Noul liberalism: Un răspuns pentru obsesia devierii de stânga

Loading

O dezbatere tinde să prindă oarecum contur pe bloguri. A început de la un sondaj CCSB şi o postare a sociologului Turambar, a continuat cu replica politologului Iulia Huiu şi a bloggeriţei Anca Radu, urmând şi o analiză a consultantului Dan Andronic, fost jurnalist specializat pe politic, precum şi o replică a strategului liberal Dan Mihalache.
Turambar atrage atenţia, interpretând datele sondajului CCSB comandat de Antena 3, publicate la începutul acestei săptămâni. Nu sondajul este neapărat problema. Datele indică o deplasare a electoratului PNL dinspre dreapta, către centru-dreapta. O deplasare normală, din cel puţin două motive: traversarea perioadei de criză şi orientarea PNL către electoratul care plăteşte costul crizei şi oferirea unei soluţii comune cu PSD şi PC în cadrul construcţiei opoziţiei unite, USL.
Mă amuză îngrijorarea lui Turambar, care face, totuşi, o eroare fundamentală, una de imaginaţie sociologică. El raportează repondenţii la modul său de percepţie. Or, verule, câţi oameni văd sau percep diferenţele ideologice ca tine? Hai să estimăm…cam sub 1%. Un procent similar cu numărul patronilor din România, pe care unii liberali bucureşteni defazaţi îi văd ca fiind electoratul, prin excelenţă, al PNL.
Cu ajutorul unor oameni de bine ca Dan Andronic şi cu propaganda preşedintelui Băsescu-Zeus şi a celor care-l reprezintă pe Pământ, precum Boc, principalul partid politic de guvernare de după 2008, Partidul Democrat Liberal se auto-legitimează drept promotor al liberalismului românesc autentic, spre diferenţă de Partidul Naţional Liberal, care, prin promovarea unor măsuri sociale fundamentale (creşterea pensiilor şi mărirea salariilor bugetarilor în 2007-2008), precum şi prin colaborarea parlamentară cu Partidul Social-Democrat, este învinovăţit că se îndepărtează de valorile liberale. Legat prin însăşi esenţa şi istoria sa de stat, liberalismul românesc reprezintă mai degrabă grupuri sociale diverse, atât patroni sau întreprinzători (care sunt circa 1% din populaţie), dar majoritar o largă categorie de bugetari (salariaţi din domeniile administraţiei, educaţiei, sănătăţii, culturii etc.).
Putem afirma astfel că liberalismul românesc este, prin esenţa sa, legat ombilical de existenţa unui stat puternic. Opţiunea politică de destructurare a statului social este una profund anti-liberală, din punct de vedere al tradiţiei liberalismului românesc interbelic şi european actual.
Dan Andronic merită un răspuns separat pentru că el vede că PNL e azi partidul nimănui. În analiza sa, PDL a preluat dreapta românească, PSD a rămas de stânga şi PNL de căruţă. Fals.
În 2007-2008 PNL-ul condus de Tăriceanu a luat opţiunea atingerii pragului de 20%. Misiune îndeplinită. Printr-o guvernare neoficială cu şi prin susţinerea PSD. Deci hai să nu ne mai etalăm cearşaful de fată mare, când parteneriatul s-a consumat profund şi multiplu, deşi neoficial.
În 2009, Crin Antonescu a fixat o nouă marjă pentru PNL: 30%. Un obiectiv ambiţios. Pentru asta liberalii trebuie să iasă din frac, smoking şi papion şi să lărgească baza electorală. Cu clasa intelectualilor abandonaţi de mult din ignoranţă, în defavoarea unor elite care vorbeau frumos, cu funcţionarii abandonaţi de statul democrat-liberal „de dreapta”, cu micii întreprinzători sacrificaţi pe altarul datoriei (în esenţa sa private) a statului către FMI, în general cu toate victimele crizei. Asta nu aruncă PNL la stânga, ci doar responsabilizează un partid care trebuia să aleagă între liberalismul clasic, libertarian şi desuet, thatcherist în acţiuni, pe de o parte şi liberalismul modern, liberalismul solid, dar social în acelaşi timp.
PNL mai are un an în care poate creşte un electorat stabil. Un electorat de centru-dreapta. Fără a antagoniza dimensiunea socială a statului, PNL a făcut o opţiune ambiţioasă pentru viitor.
Cu siguranţă, dacă nu va reuşi proiectul lui Crin Antonescu şi al echipei sale, de clădire a unui liberalism modern, „liberalii autentici”, cei cu ştate vechi în filiale, (dintre care mulţi cred, încă, cum că se luptă cu comuniştii în anul 2011), vor sări să strivească grupul reformist al PNL condus de Antonescu. Dacă, însă, va reuşi, Antonescu şi echipa sa vor trebui oricum să plece…la Cotroceni, lăsând un partid liberal modern puternic în urmă.