Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Ne-am dorit să ningă şi a nins!

Ne-am dorit să ningă şi a nins!

Submitted by on 8 February 2012articol citit de 1,783 ori | No Comment

Am purtat mereu în gând şi-n tăcerea amintirilor farmecul şi plinătatea iernilor de odinioară, a iernilor normale pe care noi le uitaserăm, fiind prea acaparaţi de întâmplările mai mult sau mai puţin importante ale unui cotidian buimac, într-o ţară atât de frumoasă şi tot mai mult încercată de una şi alta dintre nevoi sau lipsuri. Cred că ar fi bine să mai învăţăm câte ceva pentru a întâmpina iernile aşa cum sunt şi a străbate laolaltă anotimpul, cu bucuriile şi încercările lui, cu zăpezi înalte şi fecunde, cu troiene, cu frig şi ger sălbatic, cu gheţuş şi polei, până-n zori de cald anotimp.

Iubitorii de zăpadă au fost răsplătiți din belșug de natură cu omăt

Iubitorii de zăpadă au fost răsplătiți din belșug de natură cu omăt

S-a slobozit mai întâi spre noi gerul năzuros şi aspru, abia scăpat din ascunzişuri polare siberiene, au venit apoi ceva nori mai blânzi şi-au pudrat cu ninsoare timidă pământul. Sfântul Trifon a găsit pomii, viile şi dealurile noastre încărcate cu povara zăpezii. Atunci s-au întâlnit din nou, după două decenii de tradiţie neîntreruptă, sătenii din Ciuperceni, la sfinţirea rodului. Pe Calea Zorilor, la Văianu, scriitorul Doru V. Fometescu a adunat iarăşi întreaga spiritualitate a locurilor, să aprindă „Focuri peste zăpezi” întru primenirea ofrandei mugurilor prin consens al iubirii binelui şi trăirii prin armonie şi prielnică stăruinţă. Oamenii aflaţi în vâlceaua de la marginea satului au sărbătorit şi s-au rugat pentru rostul poamelor şi bucatelor, pentru răstignirea ploilor pe aceste ţinuturi, pentru însănătoşirea râurilor şi izvoarelor, întru a dărui vieţii farmec şi putere. Au răsunat aici triluri de vioară, iar pădurile au stat cuminţi sub adierea blândă a fulgilor mărunţi, pogorâţi ancestral peste liniştea adâncă a arborilor neatinşi de şuierul vântului.

Sub gerul năpraznic
Prima zi a lui februarie a readus datina creştină şi în alte perimetre patriarhale din peisajul deluros al Gorjului. Cei veniţi la rugă s-au ospătat cu bunătăţi pregătite de gospodine acasă şi au băut vin şi ţuică fiartă în ceşcuţe de pământ meşteşugite de olarii din Găleşoaia. Nu ştim dacă la fel s-a întâmplat şi în Dealul Târgului, peste vadul Jiului. A îngheţat bocnă râul, cu luciu şi fir de apă, cu amenajări şi lacuri. Ninsoarea nestăvilită a acoperit oglinda de gheaţă şi lacurile s-au transformat în întinderi albe care se pierd în brâul văluros cu păduri ce coboară din deal până-n malurile tăcute ale Jiului.
Au înţepenit în strânsorile gerurilor neprietenoase şi braţele stăvilarelor din baraje. Poate, mai jos, în platoşa betoanelor, turbinele mai răsfiră-n plete viforul din val de râu scufundat în adânc de lac învins de ger. La Vădeni sau Târgu-Jiu, glasul hidrocentralelor pare tot mai stins. Jiul, ascuns privirilor de dezlănţuirea imperiului alb, îşi înfăşoară vlăguit şi trist unda în susur de turbină, ca să revină apoi în străluciri de stele peste digurile reci şi albe ale oraşului. Gerul sălbăticit de viscol sugrumă trupul râului şi-i taie respiraţia, luându-i tot mai mult din vraja valului şi vigoarea albiei. Vălătuci de ninsoare măruntă, ca albul de făină vânturată, se rostogolesc nebuneşte în zbucium de viscol şi întunecă vederea spre insuliţă şi Podul Istoric. Pe canalul încremenit sub gheaţă abia se zăresc siluetele răvăşite ale câtorva pescari împătimiţi de pescuitul la copcă.
S-au retras în ascunziş de păpuriş şi ierburi uscate toate lişiţele pripăşite-n ape. Nu s-a vorbit de lebede îngheţate între sloiuri pe Jiu. Ele nu au apucat să ajungă până aici. S-au oprit la Piteşti, pe lacurile Argeşului, şi am auzit că au fost salvate de pompieri. Au fost duse în adăpost şi dezmeticite cu căldură. Vor fi protejate apoi şi ne vor bucura de frumuseţea lor la grădina zoologică. Aici, pe mal de Jiu, a îngheţat chiar şi statuia de marmură albă a bătrânilor singuratici din Parcul Central. O ceată de copii încăciulaţi şi înveliţi în fulare largi animă pârtia de săniuţe din pieptul dealului de lângă baraj.

Spectacolul unic al naturii
A doua zi din Făurar, soarele şi-a arătat discul prin ceaţa norilor reuşind să strălucească peste cerul îngheţat. Preţ de câteva ore reci, a lăsat ursului privilegiul de a-şi vedea umbra şi a se reîntoarce în bârlog pentru o perioadă de şase săptămâni, cât va mai dura iarna. Pe acest ger năprasnic, l-am văzut pe Antonin, pădurarul din Racoţi, cum a sărit în ajutorul cailor săi  vânjoşi. Sunt marea bogăţie a casei lui. Le-a împănat grajdul cu paie în culcuş uscat şi cald. A scos din mâinile Eufrosinei cele mai groase scoarţe de lână şi i-a învelit peste trup ca pe nişte copii înfăşaţi, să nu le mai intre gerul în oase, să-i aibă sănătoşi la bătătură, că ei scapă gospodăria la greu. Bătrânului îi place să spună că i-a acoperit cu blândeţe şi grijă de om mare. E tare mândru să-i vadă în siguranţă şi să-i asculte cum fornăie în ieslele pline ochi cu nutreţ.
Gerul a sorbit toată spuma apelor. Râul a rămas fără glas, nu poţi să desluşeşti prin aerul rece şi tăios nicio văicăreală de val, măcar un susur timid, un clocot de cascadă, nimic din cântecele undelor argintii. Vălul Tismanei  risipit printre munţii de bolovani adunaţi în mijloc de albie a fost cucerit de îngheţ şi travestit uşor-uşor într-un munte alb strălucitor peste care s-au aşezat apoi valuri-valuri de zăpadă dezlânată, pufoasă, inocentă. Stratul gros, înălţat cu mult peste o jumătate de metru, l-a pus la treabă pe Gheorghiţă al lui Nistor din Valea Mică. Pentru a ajunge la adăposturile orăteniilor din curte şi să fie liber în propria gospodărie, bărbatul are de lucru acum cu zăpada. S-a aplecat bine pe lopată şi a început a tăia în trupul omătului cărări adânci spre porţi şi locuri cu mare folos pentru casă. L-a întrebat pe Taica Nichita, bunicul său, dacă îşi mai aminteşte să mai fi trecut prin aşa fior de iarnă. Bătrânul îşi ridică pălăria pleoştită pe ochi şi-i spuse ceva cu o jumătate de secol în urmă, când au urcat nămeţii până la fereastră. Gheorghiţă ridică un munte de zăpadă în mijlocul ogrăzii şi zice că va scăpa de ea la primăvară. Va fi bucuria copiilor, că vor face alunecuş pe el.
Pe sub gene de munţi, prin coborâri de dealuri, în lăsători de curmături, prin adâncimi de văi, prin întinderi albe croite între valuri înalte de relief, în deschideri de depresiuni, aşezările oamenilor îşi trimit în înalturi cenuşii fuioare de fum desenând peste tabloul îngheţat al orizontului pâlpâiri de viaţă şi destin în miez de iarnă autentică. Ninge neîncetat peste sate. Ninge ca într-o iarnă adevărată. Ninge cu toată puterea naturii. E mare sărbătoare pe drumul satului străjuit de nămeţi care au înghiţit uluca. Copiii sunt la săniuş. Pârtia este plină de voioşie. Bucuria lor este jocul, grijile iernii rămân la părinţi. Ninge sănătos în sat, arde foc în sobă! Ninge peste dor de iarnă, se topeşte dorul!

Comments are closed.