Pentru secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea moştenirea Magherilor a fost foarte importantă şi, cel puţin pentru perioada respectivă, există suficiente documente de arhivă care să ne contureze o imagine cât mai aproape de realitate. La Simpozionul GORJUL-VATRĂ DE ISTORIE ROMÂNEASCĂ am încercat să reliefez legăturile Magherilor cu zona de nord a judeţului Gorj în baza unor documente de arhivă inedite.
Tot din arhivele gorjene aflăm că Gheorghe Magheru a avut şi alte probleme de proprietate. Bunăoară, la 10 iulie 1832 acesta obţinea o decizie a Tribunalului Gorj cu numărul 1757 pentru un Stan Răcuţu Ungureanu Ardeleanu „că nu voeşte a veni spre desfacerea între dânşii pentru prinsoarea muntelui Petrimanu. Înregistrăm o poruncă către suptocârmuitorul plaiului Novaci ca să trimiţă pă pârâtu fiindcă să află cu vitele în muntele Petrimanu însă la 20 ale următoarei.”
Tot în urma plângerii lui Gheorghe Magheru la adresa lui Dumitru Şteflea şi pentru moşnenii ciocăzeni „că eau făcut călcare la muntele Puru mâncându-i iarba ce era”, subocârmuitorul plaiului Novaci era obligat să îi trimită pe vinovaţi la judecată.
La 15 aprilie 1820, Ioniță și Gheorghe Magheru au cumpărat partea lui Toma Birceanu din muntele Petrimanu din plaiul Novaci, circa jumătate din acest masiv, cu 3300 taleri, din care 1800 s-au dat direct iar 1500 au fost înaintați de oierii ardeleni din Săliște-Sibiu, e vorba de Stan Răcoci și tovarășii lui. Peste trei ani, la 7 martie 1823, același Toma s-a împrumutat de la frații Magheru cu 100 de galbeni, zălogindu-și partea nevândută din același munte, cei doi urmând a încasa venitul ei drept dobândă a banilor împrumutați.
Din câte rezultă din cercetările făcute de regretatul Paul Cernovodeanu pentru publicarea cărții ”Pe urmele Magherilor”, au existat foarte multe probleme legate de stăpânirea muntelui Petrimanu. Astfel, în timpul refugiului său în Transilvania, la 1821, căpitanul Ioniță Magheru se împrumutase de la săteanul Dan Floașe din Galeș cu 1500 taleri, urmând să restituie doar 750 de taleri, restul reprezentând suma pentru arendarea unei părți ce-i revenea singur din stăpânirea amintitului munte. Mai reținem că la 2 mai 1823 Dan Floașe, a trecut arenda, pentru patru ani, către frații săi. În anul următor, la 30 aprilie 1824, jumătate din muntele Petrimanu, partea ce revenea în comun celor doi frați Magheru, a fost arendată lui Stan Răcoci și Bucur Șteflea din Săliște, pe 10 ani, cu câte 250 de taleri pe an.
Această înțelegere a fost schimbată în anul 1825. În fața ofertei depuse de boierul Ioan Păianu, dornic să cumpere întreg muntele cu 1500 de taleri, Stan Răcoci și Bucur Șteflea au încheiat la 8 august 1825 o arendare pe 9 ani contra a 1400 de taleri. Suma era cu mult mai mare însă, cei menționați se obligau ca în decursul celor 9 ani să mai achite 2640 de taleri.
Reţinem faptul că cel care a extins exploatarea munţilor Puru şi Petrimanu a fost chiar generalul. Astfel, în ianuarie-februarie 1833, Gheorghe Magheru s-a aflat la Sălişte în judeţul Sibiu pentru a arenda muntele Puru moştenit de la Şerban Măgheriu, străbunul său. Contractul din 8 februarie 1833 prin care muntele Puru a fost arendat pe opt ani oierului Dumitru Borcea a stârnit protestele familiei Floaşe din Sibiu care îl avea în arendă de mai bine de un secol. Contractul a fost încheiat pe o durată de opt ani cu oierul Dumitru Borcea, primind un avans de 17 000 de taleri.
Şi despre celălalt munte avem informaţii, muntele Petrimanu care fusese cumpărat de la moşnenii Birceni va fi dat spre arendă în 1844 lui Stan Răcuciu din Sălişte pentru suma de 9450 lei pe trei ani. Cei doi munţi vor fi arendaţi şi în anii următori tot pentru ciobanii din Ardeal. Din documente aflăm că proprietatea lui Gheorghe Magheru din aceşti munţi se ridica la 1849 hectare şi 7110 m.p. sau 3691 pogoane şi 390 stânjeni pătraţi.
Un inventar al averii lui Gheorghe Magheru lăsată moștenire urmașilor și făcut în 1894 menționează printre proprietăți și cei doi munți Puru și Petrimanu în Plaiul Novaci.
Despre moştenitori şi problemele lor
Generalul Gheorghe Magheru a avut două căsătorii cu Ancuța Pleșoianu și Maria Caramalău, a avut 5 copii in care numai 3 au ajuns la vârsta maturităţii. Astfel, Alexandrina Magheru(1825-1877) se va mărita cu logofătul Dimitrie Haralamb, un apropiat al familiei Magheru.
Ghiţă Magheru (1828-1875), fiul cel mare, se va dedica științelor juridice. Mai întâi profesează ca avocat în Caracal, apoi magistrat, ajungând consilier la Curtea de Apel din Craiova. Este numit prefect de Gorj apoi este ales deputat din partea Partidului Liberal. A ocupat chiar şi funcţia de primar pe care la începuturi o avusese şi tatăl său. În urma căsătoriei cu Elena Prisăceanu va avea 5 băieți: Alexandru (1854-1947) colonel în Statul Major, Adrian (1867-1943) – avocat, Anton (1870-1916) – căpitan în Regimentul 10 cavalerie decedat în Primul Război Mondial, Gheorghe (1872-1938) – avocat și Titu (1874-1938) – magistrat. Îşi doarme somnul de veci alături de tatăl său în Cimitirul Oraşului Târgu-Jiu.
Despre colonelul Romulus Magheru(1847-1897) cititorii noştri au aflat mai multe amănunte, a fost căsătorit cu Ana, fiica marelui publicist și om politic Ion Ghica. Se va stinge prematur din viață, la începutul unei cariere ce se anunța foarte promiţătoare. În urma lui au rămas 5 copii: Ion (1888-1938) – absolvent al facultății de fizică și chimie, profesor universitar de fizică; Alexandrina (1889-1965) – măritată cu Ion Argeșeanu; Șerban (1890-1912) – mort de tânăr ca urmare a unui accident în Munții Bucegi; Elena (1891-1976) – măritată cu avocatul Virgiliu Slăvescu; George (1892-1952) – medic, poet și dramaturg, căsătorit cu Alice Focșeneanu.
La 7 decembrie 1902 găsim înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj o cerere a Anei Magheru care era obligată, din rațiuni materiale, această avere. Din respectiva cerere aflăm că: ”În urma răposatului meu soț colonel Romulus Magheru rămânând diferite datorii la care casa minorilor ce reprezint trebuie să plătesc procente grele și venitul actual nefiind suficient spre a achita datoriile și întâmpina necesitățile ce am cu creșterea copiilor(…)în interesul minorilor ca la 12 curent când este fixată ziua vânzării pădurii și a munților Puru și Petrimanu, dacă nu se vor prezenta concurenți la licitație să cumpere pădurea și munții în chestiune să binevoiți a dispune să se tragă la sorți celelalte loturi ce se pot împărți comod în natură spre a ști care este partea definită a minorilor pe baza căreia ași putea face un împrumut la credit cu un procent mai mic decât cel de azi, iar pădurea și cu munții să rămână a se vinde cu altă ocazie când vor fi concurenți.” (Va urma)
