Motrul, în nemărginirea toamnei!

Loading

Căutaţi firul argintiu al izvoarelor sub făptura munţilor, tot mai aproape de cer, unde se nasc râurile, apele! De-acolo începe tot farmecul frumuseţilor din vale. Şi pajişti! Şi păduri! Şi plaiuri! Şi flori! Şi-atâtea minunăţii ale vieţii! Şi-apoi, fluvii de ploi, recolte şi belşug, diversitatea lumii vii, însăşi bucuria noastră de a fi …

Iarna pogoară încet şi sigur peste noi la Motru
Iarna pogoară încet şi sigur peste noi la Motru

S-a întâmplat să vadă soarele pe faţa dinspre răsărit a Muntelui Oslea, iubind lumina şi dorul. Îngăduitor cu sărutul ciutelor obosite de sete, Motrul pleacă liniştit din pridvor de munte, să primenească peisajul şi să ude hotarele cu apele sale presărate cu lacrimi de stele. Îşi adună în albie, rând pe rând, pârâiaşe precum Alunul, Mileanul, Cărpineiul, Capra, Bulba şi zburdă prin depresiuni şi chei până la îngemănarea cu Jiul. Se tot duc apoi spre zări, să suspine-n gena mărilor. Şi să susure iar în cântec de izvor.

În aşteptarea iernii

Noiembrie stăpâneşte acum crestele Oslei, Şarbei şi Pietrei Cloşanilor. Hoinăriri de nori se lasă peste munţii aceştia. Se-ntorc iernile din nou şi-aşteaptă un semnal să intre pe uliţele satelor rânduite pe malurile Motrului. Şi-au pus munţii cojoace albe. Uimirea copiilor cuprinde depărtările şi-n suflet li se-nfiripă dorul de nea. De Sfântul Andrei se-aşteaptă zăpada în sat.
Motrul şerpuieşte din piatră-n piatră, şuieră prin vale şi trimite spre culmi răcoare şi şoaptă din voce-i milenară. Sărută pintenul muntelui, lângă glezna stâncoasă a Scărişoarei, ascultă vuietul turbinelor în care Cerna-şi toarce fuioare de lumină şi se opreşte în luciul lacului de la Valea Mare pentru a se reîntâlni cu stelele. De aici, îşi sloboade prin munte trupul nevăzut de ape, străbătând năvalnic negura pietrei din tunel, pentru a roti cu putere aripi de hidrocentrală, ca să renască apoi, în unda lină a Tismanei şi-n purpura de lumini din case, în farmecul oraşelor şi-n frumuseţea vieţii noastre. Acesta-i Motrul plin de energie!
Un alt braţ din trupul de balaur legendar al râului alunecă pe sub talpa barajului şi spumegă în colţuri de stâncă printre versanţii îmbătrâniţi ai Ciutei şi Pietrei Mari, să facă istorie în scurta sa călătorie spre miazăzi. Scapă de strânsoarea cheilor, în aval de Poienile de Jos, trece pe sub umbra Picuiului – chip de munte pleşuv cu înfăţişare de turc împietrit pe-aceste locuri – şi tresare la intrarea în Cloşani, să-şi amintească de vărnicerii de pe Valea Calului şi de morile zidite pe apă cu multe sute de ani în urmă.
Din Moara lui Tudor au rămas doar piatra şi amintirile. Bătrânii povestesc despre vătăşia de plai a lui Tudor din Vladimir. Pe aici au tropotit caii pandurilor şi ai Slugerului, scotocind munţii pentru provizii şi arme, în calea spre revoluţie. Râul îşi urmează destinul, udând şi limpezind cu unda vatra satelor – la Călugăreni, Padeş, Glogova, Boroşteni şi mai departe, cât poate el să zidească viaţă şi frumuseţi.
Motrul iese zbuciumat din Vadul Rău, culege izvoarele dinspre Brebina, Priboaia şi Tehomir, curge tăcut prin zăvoaiele toamnei şi aşteaptă niţel să simtă foşnetul fulgului de nea în istoria locurilor. Priveşte trist spre culmea din Ogaşul Verde, văduvită de stejarii falnici. Pare mâhnit râul văzând cum se surpă coasta dezgolită de haina pădurilor, de cântecul păsărilor şi răcoarea umbrelor. Ferăstraie ciudate şi securi trufaşe au vămuit ramurile cerului, schilodind peisajul şi cernind viaţa. Pe maluri, tremurând de frig în val de vânt răzleţ, câţiva lăstari de fag vor să urce coasta, să scape de viituri. Cuprinşi de neliniştea singurătăţii, puii de fag aşteaptă primăvara. Să vină sătenii să planteze dealul cu puieţi. Să reînvie pădurea!
Urcăm spre cohorta dealurilor dinspre răsărit, pe platoul din Câmpia Padeşului. Nu este acasă firul de iarbă, să spună şi acum de ce a plecat de-aici peste ţară Tudor, chemând cu năduf: „Patria este norodul iară nu tagma jefuitorilor!” Lângă tâmpla monumentului zidit din piatra muntelui este multă tăcere. Istoria nu mai vrea să vorbească! E tot mai frig spre vadul Motrului. Şi-atâta resemnare în stejarul de pe prund. Se-aud nechezând armăsarii pe potecile trecutului! Fiorul toamnei târzii clatină nemărginirea. Iar vine iarna prin zăvoi!