Nedeia de la Polovragi, un obicei vechi de 400 de ani

Loading

nedeia-polovragiZilele trecute s-a desfășurat, la Polovragi, o mare nedeie, care a început de duminica trecută și s-a încheiat luni, 20 iulie, chiar în ziua în care creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Prooroc Ilie. Această mare sărbătoare datează din Secolul XVII, când oamenii de la șes se întâlneau cu cei de la munte să facă troc, adică acel schimb de produse, pentru că nu existau banii. Deși trocul a dispărut, nedeia s-a păstrat, devenind o sărbătoare la care oameni din multe județe ale țării vin să se distreze și să cumpere produse specifice bâlciurilor. Primarul Ștefan Făsuiescu spune că, deși a extins spațiile pentru comericanți, precum și parcările, acestea s-au dovedit neîncăpătoare: „În acest an am prelungit Nedeia de la Polovragi cu o zi, am extins spațiile necesare, dar cererea crește continuu. Avem grupuri folclorice din mai multe județe care participă la parada portului popular, autorități invitate, spectacole, programe folclorice.”