Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Ninge, ninge ca-n vis de copil!

Ninge, ninge ca-n vis de copil!

Submitted by on 29 January 2014articol citit de 1,149 ori | No Comment

În bulgări mari şi rotofei, ori în perdele dezlânate, valuri de nori întunecaţi se rostogolesc peste crestele albe ale munţilor, departe de vatra satelor, pe uliţele cărora iarna curge în şiroiri de deznădejde. Nici gerul Bobotezei nu i-a venit în ajutor, să strângă-n chingi lemnele şi pietrele, să trosnească fagul în păduri, să-nflorească gerul în geamul caselor şi să încremenească ogaşul spre bucuria copiilor dornici de săniuş şi zbor pe gheaţă.

Peisajul  este unul de-a dreptul spectaculos sub stăpânirea zăpezii

Peisajul este unul de-a dreptul spectaculos sub stăpânirea zăpezii

Au urcat tot mai sus, spre munte, cărările troienite, până aproape de cer. Acolo, unde-i frig de-a binelea şi-i stă bine fulgului de nea. Horeşte hoinar fulgul în cerneri de steluţe, mii şi mii, peste hlamida piscurilor, peste albul imaculat al plaiurilor şi veghea implacabilă a chipurilor stâncoase. Ninge spectaculos în depărtări cu munţi! Ninge peste Vârful lui Stan şi Piatra Cloşani, peste Stâna Mare, Olanul, Balmezul şi Bulzul, peste Frumosu, Oslea şi Păltinei, ninge sănătos şi calm peste munţii noştri.

Ninge peste Gorj

Aşa-s zilele de taină, când iarna vrea să veşnicească liniştit în cetatea munţilor. Descumpăniţi de vreme par sătenii, rămaşi la vorbă pe la porţi, nu ştiu ce să mai spună, nici timpul nu mai este-n rosturi. Dezghioacă cepe, fac vrăji, mai descântă şi-şi fac griji pentru mersul anului, pentru sporul gliei şi binele ţării. Îi nelinişteşte întorsura vremii, ce caută primăvara în miez de Gerar? Se roagă şi stropesc cu apă sfinţită bucatele, pomii şi vietăţile din ogradă, să nu stea departe de casă belşugul. Leagă busuioc la grindă şi aprind tămâie de la steag. Şi aşteaptă zăpezile purificatoare, să încarce pomii şi viile cu mult rod, zăpezile care sting setea ogorului cu lacrimile lor de dor.
Sunt semne să scape viscolul prin curmătura culmilor, să rupă baierele cerului plumburiu şi să coboare peste plaiuri. Ţurţuri sticloşi şi reci spânzură de buza hăurilor. Norii bolbotesc în fantasme de basm şi se-ntoarnă peste sate. Prin Cloşani, prin Padeş, prin Ponoare şi Izverna, la Gornenţi şi Mărăşeşti, prin Sohodol şi Topeşti, focul cântă-n sobe, fagul îşi dă duhul pe scocul hornurilor. Pe-un colţ de masă, copiii cu drag de-nvăţătură foşnesc filele cărţii. La gura sobei, se-aud poveştile bunicilor. Prin crovuri, pe dosuri umbroase, zboară fără noimă frunze veştede uitate de toamnă prin ramuri reci şi sure. Cad în neant aceşti fluturi ai toamnei şi-odată cu ei se pierd iubirile verii, petrecute-n umbra şi farmecul lor verde.
Se lasă noaptea pe văioage, peste râuri, se lasă noaptea-n ţol de ger şi leagă mal de mal cu flori de gheaţă, cu ţurţuri şi ghirlande reci, pe rădăcini, pe stânci şi pe poteci. Va ninge iar în zboruri line prin crânguri reci, peste coline. Pe sat se va lăsa tot ninsul şi se va-ntinde peste uliţi, în adâncimi de-omăt curat ce va fi zdravăn răsturnat de pasul sigur de bărbat. Pe pârtii, peste culmi, s-or înturna doar vânătorii. În Şaua  Lupşei urlă lupii-n haite sure. La oi, spre pătuiage, vor scormoni nămeţii gospodarii. Va fi adus tot fânul pe prăjină, în iesle, să fie cu îndestulare. Spre vârfuri, umblă sănii, cu lemne, cu nutreţ, cu feciori îmbujoraţi.
Tot dorul rămâne neatins în fereastra pădurilor. Din primăvară, şi din vară, şi din toamnă! Să-i poarte vieţii-n treacăt viitorul. Copiii ies în pridvor. Privesc spre munte, în templul iernilor stăpânitoare. Dinspre văi de munţi se-aude şuier de  zăpezi înalte. Să ningă cu perdea de fulgi! Peste făptura şi mustaţa bunicului, să ningă! Troienite, cupole de ramuri s-or frânge-n cărărui.
E tot mai frig prin sat şi-i ger pe râu. Şi Motrul prevesteşte! Iese din poveşti tot dorul. Copiii scriu la şcoală. Ei inovează compuneri de succes. Scăpată din cuvinte furtuna de zăpadă albeşte tot satul. Troiene de ninsoare adorm pe pripor. Săniile ţâncilor se retrag acasă. E multă iarnă în grădină. S-au înnămeţit salcâmii de pe deal. E iarnă şi în sufletul oamenilor. Motrul a îngheţat! Şi visele au îngheţat! Sânziana spune că este prea frig afară. Nu vrea să-i îngheţe şi amintirile. Şi nici nu acceptă să le piardă. Fără ele ar fi foarte săracă. Ninsoarea îi mângâie creştetul. Unii fulgi sfârşesc în pomeţii obrajilor ei rumeni.
Ninge, ninge ca-n vis de copil! Cu fulgi cuminţi! Ninge!

Comments are closed.