceea ce a fãcut imposibilã plecarea spre Râmnicu Vâlcea, precum şi pentru cã nu au reuşit sã anihileze populaţia din zonã care hãrţuia militarii şi cã nu au reuşit sã evite încercuirea de cãtre mineri.”

Comments are closed.