Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Motrul, fără cântec …

Motrul, fără cântec …

Submitted by on 19 September 2012articol citit de 1,595 ori | No Comment

E mijloc de septembrie şi aerul este încă fierbinte, vara nu se lasă uşor dusă peste orizont, peste depărtări. Toamna încearcă să îşi facă loc doar în lumina dimineţilor, în valul de răcoare al zorilor de zi şi se întoarce apoi timidă în lăcaşurile ei ancestrale până la fastuoasa înstăpânire peste ţinuturi. Retraşi spre zonele protejate încă de sălbăticie şi rosturi perene, căutăm răsfăţul prielnic al naturii, cu strălucirile şi tresăririle ei, cu minunile şi încercările ei.

Motru nu mai are cântec din pricina poluării

Motru nu mai are cântec din pricina poluării

Revenim spre templul munţilor părăsiţi vremelnic de încărcătura norilor generoşi în ploi benefice şi ne dăm seama de pragurile existenţiale care au pus la multă osteneală mediul şi vietăţile.
Suntem în spaţiul de legendă al Carpaţilor, undeva, căutând pe vale, sub privirile semeţe ale vârfurilor Şarba, Oslea şi Frumosul. Mai jos de cursurile firave ale Alunului, Scărişoarei şi Cărpineiului, afluenţi ogoiţi de seceta lungă şi insidioasă care s-a statornicit neobişnuit de mult prin aceşti munţi. Nu mai răsună pădurile de vuietul izvoarelor prăvălite peste ruperi de piatră. S-au stins şi ţuţuroaiele primite la poale de munte în jgheaburi scobite-n trunchi de fag. A dispărut strălucirea lor şi muşchiul verde de pe trupul lemnului s-a uscat. Păstrăvul s-a retras sub adâncimi de lespezi, învelindu-şi zborul. Îi este dor să sară iarăşi în spume de val. Aşteaptă binecuvântarea norilor. Şi ciutele coboară mai des la râu! Se-adună-n căldări de plai turmele, să revină-n sat. Rămân iar stânele goale.
La Valea Mare, stânjenită şi ea, hidrocentrala mai despleteşte-n ciuturi de oţel repeziş de ape cristaline cules din lacul de la Cerna. Rareori se împlineşte râul legendar şi istoric, dăruind murmur şi ecouri văii, dincoace de cuesta calcaroasă a munţilor Piatra Cloşani. Aici, torentele şi roca au lucrat în milenii un relief misterios şi interesant pentru orice privire. Pădurile înalte şi cele pitice, agăţate de povârnişuri, ierburile şi florile căţărate pe stâncării dau colorit şi unicitate peisajului indiferent de anotimp. Abruptul dinspre Vânturiş, pe valea Motrului Sec, continuat de culmile tihnite, cu pâlcuri de făget şi arbuşti de cornet sălbăticeşte şi mai mult împrejurimile, stârnind curiozitatea şi interesul drumeţului netrecut prin aceste locuri. Galbenul toamnei s-a cuibărit deja în coroana fagului şi-n ram de arţar. Fulguiri de frunze maronii foşnesc pe poteci şi cărări. Mai arde încă focul în varniţele vechi, la capăt de sat, sub streaşina Pietrei Mici. Nu am mai întâlnit carele cu boi înjugaţi la poverile cu var lucrat acasă. Camionetele le-au luat locul şi-au stârnit în drumuri colbul.

Pe Valea Motrului

Pe alocuri, Motrul udă resemnat trupul stâncos al muntelui. Şerpuieşte sleit spre Vadul Rău fără să-i dăruiască văii măcar câteva unduiri şi visări din cântecul său milenar. S-a îmbrăcat iarăşi cu pădure culmea dinspre Mărăşeşti şi curge în plăsmuiri multicolore spre Valea Lupşei. Arbori zvelţi şi tineri de salcâm şi mesteacăn, intercalaţi printre verdele intens şi pur de pin şi molid întregesc vigoarea şi chipul muntelui. E limpede şi înalt orizontul aici, nori albi şi scămoşaţi vin să retrezească speranţele oamenilor în fericirea ploii binefăcătoare. Pe faţa costişelor au ieşit sătenii la cules de vie, mult mai devreme ca altădată. Culegătorii nu mai aşteaptă botezul bobului de strugure în vălul crud şi brumat al dimineţilor din miez de octombrie. Stoluri hoinare de grauri pot dijmui prea repede recolta. De aceea e aşa zor mare în vii şi pe poteci. Fost-au rânduite-n pivniţă buţi şi butoaie cercuite din stejar. În susur de slăvină sufletul vinului umple de glas ulceaua păstrată la grindă. În această vară, soarele a mângâiat în exces de înflăcărare faţa culmilor, îndulcind bobul cuminţit în ciorchine. Uncheşul nostru gustă cu tâlc vinul slobozit din bute şi-i laudă savoarea. Curge mustul în scoc de zdrobitor şi lacrimi rubinii se-adună în şuvoi, să mulţumească spiritul de gospodar harnic, întreprinzător.
Râul se strecoară alene în valuri firave, fără creştet şi şoaptă, printre umbre de arini şi sălcii, şuşotind stins de tot între vatra satelor Călugăreni şi Orzeşti. Iese dintre zidurile de piatră ale munţilor, îşi risipeşte din nou strălucirea printre răzleţiri de bolovani aproape de Gura Zânei şi-şi urmează calea spre miazăzi, curgând alături de Coasta Motrului, până la confluenţa cu Bulba. Turme de oi şi capre îi împânzesc zăvoaiele căutând cu nesaţ covoraşe de iarbă verde şi fragedă. Plouă cu frunze veştede printre ramuri, peste răscoliri de prund şi oglinda apei.
Învins şi trist pare râul. Poveri nelegiuite de gunoaie i-au sufocat sufletul. Fel şi fel de resturi, de la teracotă spartă la geamantane abandonate, de la ţesături şi piei la moloz şi mormane de deşeuri plastice, tot soiul de rămăşiţe rezultate din activitatea omului s-au cuibărit aici, în casa râului, în ochiul limpede al cerului din albie şi-n larg de zăvoi şi pajişti. Este greu să alegi cuvintele care să ilustreze înfăţişarea dezolantă a Văii Motrului, pe tot firul ce străbate Padeşul, de la un capăt la celălalt al comunei.
Nelegiuirile se petrec la tot pasul şi sub ochii autorităţilor. Nimeni nu ridică un deget, să apere sănătatea şi viaţa râului. Iată de ce Motrul nu mai are cântec! Iată de ce în vaduri nu mai zăreşti bancuri de peşte! Iată de ce moare un râu! Pentru că, în preajma lui locuiesc oameni cu un comportament nepotrivit, să nu spunem barbar, oameni care nu intră în armonie cu natura, ajutând-o şi ocrotind-o, mai ales în zile de suferinţă şi secetă nemiloasă!
Cât timp va mai lucra incompetenţa civică aici? Este cu neputinţă să găsim acum un răspuns la acest impardonabil comportament. Primăria nu citeşte aceste rânduri! Trebuie să ne amintim de copilărie, să reascultăm murmurul apelor, să reîntâlnim paradisul din zăvoaie! Ce diferenţă de neînchipuit s-a creat între imaginea râului de acum trei decenii şi cea a prezentului! Neiertător de abruptă!
Să priveşti acum în oglinzi de ape! Ce tristeţe te cuprinde, câtă descumpănire. Stai îndelung şi gândeşti. Şi strigi: „Ajutaţi, oameni, râul! Să crească valul, să cânte Motrul, să fie liber şi limpede vadul, să zburde iară păstrăvul în unda repede şi clară!

Comments are closed.