Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Moştenirea lui Tudor Vladimirescu

Moştenirea lui Tudor Vladimirescu

Submitted by on 17 November 2010articol citit de 2,484 ori | No Comment

Moartea lui Tudor Vladimirescu, în noaptea de 26 spre 27 mai, a lăsat nerezolvată problema averii sale, la fel şi pe cea a moştenitorului de drept a acesteia. Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale deţine puţine documente apropiate anului Revoluţiei de la 1821, majoritatea acestora referindu-se la stabilirea moştenitorului de drept al proprietăţilor pe care le-a deţinut Tudor Vladimirescu în judeţul Mehedinţi. Din păcate, prins probabil în vâltoarea evenimentelor, nu a mai lăsat un testament de genul celui întocmit în anul 1812.

Averea lui Tudor Vladimirescu s-a risipit în vânt deoarece nu a reînnoit testamentul din 1812

Averea lui Tudor Vladimirescu s-a risipit în vânt deoarece nu a reînnoit testamentul din 1812

Practicând diverse îndeletniciri precum negoţul şi arendăşia, Tudor Vladimirescu, deşi fiu de moşnean, a reuşit să se înalţe în rândurile micii boierimi şi să acumuleze o avere destul de însemnată, care i-a permis să cumpere şi să clădească numeroase moşii, mori şi cârciumi. Deşi originar din Gorj, datorită îndeplinirii, cu mici întreruperi, între 1806 şi 1821, a slujbei de vătaf de plai la Cloşani, judeţul Mehedinţi, cea mai mare parte a proprietăţilor deţinute de Tudor s-a concentrat în acest judeţ.

O avere impresionantă
În judeţul Gorj, alături de moşia şi alte acareturi şi viile de la Vladimir, precum şi peatra de moară din apa Tismenei, cu cureaua de moşie din Câlnic, menţionate în diata întocmită în 1812, a mai deţinut şi o parte de moşie la Purcari. Din păcate documentele nu ne lămuresc nici în privinţa modului în care a intrat în posesia lor, nici în ceea ce priveşte soarta lor. Se ştie doar că în anul 1824, ca răspuns la o poruncă a Marii Logofeţii, ispravnicii Gorjului raportau că nu s-au găsit avuturi de-ale lui Tudor în Gorj.
În judeţul Mehedinţi, unde a şi locuit un timp mai îndelungat, Tudor a avut numeroase proprietăţi la Cloşani, Dâlboca, Balta şi Cerneţi.
La Cloşani, Tudor a cumpărat pe 24 august 1811 partea de moşie  a lui Constantin Dănciulescu, alcătuită din sălişte, din vad de moară, din locuri arătoare, din livezi, din câmp, din pădure, din munţi care se numesc Micuşa, Vlăsiea, Rădoteasa, Scărişoara, Mocirlău, dar în 1813 stolnicul Barbu Viişoreanu, părtaş în hotarul Cloşanilor, făcând uz de dreptul de protimisis, ar fi răscumpărat această moşie. Acest fapt este greu de crezut însă de unul din moşnenii cloşani care întocmeşte tacrirul din 26 noiembrie 1833 în care arată că Tudor cât a trăit nimic n-au vândut. Totuşi, în 1830 această moşie, precum şi casa şi moara erau puse în vânzare de stolnicul Barbu Viişoreanu. O catagrafie a averii mobile rămasă de pe urma lui Tudor Vladimirescu, alcătuită pe 28 martie 1831 menţionează 10 stânjeni în siliştea satului Cloşani, pe care ar fi construit o casă arsă însă de turci, precum şi o moară construită pe un vad aparţinând moşnenilor al cărei câştig era împărţit de Tudor cu aceştia. Siliştea respectivă pe care a avut casa, fiind luată în silă de la un Bonciog moşneanul, a rămas în stăpânirea acestuia.
Diata alcătuită în 1812 menţionează cumpărăturile de moşie în munte la Dâlboca. Aici Tudor deţinea două proprietăţi însumând 28 de stânjeni cumpărate în 1811 de la Ioan Gogâltan şi Radu Muică Gornoviceanu care, în urma înţelegerii încheiate în 1812 între cei trei, se vor uni într-o singură proprietate. Soarta celor 28 de stânjeni de moşie nu se cunoaşte, în 1824, 1831 şi 1837 când se vor inventaria bunurile rămase de pe urma lui, averea de la Dâlboca nu va fi menţionată.
De asemenea, Tudor a deţinut şi o cârciumă la Nătămcuii, aproape de satul Balta, care însă a fost făcută prin silnicie pe pământurile altora.

Averea de la Cerneți
Cea mai mare avere a fost deţinută de Tudor în Cerneţi şi apropierea acestuia. Diata alcătuită în 1812 menţionează via din Poiana Hoţească, cu casele şi cu toate vasele viei din dealul Govorei; moara din Pleşuva, moara cea mare din Severin cu pământul ce este cumpărat, înfundat, precum se cuprinde în zapisul caselor din Cerneţi, precum şi o livadă şi două locuri de casă. Într-o însemnare de avutul răposatului sluger Teodor Vlădimirecu, trimisă de ispravnicul judeţului Mehedinţi în 1824, averea rămasă, evaluată la 6300 de groşi, se compunea dintr-o casă de zid cu grajd şi loc de grădină în Cerneţi, patru locuri de casă într-o mahala, via cu pivniţă, casă, grajd, şopron şi livadă în Poiana Hoţească, moara de pe apa Pleşuva şi 25 de stânjeni de moşie care însă erau revendicaţi de moşnenii din Severin.

O avere părăsită
Din păcate, nefiind administrată de nici un urmaş, averea strânsă de Tudor s-a împuţinat şi s-a degradat cu timpul. Documentele aflate în depozitele Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale, referitoare la bunurile rămase de la Tudor Vladimirescu (Delă în pricina rămasurilor slugerului Theodor Vladimirescu  neavînd clironomi să să arate la Stăpînire în soroc de 4 luni a să încredinţa rămasăle din jalba Cernăţenilor), sunt în legătură cu cererea adresată în anul 1831 de către obştea oraşului Cerneţi Marii Vornicii din Lăuntru, căreia i se solicită permisiunea de a lua în stăpânire bunurile rămase de pe urma lui Tudor aflate în degradare, deoarece acesta a murit şi nu are moştenitori.
Urmare a cererii făcute de obştea oraşului Cerneţi, Marea Vornicie înştiinţează toate judeţele, pentru a căuta eventualii moştenitori. În urma corespondenţei ce are loc între Marea Vornicie şi Ocârmuirile din ţară, se stabileşte că singurul moştenitor este nepotul său de frate, fiul vistierului Papa Vladimirescu, Ioan, ale cărui interese erau apărate de mama sa, Bălaşa, şi de soţul acesteia, Dumitrache Golumbeanu. Cei doi refuză să primească moştenirea averii rămase, mai înainte de a se cunoaşte care erau datoriile ce grevau aceste bunuri. De aceea, la începutul anului 1832, prin porunca Marii Vornicii din Lăuntru, se stabileşte un termen de patru luni în decursul căruia cei care dovedeau că au bani de luat de la răposatul sluger, trebuiau să facă dovada cu înscrisuri. Având în vedere jalba lui Pavel Macedonschi, care anunţă că are de recuperat de la moştenitorul lui Tudor Vladimirescu o datorie ce însumează 21.903 lei, la care se vor adăuga şi pretenţiile altor trei creditori, Dumitrache Golumbeanu, în calitate de epitrop al minorului Ioan Vladimirescu, şi mama acestuia, Bălaşa, semnează un act prin care renunţă la moştenire.
Documentele aflate în fondul „Prefectura Judeţului Gorj”, referitoare la bunurile rămase de pe urma lui Tudor, se opresc aici, dar menţionăm că în urma insistenţelor celor care aveau datorii de recuperat, în anul 1837, bunurile rămase de pe urma lui Tudor au fost scoase la mezat, fiind achiziţionate, în 1838, casa şi via, pentru suma de 8802 lei.
În anul 1839 Judecătoria judeţului Mehedinţi hotărăşte ca suma rezultată de pe urma vânzării bunurilor deţinute de Tudor la Cerneţi să fie împărţită între cei patru creditori ai săi.
În anul 1847, ajuns la maturitate, nepotul lui Tudor Vladimirescu, Ioan Vladimirescu, întreprinde demersuri pentru a afla valoarea averii rămase de pe urma unchiului său. Din păcate, în stadiul actual al cercetării nu se poate preciza care este rezultatul acestor demersuri, dar sperăm că cercetările viitoare vor lămuri această problemă.

Comments are closed.